Mănăstirea Sumela, o comoară bizantină

Era în 1204 când cruciaţii au ocupat Constantinopolul, iar Alexios Comnen, nepotul împăratului Andronic I Comnen şi al regelui George al III-lea, a fugit cu fratele său în oraşul Trapezunt, pe coasta Mării Negre, unde, cu ajutorul mătuşii sale Tamara a Georgiei, a creat un stat între Soteriopolis (azi Borca) şi Sinope.

Împăraţii din Cetatea Trapezunt s-au intitulat Megas Comnen, statul numindu-se şi Imperiul Comnenid după dinastia care a domnit în Trapezunt. Cetatea Trapezunt, una dintre marile fortificaţii ale Antichităţii, a fost şi locul unde s-au construit numeroase biserici, precum Biserica "Sfânta Ana" (restaurată în vremea împăratului Vasile Macedoneanul), Biserica "Sfântul Eugeniu", Mănăstirea Kaymakli, Mănăstirea Panaghia Theokephastros, Biserica "Sf. Filip", Biserica "Sf. Sofia", Biserica "Sf. Akindin", Biserica "Sf. Andrei" ş.a. transformate în decursul istoriei în moschei, soartă pe care a a trăit-o şi Biserica "Sf. Sofia" din vechea capitală a Imperiului Bizantin - Constantinopol. Printre aceste monumente, un loc aparte îl ocupă Mănăstirea Sumela, situată la poalele unui perete abrupt de stâncă, străjuind întinsa vale a Parcului Naţional Altindere din regiunea Macka - Turcia.

Această mănăstire este în primul rând o curiozitate prin faptul că este construită la o altitudine de 1.200 m în munţi, la o distanţă de 46 km de Trapezunt. Ca orice mănăstire veche, şi la Sumela există o tradiţie în ceea ce priveşte motivaţia construirii acesteia în acest loc. Tradiţia menţionează faptul că a fost întemeiată în anul 386, în timpul împăratului Teodosie I (375-395), de către doi călugări greci, Sofronie şi Barnaba, călugări care au găsit o icoană a Fecioarei Maria într-una din peşterile muntelui şi au decis să rămână acolo cu intenţia ridicării unei mănăstiri.

În ceea ce priveşte numele, unii susţin că numele Sumela vine de la cuvântul grecesc melas care înseamnă negru şi care se referă la culoarea icoanei descoperite aici, în vreme ce alţii susţin că Melas este numele muntelui de deasupra mănăstirii, iar sou este dialectul grecesc pontic. Prin urmare, Sumela ar însemna la Muntele Melas.

Un simbol al grecilor în Pont

Mănăstirea a fost restaurată de mai multe ori de către mai mulţi împăraţi. Iată spre exemplu, încă în secolul al VI-lea, în vremea împăratului Justinian (527-565), s-au făcut aici restaurări sub directa supraveghere a generalului Belisarius. Perioada de apogeu a simţit-o mănăstirea în vremea împăratului Alexius III Megas Comnenul (1349-1390) şi a urmaşilor acestuia, în special în vremea lui Manuel III Megas Comnenul (1390-1416), cel care ar fi adus la această mănăstire şi un fragment din lemnul sfânt al Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos). Când în 1461 imperiul de Trapezunt a fost cucerit de către otomani, sultanul Mehmed II a oferit mănăstirii un ordin de protecţie, drepturi şi privilegii reînnoite de următorii sultani. Istoria consemnează şi faptul că sultanul Selim Yavuz Curajosul (1512-1520), fiul sultanului Baiazid II, în timpul unei vânători în zona Altindere ar fi fost rănit, iar călugării de la mănăstire l-ar fi îngrijit. După ce şi-a revenit şi a ajuns la Constantinopol, ar fi dat ordin să fie trimise la mănăstire mai multe daruri, între care două sfeşnice masive din aur.

Între 1916 şi 1918, în timpul cuceririi Trapezuntului, mănăstirea a fost închisă pentru un timp de către ruşi. A fost părăsită în 1922, când au început să aibă loc deportări de locuitori între Grecia şi Turcia în urma tratatului de la Laussane.

La 15 august 2010, după 88 de ani, a fost săvârşită prima slujbă arhierească de către însuşi Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în biserica restaurată parţial, un simbol al grecilor în Pont.

Fântână cu apă tămăduitoare

Principalele componente ale complexului monahal de la Sumela sunt: biserica, corpul de chilii, arhondaricul, biblioteca. Marele apeduct de la intrare, care a aprovizionat mănăstirea cu apă adusă de la aproximativ 4 km distanţă, este rezemat de peretele de stâncă, având 10 arce restaurate în ultimii ani. Accesul în mănăstire se face urcând o scară de piatră, având 92 de trepte, foarte abruptă şi îngustă, după care se intră într-o curte interioară. Tradiţia consemnează faptul că la început ar fi existat o scară de lemn, care în anumite momente era trasă în interiorul mănăstirii, astfel încât accesul era restricţionat.

În partea stângă, în faţa peşterii, care constituie partea principală a mănăstirii, biserica propriu-zisă, se află mai multe clădiri monahale. În partea dreaptă este corpul de clădire care adăpostea în vremea de început a mănăstirii biblioteca, având în continuare un corp de chilii pentru călugări, precum şi camerele arhondaricului, în total 72 de camere dispuse pe cinci nivele, cu o înălţime de 17 m şi cu o lungime de 40 m. Nivelul ultim era folosit şi ca punct de observare. Din balconul acestei clădiri poate fi admirată impresionanta vale.

În partea stângă, lângă fosta trapeză se află o fântână adâncă de 40 m, cu apă ale cărei calităţi tămăduitoare au fost recunoscute nu numai de către creştini, ci şi de musulmani, care veneau să ia apă de aici pentru diferite tratamente.

Biserica are hramul "Adormirea Maicii Domnului" şi este acoperită cu un frumos veşmânt pictural, în interior, cât şi în exterior datând din secolele VI - XIV şi XVII fresce care păstrează întru totul erminia picturii bizantine, începând cu scene din Vechiul Testament şi continuând cu cele din Noul Testament. Atrag atenţia în mod deosebit frescele din vremea împăratului Justinian, din vremea împăratului Alexios III Comnenul, precum şi cele ce au fost realizate în vremea arhiepiscopului Ignatie de Chaldeea în anul 1740, aşa după cum putem descifra din inscripţia amplasată deasupra uşii de acces în biserică. Parte din fresce au fost distruse, unele mecanic, altele din cauza trecerii timpului. Din programul iconografic atrag atenţia Panaghia Platytera şi Hristos Pantocratorul realizate într-un stil pur oriental, puţin întâlnit în pictura murală bisericească. Prin mesajul pe care îl transmit aceste fresce restaurate în ultimele decenii înţelegem de ce Imperiul Bizantin a fost un Imperiu al Spiritului.

Dacă pentru credincioşi această mănăstire seamănă atât de mult cu mănăstirile din Muntele Athos, pentru un istoric de artă şi civilizaţie bizantină este o adevărată comoară în înţelegerea mesajului pe care l-a putut transmite peste veacuri programul iconografic atât de impresionant şi atât de bine păstrat.