Oltenia este ţinutul românesc care a stat cel mai mult sub stăpânirea romană, fiind într-o permanentă legătură cu scaunele episcopale creştine de la sudul Dunării, care doreau să menţină învăţătura creştină în mijlocul populaţiei daco-romane formate aici. Sfântul Niceta de Remesiana a fost primul ierarh creştin despre care avem date că şi-a desfăşurat activitatea misionară pe cele două maluri ale marelui fluviu, direct sau prin trimişi ai săi.
Primii creştini au provenit din rândurile coloniştilor, soldaţilor şi administraţiei romane, dar pentru formarea creştină a noului popor era nevoie de o muncă susţinută, de oblăduirea unui episcop, care să-şi exercite rolul sfinţitor în aceste ţinuturi. Poporul român şi limba română s-au format în timp, pe ambele maluri ale Dunării, într-o vastă arie geografică aflată sub stăpânirea Imperiului Roman. Numai la sudul Dunării se aflau, pe la începutul secolului al IV-lea, în jur de 40 de scaune episcopale. Pătrunderea creştinismului pe teritoriile locuite de populaţia daco-romană din nordul Dunării s-a făcut încă din cursul secolului al II-lea, după cucerirea Daciei. Oltenia face parte dintre primele teritorii ale ţării noastre care au cunoscut şi au primit învăţătura creştină. Dovezile arheologice descoperite în ultimul deceniu în judeţul Mehedinţi, la Izvoarele şi Gârla Mare, confirmă faptul că în nordul Dunării a existat încă din secolul al III-lea o puternică dezvoltare a comunităţilor creştine.
Descoperirile arheologice de la Gârla Mare, Mehedinţi
La Gârla Mare s-a descoperit în 1992 o fermă agricolă, cu diverse obiecte casnice, care aveau simboluri creştine, cu obiecte de cult şi personale ce aveau gravate semnul sfintei cruci, acestea dovedind prezenţa unei ierarhii sacramentale în această zonă, din a doua parte a domniei lui Traian (98-117) până în timpul lui Gordian III (238-244). În anul 2006 s-a făcut o descoperire de o importanţă covârşitoare pentru vechimea creştinismului din ţara noastră. În satul Izvoarele, comuna Gruia, retragerea apelor revărsate ale Dunării a scos la lumină o biserică din secolul al III-lea. Biserica paleocreştină de aici este singura de acest fel descoperită în lumea romană rurală din Dacia, fiind astfel un argument istoric de mare importanţă pentru istoria creştinismului românesc. Noile descoperiri arată că pe aceste teritorii au activat episcopi veniţi din partea de sud a Dunării, fiind cunoscut faptul că, în primele veacuri creştine, Taina Sfântului Botez era administrată numai de către ierarhi.
Descoperirea bisericii paleocreştine de la Slăveni-Olt, datând din secolul al IV-lea, constituie o dovadă clară a faptului că, după retragerea aureliană (271-275), populaţia daco-romană a rămas pe loc, fiind într-o strânsă legătură cu scaunele episcopale de la sudul Dunării. Bazilica creştină de la Sucidava, din secolul al VI-lea, demonstrează faptul că, în Oltenia, creştinismul a cunoscut o continuă dezvoltare sub îndrumarea episcopilor sud-dunăreni. Deşi Hristos era cunoscut populaţiei de aici prin intermediul creştinilor veniţi de la început cu administraţia romană, lucrarea sfinţitoare este opera episcopilor aflaţi în provinciile romane Moesia Prima, Moesia Secunda, Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea, care vor fi venit şi în partea nord-dunăreană. Pătrunderea creştinismului la poporul român este un proces complex, desfăşurat concomitent cu etnogeneza sa.
Sfântul Niceta de Remesiana şi activitatea sa pe cele două maluri ale Dunării
Sfântul Niceta de Remesiana a lucrat neîncetat între cele două maluri ale Dunării. Această misiune era posibilă prin faptul că îşi avea reşedinţa la Remesiana, astăzi satul sârbesc Bela Palanka, la graniţa dintre Iugoslavia şi Bulgaria, aproape de Dunăre. Oraşul se afla situat pe drumul militar ce lega Europa apuseană de Constantinopol, la 30 km sud-est de Naisus (Niş), populaţia de aici fiind vorbitoare de limbă latină. Acesta a fost întemeiat de împăratul Traian cu numele Republica Ulpianorum şi făcea parte în secolul al IV-lea din provincia Dacia Mediterranea, aparţinând diocezei Illyricului. Prezenţa Sfântului ierarh Niceta la Remesiana este atestată şi de episcopul Germanus, care îl menţionează la anul 370 printre episcopii din Illyricum, iar călugărul şi scriitorul latin Casiodor, care a trăit în secolul al VI-lea (c. 485-c. 580), îl aminteşte în scrierile sale.
Despre viaţa sa se cunosc puţine aspecte, toate din scrierile prietenului său apusean Paulin de Nola. În urma celor două vizite din anii 398 şi 402, pe care Sfântul Niceta le face în Apus, Paulin, impresionat de cunoştinţele teologice şi de moralitatea sa, îi dedică acestuia câte un poem, XVII şi XXVII, în care îl numeşte învăţător şi tată al său, „magister et pater“, precizând o zonă vastă de misiune creştină pe care acesta o desfăşura printre păgâni. Nu se cunosc amănunte despre începuturile acestui scaun episcopal, dar se ştie că Sfântul Niceta de Remesiana şi-a desfăşurat activitatea în mijlocul daco-romanilor de la Dunăre, spre sfârşitul secolului al IV-lea şi în prima jumătate a secolului următor. Comparând informaţiile furnizate de Paulin de Nola cu cele din scrisoarea Papei Inocenţiu I al Romei adresată la 13 decembrie 414 „episcopilor macedoneni“, în legătură cu ereticul Bonosiu, între ai cărui destinatari se afla, se poate spune că Sfântul Niceta s-a născut în jurul anilor 338-340 şi a trecut la cele veşnice în jurul anului 415.
Moştenirea scrisă
Originea Sfântului Niceta nu se cunoaşte cu siguranţă, totuşi, din relatările Episcopului Paulin de Nola se deduce că locul natal al acestuia era Remesiana, populaţia de aici fiind de origine daco-romană. Sfântul Niceta era vorbitor de limbă greacă şi latină, pe aceasta din urmă folosind-o în scrierile sale. Cetatea Remesiana se afla într-o zonă unde limba latină îşi disputa întâietatea cu cea greacă, mai ales că, după împărţirea Imperiului Roman în 395, apar probleme teologice şi controverse doctrinare, între Apus şi Răsărit, iar activitatea pastorală şi cea misionară impuneau episcopilor ortodocşi de aici să cunoască ambele limbi. Istoriografi reputaţi ca Ghenadie de Marsilia, Cassiodor mărturiseau că Niceta era un om foarte învăţat, scriitor cu mare putere de analiză şi sistematizare şi pedagog iscusit: „Dacă cineva doreşte să înveţe pe scurt ... şi nu vrea să se obosească cu o lectură întinsă, să citească cartea lui Niceta...“.
Sfântul Niceta de Remesiana s-a remarcat atât prin activitatea misionară, cât mai ales prin lucrările scrise. Pentru candidaţii la botez el a scris şase cărticele intitulate „Libelli Instructionis“, prin care îi iniţia pe aceştia în tainele credinţei creştine. De asemenea a scris o serie de lucrări dogmatice, cele mai importante fiind: „De ratione fidei“ (Despre raţiunea credinţei), „De Spiritu Sancti popentia“ (Despre puterea Sfântului Duh) şi „De Symbolo“ (Despre simbolul credinţei). Printre scrierile sale cele mai frumoase se află „De psalmodiae bono“ (Despre folosul cântării în psalmi) şi imnul „Te Deum laudamus“ (Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm). Din cele două poeme ale lui Paulin de Nola aflăm vasta arie în care Sfântul Niceta îşi săvârşea misiunea, la daco-romani, sciţi, geţi şi bessi.
Misiunea Sfântului Niceta pe pământul Olteniei
Pentru faptul că în nordul Dunării se aflau comunităţi creştine în oraşe (Drobeta, Dierna) şi în zonele rurale, ferma agricolă de la Gârla Mare fiind un veritabil argument, considerăm că Sfântul Niceta a ajuns în aceste ţinuturi. „Pe tine te numeşte părinte întreaga regiune a Borei; la predicile tale scitul se îmblânzeşte şi cel învrăjbit cu sine părăseşte pornirile sălbatice, fiindu-i tu învăţător. Aleargă la tine geţii şi amândouă felurile de daci: cei ce cultivă pământul, în interior, şi cei ce poartă căciuli de oaie şi cresc turme bogate de vite pe maluri mănoase“ (XVII). Activitatea Sfântului Niceta de Remesiana s-a desfăşurat şi pe teritoriul Olteniei de astăzi, el fiind „misionarul despre care ştim că a luptat mai mult pentru răspândirea cuvântului Evangheliei printre strămoşii noştri... pe ambele maluri ale Dunării ..., cu atât mai mult cu cât prin naştere era daco-roman. De aceeaşi părere au fost şi istoricii N. Iorga, Radu Vulpe, Ioan G. Coman, Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, V. Pârvan şi mulţi alţii.
În concluzie, deşi sunt şi istorici care consideră că aria misionară a Sfântului Niceta de Remesiana nu a depăşit zona oraşului de reşedinţă, descoperirile arheologice recente, Gârla Mare şi Izvoarele, vin în sprijinul istoricilor care, cunoscând râvna misionară a Sfântului Niceta, susţin faptul că acesta este primul ierarh cunoscut cu numele care a vestit Evanghelia în părţile Olteniei de astăzi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor în anul 1992, fiind prăznuit pe 24 iunie.
