Părintele Nicolae Bordașiu, mărturisitor al Rugului Aprins

Amintirile Părintelui Nicolae Bordașiu sunt prețioase și pline de farmec. A fost un important reprezentant al studenților Rugului Aprins, căruia îi datorăm multe informații cu valoare de document. Părintele Bordașiu a trăit până la finalul anului 2018 și, chiar nonagenar, avea o memorie vie a anilor pe care îi trăise...

Părintele Nicolae Borda­șiu (1924-2018) fusese până de curând unul dintre ultimii martori ai întâlnirilor petrecute la Mănăstirea Antim în anii ’40, sub denumirea de Rugul Aprins, la care participase în studenție alături de alți câțiva inimoși confrați.

Nicolae-Ioan Bordașiu s-a născut în localitatea Săbolciu (Bihor). Școala primară a făcut-o în satul natal, apoi a frecventat cursurile liceale la Oradea și în orașul Beiuș. A urmat cursurile facultăților de Teologie și de Farmacie din Bucu­rești și a fost secretarul, apoi pre­șe­dintele Asociației Studenților de la Teologie. A fost membru fondator al Asociației Tineretului Ortodox Studențesc (A.T.O.S.), a cărei activitate anticomunistă a atras arestarea mai multor studenți. Între anii 1948 și 1955 a stat ascuns prin satele bihorene, pe la rude, fiind căutat de autoritățile comuniste, care deja îl condamnaseră. Fiind găsit, au urmat ani grei de închisoare (1955-1964). După eliberare, a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Cantacuzino. Cu ajutorul Patriarhului Justinian, din 1969 a fost numit profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București și hirotonit preot. A urmat apoi studii de doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă (București) și la Institutul Saint-Serge (Paris). Din anul 1981 până în ultimele zile, înainte de a pleca din această lume, a slujit la Biserica „Sfântul Silvestru” (București). A publicat mai multe volume de studii și predici.

Părintele Nicolae Bordașiu a fost unul dintre ultimii mărturisitori ai Rugului Aprins și ai atmosferei spirituale din acei ani. Prieten apropiat și coleg de facultate cu părintele Roman Braga, cei doi l-au întâlnit în studenție pe părintele Ioan cel Străin, la Mănăstirea Cernica (1945). Plimbându-se în preajma cimitirului, în drum spre vechea biserică a mănăstirii, au auzit cântări bisericești în capela aflată în apropiere. Când au intrat în capela cimitirului de la Cernica, au descoperit mai mulți călugări care slujeau în limba rusă. Au participat și ei la slujbă, iar apoi, fiindcă viitorul părinte Roman Braga știa rusește, fiind basarabean, au stat de vorbă cu părintele Ioan Kulîghin (Ioan cel Străin), cel care tocmai slujise. Ulterior, susține părintele N. Borda­șiu, prin cei doi studenți ar fi aflat părintele Benedict Ghiuș despre refugiații ruși existenți la Mănăstirea Cernica. Am mai precizat, va­rianta susținută de profesorul Alexandru Mironescu: ajunsese la Cernica, „întâmplător”, alături de Sandu Tudor și de părintele Bene­dict Ghiuș, gazdă fiindu-le un călugăr al mănăstirii, părintele Nicodim Bujor. Acesta din urmă le-a sugerat și i-a condus pe cei trei mem­bri fondatori ai Rugului Aprins să-i facă o vizită și părintelui Ioan cel Străin.

Personal, chiar dacă este o ches­tiune secundară, înclin să dau crezare mărturiei lui Al. Mironescu, notată în câteva pagini de amintiri (vezi Calea inimii, Editura Humanitas, 2019, pp. 48 și următoarele). Aceasta nu exclude nicidecum cele relatate de părintele Nicolae Bordașiu. Cu siguran­ță, cei doi studenți au avut acea întâlnire, dar nu ei au contribuit la aducerea părintelui Ioan la Mănăstirea Antim. Cert este că monahul rus, fost ucenic al Mănăstirii Optina și un bun cunoscător al rugăciunii isihaste, a ajuns la întâlnirile care deja se petreceau la Mănăstirea Antim, organizate de asociația al cărei nume urma să fie „Rugul Aprins al Maicii Domnului”...

Traseul biografic al părintelui Nicolae Bordașiu a fost în continuare neobișnuit. Fiindcă era un student eminent și bun organizator, intenționa, așa cum a mărturisit de nenumărate ori în spațiul public, după 1989, să organizeze alături de alți studenți o formă de rezistență anticomunistă. Întrucât scrisese deja statutul asociației A.T.O.S., s-a prezentat cu acesta la Mănăstirea Antim, la unul dintre profesorii săi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, anume părintele Benedict Ghiuș, renumit pentru blândețea și înțelepciunea sa. Părintele Benedict i-a trimis însă pe studenți la Sandu Tudor - instalat deja ca frate de mănăstire, care-și avea chilia în turnul clopot­niței. Acesta i-a preluat pe tineri și i-a convins că singura formă de rezistență, în condițiile date, era aceea de rezistență prin rugăciune. Și i-a invitat la conferințele Rugu­lui Aprins, chemându-i în plus într-o seară anume, special dedicată celor tineri, o dată pe săptămână. Astfel a participat Nicolae Borda­șiu la câteva dintre întâlnirile Rugului Aprins, la care s-au adăugat catehezele speciale pentru tineri și momentele de rugăciune în comun. Alături de alți colegi și prieteni, Roman Braga ori Leonida Plămădeală (viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului), Nicolae Bordașiu a primit și o anume bine­cuvântare, specială, pentru prac­ticarea rugăciunii inimii, din partea părintelui Ioan cel Străin, în paraclisul Mănăstirii Antim. Ulte­rior, fiindcă parte dintre tinerii cu care se însoțise au avut totuși câteva acțiuni considerate ostile, regimul politic al vremii i-a arestat ori a început să-i hăituiască, iar viitorul părinte Nicolae Bordașiu a fost nevoit să se ascundă timp de câțiva ani, fiindcă era deja condamnat.

Un rol important în viața lui N. Bordașiu l-a avut și părintele Arsenie Boca. Între altele, pr. Arsenie l-a căutat într-una dintre casele unde se ascundea în Banat, pentru a-l convinge pe Nicolae Bordașiu să vină călugăr la Mănăstirea Pris­lop, unde marele duhovnic ardelean tocmai fusese trimis. În con­secință, după arestarea lui Nicolae Bordașiu, și părintele Arsenie Boca a fost la rândul său arestat pentru mai bine de un an de zile (nu era prima sa experiență carcerală).

Arestul a adus de la sine verificarea în condiții extreme a învăță­turii primite anterior. Iată cele notate de părintele Nicolae Bordașiu: „Toți am ajuns în închisorile comuniste pentru «uneltire contra ordinii sociale», închisori în care fie­care și-a îndeplinit canonul de mărturisire și rugăciune. Poate nu vă vine să credeți, dar dacă s-ar fi putut face o «radiografie» duhovnicească, temnița ar fi arătat ca un imens rug aprins de mul­ți­mea rugăciunilor ce se înălțau din fiecare celulă îndată ce se dădea stingerea luminilor electrice. Această rugăciune era lumina ce strălucea neîncetat și hrană pentru nădejdea de mai bine. Rugăciunea ne unea pe toți în sfânta comuniune atunci când zidurile celulelor ne despăr­țeau pentru a nu ne vedea, iar pedepsele ne chinuiau ca să ne sfâr­șim. Și poate de aceea a voit Prea Milostivul Bunul Dumnezeu ca în 1964 să fie eliberați toți. Care au mai rămas în viață, pentru că regimul de exterminare le-a tăiat multora firul vieții. Între aceștia, și ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, mentorul nostru”.

...Chiar dacă nu mi-am împăr­tășit decât accidental, în această pagină, mărturiile personale, o să scriu aici că am avut la rândul meu privilegiul unei relații de suflet cu părintele Nicolae Bordașiu, de la care am aflat chestiuni importante despre Rugul Aprins. Dar și mai vii sunt amintirile unor momente petrecute alături, uneori chiar la aceeași catedră. De pildă, acum câțiva ani de zile, când am participat împreună la Simpozionul „Dialogurile Cunoașterii” organizat de Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. Alături de fizicieni și de alți cercetători am vorbit amândoi despre unul dintre vectorii cei mai prețioși ai Rugului Aprins: cercetarea - reprezentată de câțiva membri emblematici ai acestei mișcări, precum Al. Mironescu, Anton Dumitriu, pr. Andrei Scrima ș.a. Între aceștia, la loc de cinste, se numără și câțiva dintre studenții Rugului Aprins, confrați ai părintelui Nicolae Bor­dașiu, personalități despre care vom mai vorbi.