Mitropolitul Nifon Criveanu şi jertfa sa pentru Biserica din Oltenia

Încă din timpul studenţiei se deprinsese cu meşteşugul scrisului, făcând din acesta o pasiune pe care o va exercita în folosul viitoarei sale misiuni. A tipărit lucrarea cu titlul „Cugetări şi maxime pentru viaţă“, o carte care s-a bucurat de numeroase aprecieri, fiind reeditată în plină perioadă comunistă. Pe 12 decembrie 1939, Sfântul Sinod al BOR l-a ales pe episcopul Nifon al Huşilor în scaunul de mitropolit al Olteniei şi arhiepiscop al Craiovei. În timpul regimului comunist, a fost forţat să nu mai părăsească incinta Mănăstirii Cernica, unde şi-a dat obştescul sfârşit în ziua de 14 iunie 1970.

Perioada în care Biserica din Oltenia parcurge foarte uşor drumul de la extaz la agonie, de la înfiinţare la desfiinţare, este marcată de figura marelui ierarh Nifon Criveanu. Mare cărturar şi administrator de geniu, primul mitropolit al Olteniei după mai bine de 400 de ani a reuşit să readucă, chiar şi pentru un timp atât de scurt, strălucirea pe care Biserica din Oltenia n-o mai avusese de atât timp.

Un teolog deprins cu meşteşugul scrisului

Vlădica Nifon s-a născut la 20 februarie1889 în comuna Slătioara din judeţul Olt, ca fiu al învăţătorului Ilie Criveanu. A urmat şcoala primară în satul natal, remarcându-se ca un copil cu o inteligenţă ieşită din comun. Da-to-rită înclinaţiilor sale spre cele sfinte, părinţii au hotărât să-l facă preot, trimiţându-l la Bucureşti pentru a urma cursurile Seminarului Central. Aici avea să buchisească opt ani (1902-1910), iniţiindu-se în tainele feerice ale cunoaşterii de Dumnezeu. După terminarea cursurilor seminariale, tânărul Grigorie Criveanu a urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care a absolvit-o ca şef de promoţie în anul 1914. La numai doi ani după terminarea studiilor universitare îşi întemeiază o familie şi este hirotonit ca preot ajutător pe seama Bisericii Luca din Bucureşti. În anul 1922, părintele Criveanu devine paroh al Bisericii Popa Soare, unde va dezvolta o bogată activitate misionar-pastorală prin numeroasele sale publicaţii, făcându-se remarcat de înalţii prelaţi ai BOR. La recomandarea Facultăţii de Teologie, părintele Grigorie va fi trimis de Patriarhie cu o bursă de studiu, pentru o perioadă de trei ani (1924-1927), la Monpellier şi Paris. Şi aici va continua să scrie, fiind publicat de diverse reviste cu caracter teologic, luând contact direct cu marii teologi occidentali din acea vreme. După reîntoarcerea în ţară, părintele Grigorie Criveanu este numit, la propunerea patriarhului Miron Cristea, profesor şi director al Seminarului „Nifon Mitropolitul“ din Capitală.

O scriere reeditată în plin regim comunist

Anul 1927 a fost momentul în care viaţa părintelui Grigorie avea să se schimbe radical. După moartea prematură a soţiei sale, Grigorie Criveanu s-a hotărât să îmbrace haina nevoinţelor monahale, închinoviindu-se ca ieromonah la Mănăstirea Cernica şi primind numele de Nifon. La scurt timp după aceasta, la propunerea patriarhului Miron Cristea, ieromonahul Nifon Criveanu a fost hirotesit arhimandrit al Cernicăi, urmând ca în septembrie 1928 să fie ales de către Sfântul Sinod în demnitatea de vicar al Episcopiei Râmnicului şi Noului Severin, episcop plin fiind Vartolomeu Stănescu. În februarie 1929 devine arhiereu, dându-i-se în grijă conducerea tipografiei episcopale „Cozia“. Aici, vlădica Nifon a dezvoltat o bogată activitate culturală, contribuind prin numeroasele sale publicaţii la promovarea valorilor teologice în mijlocul maselor de credincişi, prin scrieri pe înţeles, prin diverse broşuri, calendare şi iconiţe cu caracter pastoral. S-a preocupat îndeaproape de ridicarea nivelului de pregătire al elevilor seminarişti din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ de la Râmnic.

Printre cărţile tipărite de viitorul mitropolit al Olteniei la Râmnic se numără şi lucrarea cu titlul „Cugetări şi maxime pentru viaţă“, lucrare ce s-a bucurat de numeroase aprecieri, fiind reeditată în anul 1967, în plină perioadă comunistă.

La data de 19 octombrie 1933, episcopul Nifon Criveanu, vicarul Episcopiei Râmnicului a fost ales prin vot sinodal în funcţia de arhiereu titular al Episcopiei Huşilor şi a primit investitura deplină la data de 11 martie din acelaşi an.

Primul mitropolit al Olteniei după mai bine de 400 de ani

Problema reînfiinţării Mitropoliei Olteniei a fost adusă în atenţia regelui Carol al II-lea de către politicienii olteni (Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărăscu, Virgil Potârcă, Constantin Basarab-Brâncoveanu etc.) cu ocazia serbării centenarului naşterii regelui României Carol cel Mare (1838-1914), care s-a desfăşurat la Turnu Severin. La 7 noiembrie 1939, regele Carol semna decretul oficial de reînfiinţare a Mitropoliri Olteniei, după mai bine de 400 de ani de la ultima atestare. Noua eparhie cuprindea Arhiepiscopia Craiovei, cu cele cinci judeţe jurisdicţionate: Mehedinţi, Dolj, Gorj, Vâlcea şi Romanaţi, şi Episcopia Argeşului cu judeţele Olt şi Argeş. Biserica „Sfântul Dumitru“ din Craiova devenea catedrală mitropolitană, iar viitorul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu, era ales ca locţiitor de arhiepiscop al Craiovei, începând cu data de 12 noiembrie 1939. Pe 12 decembrie 1939, Sfântul Sinod al BOR l-a ales pe episcopul Nifon al Huşilor în scaunul de mitropolit al Olteniei şi arhiepiscop al Craiovei, instalarea oficială având loc la data de 21 decembrie a aceluiaşi an.

Tânărul mitropolit al Olteniei, care era deja înzestrat cu o bogată experienţă pastorală, a căutat să vivifice în primul rând viaţa culturală a eparhiei sale şi a contribuit la ridicarea valorică a învăţământului religios din şcolile primare şi din licee. De asemenea, s-a accentuat foarte mult activitatea misionară a Bisericii prin organizarea de numeroase cursuri în cadrul cărora erau pregătiţi misionarii laici care aveau să activeze alături de preoţi şi monahi în spitale, în închisori, precum şi în lagărele de prizonieri politici de pe tot cuprinsul Olteniei.

Cantinele sociale din parohii

La 11 februarie 1940, cu ajutorul nemijlocit al vrednicului preot Gheorghe Demetrescu de la Biserica „Sfântul Gheorghe - Vechi“ din Craiova, mitropolitul Nifon a înfiinţat cantina şcolară „Iubirea Aproapelui“ în curtea bisericii, unde zilnic luau masa 120 de copii.

Despre activitatea acestor cantine sociale fondate de marele mitropolit, părintele profesor Alexie Buzera, fostul profesor de muzică al Facultăţii de Teologie din Craiova, în calitate de martor al acelor vremuri, mărturiseşte: „Îmi amintesc de acea perioadă că, fiind elev la Şcoala primară din localitatea Vâlceaua, comuna Câlnic, judeţul Gorj, între orele 11-12 a.m., împreună cu ceilalţi colegi, mergeam încolonaţi împreună cu doamna învăţătoare Maria Novac sau cu dl Ion Puiu la cantina din parohia «Sfântul Nicolae» din Vâlceaua, ne ospătam, apoi mergeam fiecare în familiile noastre, aceste activităţi repetându-se zilnic. De asemenea, vrednicul vlădică, prin intermediul parohiilor, dimensiona activitatea pastorală şi asupra armatei române, aprovizionând-o cu obiecte de îmbrăcăminte din lână şi asistând-o religios prin preoţii misionari, însoţiţi uneori şi de corul Catedralei „Sfântul Dumitru“ din Craiova, care a cântat la Odesa, îmbărbătând ostaşii şi aducându-le bucurie în inimi“.

Prigoana şi mazilirea mitropolitului Nifon

Adevăratele probleme pentru Mitropolie şi pentru arhipăstorul ei aveau să înceapă abia odată cu instaurarea guvernului comunist condus de Petru Groza, care printr-o ordonanţă de urgenţă pensiona forţat, la numai 57 de ani, pe mitropolitul Nifon, Sfântul Sinod fiind obligapt să consfinţească hotărârea guvernului. Conform aceluiaşi decret, avea să se reînfinţeze Episcopia de Râmnic, unde a fost numit temporar ca episcop locotenent arhiereul Atanasie Dincă Bâr-lădeanul.

Deşi a demonstrat că este nevinovat şi a obţinut repunerea temporară în funcţie, mitropolitul Olteniei a fost, totuşi, înlătural pe motiv că „a cântat prea tare împotriva Uniunii Sovietice“.

Pentru o perioadă, mitropolitul mazilit s-a refugiat în comuna natală, la Scărişoara, frecventând mănăstirile olteneşti la cârma cărora încă mai erau foştii săi colaboratori. După un timp, vlădica Nifon a fost nevoit să părăsească comuna natală pentru a merge cu domiciliu forţat în Capitală. Aici i s-a admis că slujească la Mănăstirea Antim, fiind folosit ori de câte ori era posibil ca arhiereu. În ziua de 22 mai 1949, după ce a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Amzei din Capitală, fostul mitropolit a ţinut o predică virulentă împotriva regimului comunist. După aceasta, situaţia sa s-a agravat, fiind vizat şi mai mult de Securitate.

În ultima perioadă a vieţii sale, mitropolitul Nifon a fost forţat să nu mai părăsească incinta Mănăstirii Cernica, unde şi-a dat obştescul sfârşit în ziua de 14 iunie 1970, fiind înmormântat în cimitirul mănăstirii.