Monumentele luptătorilor pentru credinţă şi neam

În fiecare an, la 25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, zi care marchează eliberarea, în 1944, a localităţii Carei, ultima de pe teritoriul românesc. Dar istoria jertfelor militare româneşti nu poate fi imaginată fără jertfa eroilor de la Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Soveja şi din toate celelalte localităţi, coline şi cote înscrise în cronica Campaniei din vara şi toamna lui 1917.

Comemorând eroicele bătălii din vara şi toamna lui 1917, poporul român şi oştirea sa pomenesc jertfa a 610 ofiţeri şi a 26.800 de soldaţi căzuţi la datorie pentru a apăra ce mai rămăsese liber din teritoriul ţării. În acel 1917, acum 90 de ani, a fost momentul de cumpănă care ne-a permis în mod egal şi reîntregirea ţării, şi realizarea Marii Uniri, şi starea de astăzi a României moderne.

În memoria ostaşilor căzuţi la datorie în bătăliile din „triunghiul de foc“ al Moldovei, oameni cu suflet - români patrioţi, veterani de război, membri din familie, voluntari, personalităţi politice, culturale, istorice şi religioase, cărora li s-au adăugat în timp diferite asociaţii şi organizaţii - s-au îngrijit de ridicarea, încă din toamna lui 1917, în locurile cu rezonanţă eroică, de monumente şi mausolee pe care străjuiesc crucile purtătoare de biruinţă, crucile reîntregirii neamului. Stau mărturie în acest sens Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, Mausoleul „Mărăşti“, Mausoleul-cruce de la Soveja, Monumentul Ecaterinei Teodoroiu de la Muncelu, Monumentul Eroilor Sanitari din Piaţa Operei din Bucureşti, Crucea de pe Muntele Caraiman, Mormântul Eroului Necunoscut din capitala României şi Monumentul comemorativ „Crucea Oituzului“ din comuna Oituz, judeţul Bacău. Prezentăm, în continuare, istoria a trei dintre aceste monumente, importante pentru conştiinţa istorică neamului românesc, dar şi pentru omagierea Armatei României cu prilejul sărbătorii ei de suflet, de la 25 octombrie.

Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti - ctitoria SOFR

Pe drumul naţional ce leagă oraşul Focşani de Adjud, la kilometrul 201, pe locul în care, în vara anului 1917, s-a desfăşurat glorioasa bătălie de la Mărăşeşti, se află cel mai impunător mausoleu din ţară, dar şi unul dintre cele mai maiestuoase din Europa: Mausoleul Eroilor din Războiul de Întregire Naţională.

În centrul mausoleului este dispus sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, decedat la 21 iulie 1919. La etajul superior se află o rotondă în care sunt aşezate, în mod simbolic, drapelele unităţilor române participante la bătălia de la Mărăşeşti

Realizat după planurile arhitecţilor George Cristinel şi Constantin Pomponiu, între anii 1923-1938, mausoleul a fost inaugurat oficial la 18 septembrie 1938.

Societatea Ortodoxă a Femeilor din România (SOFR) a fost cea care a avut prima iniţiativa ridicării unui monument comemorativ la Mărăşeşti, la Congresul din mai 1918, delegatele acesteia hotărând construirea unei Biserici a Neamului pe locul unde peste 27.000 de militari români s-au sacrificat pentru libertatea şi întregirea României. Ulterior, pe baza propunerilor primite din mai toate colţurile ţării, s-a luat decizia înălţării unui mausoleu în care urmau să fie adăpostite osemintele tuturor ostaşilor căzuţi în Războiul de Întregire. În final însă, ca urmare a unei hotărâri a Guvernului din acea vreme, s-a stabilit ca în Mausoleu să fie depuse numai osemintele celor căzuţi în bătălia de la Mărăşeşti.

Onorat şi încântat de iniţiativă, moşierul Georges Negropontes, socrul generalului Eremia Grigorescu, care comandase Armata 1 română în luptele din 6-7 august de la Mărăşeşti, Panciu, Muncelu, Cosmeşti, Doaga, Dumbrava şi în toate celelalte locuri ale ofensivei împotriva armatei germane, a donat, în toamna lui 1921, terenul necesar măreţei construcţii. Cât priveşte fondurile necesare pornirii lucrărilor, acestea au fost strânse prin colectă publică.

5.000 de eroi îşi dorm somnul de veci la Mărăşeşti

Pentru identificarea cât mai precisă a zonelor în care s-au dat lupte, s-a apelat la Secţia a VIII-a Istoric a Marelui Stat Major care, cu multă dăruire şi profesionalism, a ajutat la stabilirea locurilor de deshumare a eroilor căzuţi.

Din punct de vedere tehnic, pentru coordonarea lucrărilor de construcţie s-a înfiinţat un comitet executiv în care, pe lângă membrele Societăţii Ortodoxe a Femeilor din România, au fost cooptaţi reprezentanţi ai Ministerului de Război, Bisericii Ortodoxe Române, Comisiei Monumentelor Istorice şi primăriei localităţii Mărăşeşti.

Simbolic, piatra de temelia a fost pusă în ziua de 6 august 1923. Un an mai târziu, în octombrie 1924, a început reînhumarea osemintelor. După o perioadă de întrerupere, în 1937 s-a trecut la executarea construcţiei în ritm susţinut. Acest lucru a permis ca, la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al II-lea, să se desfăşoare ceremonialul militar şi religios al sfinţirii crucii şi inaugurării mausoleului.

Astăzi Mausoleul Eroilor Neamului de la Mărăşeşti adăposteşte, în 154 de cripte, individuale şi 9 comune, dispuse pe 18 culoare, rămăşiţele, a 5.073 de eroi. Sunt eroii care, timp de 14 zile, între 24 iulie/6 august şi 6/19 august, s-au aflat în permanentă încleştare cu un inamic puternic, care urmărea lovitura de graţie pe frontul românesc, după repetatele înfrângeri ale armatei ruse în Galiţia. Ziua de 6/19 august s-a terminat atunci cu zdrobirea atacului inamic, marcând cea mai importantă victorie în campania din 1917, cu amplu ecou în presa vremii, în ţară şi peste hotare.

▲„Acesta este tatăl meu“

Prin Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi, promulgată de regele Ferdinand I, la 23 august 1920, se prevedea ridicarea în Capitală a unui cenotaf al eroilor, pe care să fie depusă o „Carte de Aur“, în cuprinsul căreia să se regăsească numele tuturor celor care s-au jertfit pentru glia străbună. Aceeaşi lege stabilea şi ca „Ziua Eroilor“, sărbătoarea anuală de cinstire a memoriei celor ce-au murit pentru ţară, să se desfăşoare pe tot cuprinsul patriei în ziua sărbătorii creştine „Înălţarea Domnului“. Adoptarea însă, de către unele ţări beligerante, printre care Franţa, Anglia, SUA, Italia, a ideii „Eroului Necunoscut“ a dus la schimbarea atitudinii faţă de o asemenea iniţiativă. Faptul a determinat România ca, în 1923, să renunţe la proiectul cenotafului, hotărându-se ca, de „Ziua Eroilor“ - 17 mai în acel an -, în Bucureşti, să fie înhumat, cu funeralii naţionale, rămăşiţele pământeşti ale unui „Erou Necunoscut, care să simbolizeze astfel sacrificiul tuturor celor ce-au căzut pentru ţară“.

Ceremonia desemnării Eroului Necunoscut a avut loc la 14 mai 1923, la Mărăşeşti, pe atunci un mic orăşel din judeţul Putna (azi, Vrancea), dar cu deosebită rezonanţă în istoria primei mari conflagraţii mondiale. În prealabil, în perioada 11-13 mai 1923, au fost aduse 10 sicrie cu eroi necunoscuţi de pe câmpurile de luptă de la Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Târgu Ocna, Ardeal şi Basarabia. Toate acestea au fost aşezate pe două rânduri, pe un mare catafalc aflat în faţa altarului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“.

În ziua de 14 mai, în cadrul unei somptuoase ceremonii militare şi religioase, copilul de trupă Amilcar Săndulescu, orfan de război, ţinut de mână de ministrul de război de atunci, generalul Gheorghe Mărdărescu, a ales, dintre cele 10 sicrie, pe cel de-al patrulea, din primul rând, rostind simbolic: „Acesta este tatăl meu!“. Aşa a fost desemnat Eroul Necunoscut al României.

Pe data de 15 mai 1923, Eroul Necunoscut a fost adus la Bucureşti şi depus pentru pelerinaj la biserica „Mihai Vodă“, unde s-a aflat până pe data de 17 mai când, în prezenţa regelui României, Ferdinand I, a numeroase oficialităţi civile şi militare, din ţară şi străinătate, a unui numeros public, sicriul a fost înhumat, „de veci“, în Parcul Carol, pe terasa din faţa fostei clădiri a Muzeului Militar Naţional. Numai că nu a stat aici „de veci“. 35 de ani mai târziu, în 1958, regimul comunist a decis strămutarea Eroului Necunoscut în parcul din faţa Mausoleului Eroilor Neamului din Mărăşeşti.

Înapoi în Bucureşti

Prefacerile democratice din România, de după 1989, au dat posibilitatea readucerii Eroului Necunoscut în capitala ţării. În baza Hotărârii Guvernului nr. 666 din 20 septembrie 1991, Eroul Necunoscut a fost exhumat şi, pentru o lună, a fost depus în interiorul Mausoleului, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu.

Ceremonia militară şi religioasă de reînhumare s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Armatei din anul 1991. Astfel, pe 25 octombrie 1991, cu un maiestuos cortegiu, Eroul Necunoscut a părăsit plaiurile vrâncene, poposind, ca şi în 1923, în oraşele importante de pe traseu: Focşani, Râmnicu Sărat, Buzău, Mizil. În seara aceleiaşi zile cortegiul a ajuns la Ploieşti, unde, pentru o noapte, a fost depus în Catedrala eroilor prahoveni.

În ziua următoare, pe 26 octombrie 1991, cortegiul s-a deplasat spre Bucureşti, ajungând în jurul prânzului în Parcul Carol, unde s-a desfăşurat ceremonia de înhumare a Eroului Necunoscut. Astfel, după aproape alte trei decenii şi jumătate, s-a înfăptuit o importantă reparaţie istorică, un măreţ act de demnitate naţională.

▲Crucea eroilor de pe Caraiman

În Munţii Bucegi militarii români au dat importante jertfe de sânge pentru eliberarea teritoriului românesc, Valea Prahovei fiind cel mai cunoscut culoar de acces între Transilvania şi capitala ţării, Bucureşti. Tocmai pentru acest motiv s-a decis ridicarea, pe vârful secundar al Muntelui Caraiman, la o altitudine foarte mare pentru ţara noastră, respectiv 2.291 m, a unei Cruci care să amintească de simbolismul locului dar să şi fie vizibilă de la mari depărtări, şi în special din şoseaua naţională Bucureşti - Braşov.

Proiectul ansamblului, edificat din iniţiativa reginei Maria, a fost realizat de arhitecţii Georges Cristinel şi Constantin Procopiu. Construcţia a început în anul 1926 şi s-a sfinţit doi ani mai târziu, de sărbătoarea creştin-ortodoxă „Înălţarea Sfintei Cruci“.

La ridicarea monumentului au participat numeroşi voluntari mobilizaţi de Societatea „Cultul Eroilor“, care au ajutat la transportul materialelor de construcţie, fie cu braţele, fie cu carele cu boi. Cele mai multe dintre ele au fost transportate însă cu ajutorul funicularului „Schiel“ al Fabricii de Hârtie din Buşteni.

Soclul monumentului, foarte ingenios conceput din proiectare, adăpostea un generator electric care punea în funcţiune 120 de becuri. Se obişnuia ca aceste becuri să fie toate aprinse, la puterea maximă, de două ori pe an: o dată în noaptea de 15/16 august, deci în cinstea sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului“, şi, a doua oară, cu prilejul Înălţării Domnului, când se cinsteşte şi „Ziua Eroilor“.