Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Împreună cu Hristos și Apostolul Pavel întru depășirea crizelor

Împreună cu Hristos și Apostolul Pavel întru depășirea crizelor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar

Evenimentele ce s-au derulat în ultimii ani, care au marcat omenirea și care vor avea repercusiuni pentru o perioadă mai mare de timp de acum înainte, ne-au arătat, încă o dată, cât de mult pot să ne schimbe viața momentele de criză. Criza este un moment de conștientizare, de reflecție, de analiză a scopului și obiectivelor noastre. Fiecare perioadă de tensiune pe care o trăim ar trebui să ne amintească de finalitatea existenței noastre, mântuirea, și de efortul pe care trebuie să-l depunem pentru dobândirea ei.

Pandemia de COVID-19 ne-a învățat cât de valoroasă este sănătatea și cât de mult trebuie să ne preocupe păstrarea ei. Conflictele militare ne-au demonstrat cât de mult ar trebui să prețuim pacea și liniștea. Criza alimentară și cea economică ne-au dovedit cât de important este să chibzuim bunurile de care avem nevoie, astfel încât raționalizarea lor să nu conducă la confuzie, la neli­niște sau revolte sociale.

Criza, moment de judecată, de decizie

În lumea antică grecească, termenul κρίνω (crino) are multiple sensuri. Inițial, el a fost folosit cu înțelesul de a despărți, a deosebi. În Noul Testament, Sfântul Pavel amintește romanilor despre faptul că „unul deosebește (κρίνει) o zi de alta, altul judecă (κρίνει) toate zilele la fel” (Rm. 14, 5). Pe lângă sensul amintit, κρίνω este folosit și pentru a indica ideea de judecată în amploarea ei. Apostolul Neamurilor le spune corintenilor că „a judecat (κέκρικα), ca și cum ar fi de față” (1 Co. 5, 3). Tot corintenilor, Pavel se adresează, amintindu-le că „pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu (ὁ θεὸς κρίνει)”, de aici și îndemnul de a „scoate afară dintre voi pe cel rău” (1 Co. 5, 13). Κρίνω are și sensul de a hotărî sau, în forma reflexivă, a se hotărî, precum și de a se judeca, a merge la judecată (1 Co. 6, 6), a pedepsi, a condamna (Col. 2, 16).

De la κρίνω derivă kρίμα (crima), tradus ca proces (1 Co. 6, 7), judecată (Rm. 11, 33), osândă (1 Co. 11, 34; 1 Tim. 3, 6), precum și etimonul κριτής (critis), care are sensul de judecător (Evr. 12, 23), conducător al poporului, cu referire la poporul Israel (FA 13, 20).

De asemenea, de la κρίνω derivă și κρίσις (crisis), termen ce indică acțiunea de a judeca, de a decide, înțeleasă ca preferință a unei alternative în detrimentul alteia. Apostolul Pavel amintește de „statornicia și credința” tesalonicenilor, care sunt „dovadă a dreptei judecăți (κρίσεως) a lui Dumnezeu” (2 Tes. 1, 5). În Epistola către Evrei, κρίσις are înțelesul de judecată finală făcută de Dumnezeu: „Și precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (κρίσις)” (Evr. 9, 27), dar și înțelesul de osândă: „o înfricoșată așteptare a judecății (κρίσεως) și iuțimea focului care va mistui pe cei potrivnici” (Evr. 10, 27). Ziua Judecății constituie o adevărată κρίσις pentru cei care riscă osânda.

Noțiunea de criză, atât de între­buințată în contextul vremurilor actuale, își are originea în grecescul κρίσις, prezentat mai sus. Prin urmare, logica ne îndeamnă ca, atunci când vorbim de criză, să ne referim la domeniul sau lucrarea judecății. Nu este însă vorba despre judecată în sensul tehnico-juridic al termenului. Criza prilejuiește mai degrabă o judecată de valoare; ea este un proces de conștiință, o analiză morală și duhovnicească responsabilă a posibilităților de alegere pe care le avem. Criza presupune maturitate duhovnicească, puterea de a deosebi binele de rău și de a urma întotdeauna binelui. De aici și îndemnul Sfântului Pavel adresat celor bogați în veacul de acum, anume: „Să facă ce e bine, să se înavu­țească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă” (1 Tim. 6, 18).

În limba română, cuvântul criză definește o perioadă de tensiune, o fază în evoluția unei societăți care este marcată de dificultăți economice, politice, sociale etc. Criza mai are și sensul de punct culminant în evoluția ce precedă vindecarea sau agravarea unei boli. Aceste crize sau momente de tensiune, fie că privesc societatea în general ori individul ca parte a societății, sunt puse în legătură cu diverse realități determinante. Dintre acestea, cea mai importantă este realitatea duhovnicească.

Sfântul Apostol Pavel, administrator al crizelor

Sfântul Pavel nu este străin crizelor. Convertirea lui (FA 9, 1-20) nu este doar o minune săvârșită de către Dumnezeu. Ea este criza principală prin care Pavel a trecut; este momentul culminant în care Apostolul Neamurilor este pus să își judece situația și să decidă ce va urma. Răspunsul lui, „Doamne, ce voiești să fac?” (FA 9, 6), constituie expresia alegerii responsabile. Ieși­rea din criza în care se afla a fost aceea a urmării lui Hristos (FA 9, 20, 22), aspect pe care, ulterior, avea să-l mărturisească galatenilor astfel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în cre­dința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine“ (Ga. 2, 20). Această mărturisire a credinței este de o importanță capitală, deopotrivă pentru Pavel și pentru toți acei care traversează situații de criză. Hristos este Cel Care l-a ajutat pe Pavel să iasă din criză. Dumnezeu este Cel Care „ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împă­răția Fiului iubirii Sale” (Col. 1, 13).

Suntem tentați să afirmăm că întreaga misiune printre neamuri a Sfântului Pavel a fost prilej continuu de criză. În multe rânduri, Pavel le vorbește destinatarilor săi de suferințele și greutățile prin care trece (2 Co. 1, 6; 2 Tim. 1, 8; Fil. 1, 1). De fiecare dată însă, aceste tânguiri sunt însoțite de nădejdea că Hristos este Milostiv și „ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească și ne-a și ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără de prihană înaintea Lui” (Ef. 1, 4). O asemenea perspectivă ne determină să credem că, în fapt, Apostolul Neamurilor, în misiunea de propovăduire a lui Hristos, nu trăiește o criză personală, ci înfruntă criza lumii, a omenirii. În afară de momentul convertirii, când Pavel trece prin propria criză, momentele critice pe care le înfruntă în misiunea sa sunt realmente întâlniri ale Apostolului cu criza lumii. Misiunea Bisericii înseși este o continuă confruntare cu criza oamenilor. În calitate de „apostol al lui Iisus Hristos, prin voinţa lui Dumnezeu” (Ef. 1, 1; Tit 1, 1), Pavel interacționează cu perioadele de tensiune și are responsabilitatea de a oferi soluții prin care aceste crize să fie depășite și preîntâmpinate. De aceea, Pavel poate fi numit administrator al crizelor, pentru că el însuși, deși era liber față de toți, s-a făcut rob tuturor, ca să dobândească pe cei mai mulţi (1 Co. 9, 19), ca să scoată pe cei mulți din criză și să îi facă „moștenitori ai lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Ga. 4, 7).

Epistolele pauline abundă în îndemnuri privind modul de gestionare a crizelor. Aflăm din cuprinsul lor că păcatul este cauza crizei. Prin păcat, a intrat moartea în lume (Rm. 5, 12). Însă Hristos, prin Jertfa Sa, l-a împăcat pe om cu Dumnezeu și, prin harul Său, a făcut posibilă viața veșnică (Rm. 5, 21; 6, 23). Viața în și cu Hristos este ieșirea din criză, de aici îndemnul să „murim păcatului pentru totdeauna” (Rm. 6, 10) și să urmăm lui Hristos, Care este viață (Flp. 1, 21), căci, „dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat” (Rm. 8, 10).

Dar pentru a urma lui Hristos e necesară cunoașterea a ceea ce este bine și a ceea ce este rău. Este vorba despre o înțelepciune care vine tot de la Dumnezeu (Evr. 6, 1-2). De asemenea, e nevoie de discernământ. Evreii sunt numiți „maturi” pentru că au capacitatea „de a deosebi binele de rău” (Evr. 5, 14). Acest efort de a urma binelui nu este posibil în absența lui Hristos. Mântuitorul este prezent și participă activ, prin harul Său, la deciziile omului credincios. Este relevant pasajul de la 1 Co. 11, 29-34, unde Pavel vorbește despre participarea cu vrednicie la Taina Euharistiei. El le spune corintenilor că cei care mănâncă și beau trebuie să aibă discernământ (διεκρίνομεν) cu privire la ceea ce fac, astfel încât să nu ajungă sub osândă (εἰς κρίμα) pentru participare nedemnă. Un asemenea discernământ îi va ajuta să evite osânda (κατακριθῶμεν).

Prin urmare, în sens paulin, criza trebuie pusă în legătură cu dinamismul și complexitatea vieții în și cu Hristos. Orice abatere de pe calea binelui conduce la tensiune și la pedeapsă. De aceea, unii teologi au subliniat că, în esența lor, crizele, indiferent de specificul lor, sunt consecința crizei duhovnicești prin care trece omul istoric. Îndemnul Sfântului Pavel, ce răsună peste veacuri, e acela de a ne pune „încrederea în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morți” (2 Co. 1, 9) și care „ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (2 Co. 1, 4).

 

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Apostol Pavel