Muzeul de la Goleşti, o citadelă plină de istorie

În comuna Goleşti, la câţiva kilometri de municipiul Piteşti, pe vechiul drum voievodal de „primblare“ din capitalele Târgovişte şi Bucureşti către Argeş, Vâlcea sau Craiova, boierul Stroe Leurdeanul construia, în anul 1640, un conac şi o biserică pentru familia sa. Ansamblul fortificat avea să devină leagăn al uneia dintre cele mai importante familii din Ţara Românească: boierii Goleşti, de unde şi toponimul aşezării. Muzeul Goleşti este organizat pe 14 ha, dintre care pe 4 ha se întinde complexul muzeal memorial al familiei Golescu, iar pe 10 ha este reprodus un sat românesc din secolul al XIX-lea.

Muzeul Goleşti a fost înfiinţat în anul 1939 prin Decretul Regal 256 din 7 iunie al regelui Carol al II-lea. Iniţial s-a numit Muzeul „Dinicu Golescu“, în onoarea acestui mare cărturar care a fost Constantin Radovici din Goleşti, pe care istoria îl consemnează cu numele de Dinicu Golescu. Suveranul îi expropriază pe urmaşii boierilor Goleşti cu 1 milion de lei, o sumă considerabilă, în condiţiile în care conacul şi dependinţele erau lăsate în ruină, nemaiputând fi îngrijite. A urmat o restaurare importantă a conacului, în perioada 1940-1944/5. Rădăcinile familiei Golescu coboară în istoria Ţării Româneşti până în secolul al XV-lea, primul menţionat în documente fiind Baldovin pârcălabul, pe la 1495. Un document de la Mănăstirea Vieroşi din jud. Argeş, ctitorie a banului Ivaşcu Golescu din 1573, îi numeşte pe boierii Goleşti urmaşi ai Craioveştilor, descendenţă prin care se înrudesc cu domnitorii Basarabi.

Conacul a fost construit în anul 1640 de către marele boier Stroe Leurdeanul şi soţia lui, Vişa Golescu. Istoricul Nicolae Stoicescu notează că a fost căsătorit cu o necunoscută, apoi cu Vişa din Goleşti (fiică de mare postelnic şi nepoată de soră a lui Preda Brâncoveanu) şi în cele din urmă cu Elina din Brâncoveni, rudă cu Matei Basarab. La 15 iunie 1625 îl regăsim cu titlul de postelnic, primeşte dregătorii importante în timpul lui Matei Basarab şi devine chiar caimacam de scaun în 1663 şi 1664, în lipsa lui Grigore Ghica. „Una din cele mai de seamă figuri ale vieţii politice din deceniile V-VIII ale sec. XVII şi un mare duşman al fam. Cantacuzino“ îl descrie Nicolae Stoicescu, referindu-se la implicarea acestuia în uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino de către Grigore Ghica. A fost judecat şi condamnat la moarte pentru uneltirea sa, apoi iertat şi călugărit forţat cu numele de Silvestru monahul.

„Un sat al marelui logofăt, numit Goleşti“

Diaconul Paul de Alep, fiul Patriarhului Macarie al III-lea Zaâim al Antiohiei şi însoţitor al acestuia în periplul prin Ţările Române, a notat în jurnalul său câteva impresii despre popasul făcut la curtea boierului Stroe Leurdeanul în perioada când acesta din urmă îndeplinea dregătoria de mare logofăt (1655-1658): „Am pornit din Târgovişte luni 12 ianuarie (1657), ajungând spre seară într-un sat al marelui logofăt, numit Goleşti. Aici se află o biserică cu hramul Sfânta Treime, minunată, falnică şi trainică, cu o clopotniţă zdravănă deasupra. Palatul lui este mare de tot, cu multe băi. Am dormit aici, după un ospăţ împărătesc“. Istoricul Radu Creţeanu, amintind de restaurarea din anii â70 ai secolului al XIX-lea a Mănăstirii Strehaia, ctitoria domnitorului Matei Basarab, observă că a fost scoasă la lumină „o pictură de mare valoare artistică, asemănătoare cu aceea a bisericilor contemporane din Goleşti şi a Mănăstirii Dintr-un Lemn“. Ctitorită de acelaşi boier Stroe Leurdeanul, biserica a fost construită în 1646 tot în stil prebrâncovenesc, de meşterul Stoica. Pisania „grăieşte“ dăltuit în piatră faptul că „această sfâşntăţ şi dumnezeiască Biserică care iaşte în Hramul Sfintei şi începătoare de viaţă Troiţă înalţată, făcutu-se-au cu toată cheltuiala robului lui Dumnezeu Jupân Stroe Marele Vistiar şi al Jupânesei lui Vişa. Drept aceia, o, Cela ce eşti în trei feaţe Dumnezeu, osârdia lor şi primeaşte şi de munca cea vecinică izbăveşte. În zilele lui Matei Voevod Basarab, mesiţa iunie 25, văleat 7154 (1646)“.

Aflată în afara zidurilor de fortificaţie, este necropolă boierească, adăpostind morminte ale membrilor familiilor Goleşti şi Racoviţă. S-a slujit în ea în permanenţă, servind drept biserică parohială până în prezent. Arhitectura actuală este diferită de cea originală, fiind rodul unor restaurări ulterioare. Cele două turnuri au fost înlocuite cu un acoperiş ţuguiat specific arhitecturii eclesiastice moldoveneşti. Părintele Ion Constantin Pavel, parohul Bisericii „Sfânta Treime“ din Goleşti, a pregătit un proiect de restaurare, însă este aşteptată decizia instanţei de judecată cu privire la titlul de proprietate dobândit prin uzucapiune. Vicisitudinile vremii au adus modificări construcţiei originale. Pisania este originală şi se află încastrată într-un zid de interior ce desparte printr-o uşă pronaosul de naos. Pare a fi zidul iniţial de acces în locaşul de cult, deasupra căruia se va fi înălţat turnul clopotniţă. Se păstrează, de asemenea, catapeteasma originală de la 1646, cu icoane de patrimoniu. Pictura trebuie refăcută în întregime.

„Singura construcţie laică fortificată din Ţara Românească“

Dr. Claudiu Tiţa Nicolescu, muzeograf la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, ne-a oferit o serie de informaţii preţioase despre istoria acestui ansamblu: „Conacul Goleşti este singura construcţie laică fortificată din Ţara Românească. Dependenţa de Imperiul Otoman nu permitea fortificarea construcţiilor civile. În incintă se mai află baia turcească, o construcţie de sec. XVIII. În prezent funcţionează în incintă şi o secţie de etnografie în care se găsesc ustensile speciale de viticultură şi pomicultură, dar şi o secţie de istorie dedicată familiei Golescu din perioada medievală până în perioada modernă. Stilul arhitectural este prebrâncovenesc. A suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, pentru că în 1716 a fost dărâmat de o gardă turco-tătară condusă de Nicolae Mavrocordat, în contextul războiului ruso-austriac şi de anexare a Olteniei. În secolul al XVIII-lea, marele ban Radu Golescu începe un amplu proces de restaurare a conacului. El îi va adăuga camere, etajul de paiantă şi îl va mări. Singura cameră din această clădire care păstrează trăsăturile iniţiale ale construcţiei de la 1640 este camera de lucru a fraţilor Golescu“. În perioada modernă, în cele patru turnuri fuseseră amplasate tunuri de apărare a fortificaţiei. Zidurile aveau 5,20 m înălţime şi aprox. 60 cm grosime. Au fost restaurate în cea mai mare parte în anii '40 ai secolului trecut.

Muzeul Goleşti este legat şi de Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. În foişorul de pază ridicat deasupra porţii de acces şi-a petrecut ultimele trei zile de libertate liderul Revoluţiei de la 1821. La 18 mai a fost arestat din mijlocul armatei lui de panduri, dus la Târgovişte şi asasinat.

„Şcoală-reper pentru spiritualitatea românească“

Din acest sec. XIX, familia Golescu a oferit Ţării Româneşti o serie de personalităţi de excepţie. Dinicu Golescu, fiul marelui ban Radu Golescu, a înfiinţat în anul 1826 prima şcoală superioară din mediul rural al Ţării Româneşti, în care se preda în limba română, ne explică Claudiu Tiţa Nicolescu: „În general, boierii învăţau în greacă, slavonă sau franceză. A înfiinţat pe cheltuiala lui o şcoală la catedra căreia a invitat mari oameni de cultură precum Florian Aron sau Ion Heliade Rădulescu. Erau două cicluri de învăţământ - gimnasticesc şi filozoficesc - şi se preda după cel mai modern sistem de învăţământ din Europa: metoda lancasteriană. Lucru demn de menţionat la această şcoală este că aici puteau învăţa toţi copiii, din toate păturile sociale: ţărani care duceau o viaţă aspră de munci agricole, boieri şi chiar ţigani. La 1826, ţiganii aveau statut de robi. Acest om deosebit le-a permis tuturor să înveţe carte, indiferent de statutul social. A ajuns să înfiinţeze această şcoală-reper pentru spiritualitatea românească şi pentru România modernă de mai târziu după ce a călătorit în Occident, în Franţa, Germania şi Austria. A văzut în secolul al XIX-lea nivelul de trai al occidentalilor şi a realizat că un popor care nu va avea în faţă stindardul culturii va mărşălui prin istorie mai degrabă ca o gloată, şi nu ca o oştire. Din acest motiv a hotărât ca pe cheltuiala lui să înfiinţeze şcoala“. Din păcate, şcoala nu a fiinţat foarte mult. Puţin după moartea cărturarului se va închide. Zinca Golescu, văduva sa, care a şi predat în această şcoală, a încercat să o redeschidă, pe la 1850, pentru o perioadă foarte scurtă. Femeie remarcabilă a istoriei româneşti, Zinca Golescu, soţia lui Dinicu Golescu, venea dintr-o familie veche a Ţării Româneşti, Pârşcoveanu-Farfara. A susţinut ideea de independenţă, fiind o aprigă susţinătoare a Revoluţiei de la 1848. Este mama fraţilor Goleşti, „poate cei mai importanţi membri ai familiei în perioada modernă. Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru au luptat pentru idealurile Revoluţiei paşoptiste. Politicieni influenţi în Ţara Românească şi în Principatele Unite, miniştri, prim-miniştri, au scris efectiv istoria României moderne. Nicolae Golescu, unul dintre cei trei membri ai locotenenţei domneşti, a renunţat în 1859 pentru a-i permite lui Alexandru Ioan Cuza să fie reales, la 24 ianuarie, la Bucureşti, ca domnitor şi al Ţării Româneşti, realizându-se astfel unirea celor două principate şi luând naştere România modernă“, arată Claudiu Tiţa Nicolescu.

Carol Davila, medicul francez sosit în ţara noastră în 1853 pentru a pune bazele educaţiei medicale româneşti, a intrat în familie prin căsătoria cu Anica Racoviţă, nepoata Goleştilor. Fiul lor, Alexandru Davila, născut în conacul de la Goleşti, a fost director al Teatrului Naţional şi autor al dramei istorice „Vlaicu Vodă“. Effingam Grant, secretar al consulului Marii Britanii la Bucureşti, s-a căsătorit cu Zoe Golescu, o nepoată a lui Dinicu, şi a primit ca zestre din partea logofătului Dinicu moşia Belvedere din Bucureşti. Maria Golescu, o femeie remarcabilă de cultură care a scris despre tradiţiile româneşti, a fost arestată în 1948 de regimul comunist şi eliberată în 1961 după intervenţia primului-ministru englez Winston Churchill.

Primul document semnat de domnitorul Carol

Paradoxal, deşi mari proprietari funciari, Goleştii au fost şi mari liberali. Localitatea Ştefăneşti devine, astfel, loc important pentru politica Ţării Româneşti şi a României moderne, având în vedere că în vecinătatea Goleştilor este moşia Florica, sediul Brătienilor. În anul 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sinmaringen, viitor rege al României, în primele zile petrecute pe pământ românesc, a poposit şi la conacul de la Goleşti, însoţit de Nicolae Golescu şi I.C. Brătianu. Aici semnează primul document în calitate de suveran al Principatelor Unite: graţierea Mitropolitului Calinic Miclescu al Moldovei, iniţiatorul unei mişcări separatiste la Iaşi. A dormit o noapte în conac şi o descrie în jurnalul său pe Zinca Golescu. Caleaşca cu care a fost adus de la Piteşti către Goleşti se află expusă în incinta Muzeului Goleşti.

Muzeul Goleşti se află în subordinea Consiliului Judeţean Argeş, care este principalul ordinator de credite al instituţiei. În prezent se desfăşoară unul dintre cele mai ample proiecte de reabilitare, conservare şi punere în valoare a complexului, cu fonduri europene şi cu participarea CJ Argeş.