Pelerinaj în ţara lui Iisus

Orice credincios creştin trebuie să-şi dorească ca măcar o dată în viaţă să ajungă la Locurile Sfinte. Centrul de pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“ al Patriarhiei Române organizează dese pelerinaje în Ţara Sfântă, având incluse în traseu locurile importante prin care a trecut Mântuitorul, Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul etc.

Din traseul pelerinajului în Israel şi Iordania fac parte: Bethleem, Nazareth, râul Iordan, Grădina Ghetsimani, cu Biserica Agoniei şi Mormântul Maicii Domnului, Cetatea Ierusalimului, cu Drumul Crucii şi Biserica Învierii, locul Cinei celei de Taină, Ein Karem (patria Sf. Ioan Botezătorul), Zidul Plângerii, mormântul regelui David, aşezămintele româneşti de la Ierihon şi Ierusalim, Muntele Nebo etc.

Credincioşii care se vor afla în perioada 16-23 aprilie în Ţara Sfântă, în cadrul pelerinajului organizat de Centrul Patriarhiei Române, vor asista la minunea care se întâmplă în fiecare an la ortodocşi, venirea Sfintei Lumini din cer.

În cele ce urmează, vom descrie pe scurt câteva dintre locurile cele mai importante din Ţara Sfântă, obiective care efectiv nu au voie să lipsească de pe harta creştinului călător la Locurile Sfinte.

Astfel, pelerinajul începe din Bethleem, locul în care s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu. La Bethleem, care înseamnă „casa pâinii“, se păstrează şi astăzi peştera în care, în urmă cu 2.000 de ani, după un drum obositor şi după ce va fi căutat în tot oraşul un loc modest în care să se odihnească, Fecioara Maria îl aducea pe lume pe Mesia cel mult aşteptat.

Pentru a intra în peşteră, trecem prin biserica ortodoxă care are trei altare: unul central şi două mai mici, aflate în absidele laterale. Din aceste abside se coboară în Peştera Naşterii Domnului, o mică grotă naturală, situată chiar sub altarul central al bisericii. Imediat ce coborâm câteva trepte, pe partea dreaptă, marcat printr-o stea de argint fixată în marmură, aflăm locul unde Maria l-a adus pe lume pe Mântuitorul nostru, deasupra căruia cincisprezece candele ard permanent.

În partea stângă, dar câteva trepte mai în jos, găsim locul ieslei în care a fost aşezat Pruncuţul Iisus, deasupra căruia suflau dobitoacele „căldură ca să-i facă“.

La mică distanţă de Biserica Naşterii, la Bethleem, se află Grota Laptelui, care marchează locul în care Maica Domnului L-a alăptat pe Prunc şi de unde au plecat spre Egipt.

Oraşul Bunei Vestiri

Iisus a copilărit la Nazareth, oraş în care Fecioara Maria primeşte din partea Arhanghelului Gavriil vestea naşterii celei mai presus de fire a Fiului lui Dumnezeu. În Nazareth vom vizita mai întâi biserica ortodoxă cu hramul „Arhanghelul Gavriil“. Lăcaşul, con-struit la 1781, pe locul unei biserici din secolul al XII-lea, a fost pictat de iconarii români Mihai, Gavril şi Nicolae Moroşanu. Astfel se explică de ce pereţii acestei frumoase biserici sunt împodobiţi şi de chipurile unora dintre cei mai cinstiţi sfinţi de la noi, cu moaşte în Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. În această biserică curge Izvorul Maicii Domnului, de unde creştinii îşi iau apă sfinţitoare pentru casele lor.

Biserica catolică a Bunei Vestiri din Nazareth este ridicată pe locul casei Maicii Domnului şi a tâmplarului Iosif, pe ruinele unei biserici bizantine. Este o biserică monumentală, impresionantă prin dimensiunea turlei înalte de 57 de metri, dar şi prin originalitatea structurii de susţinere a cupolei. În subsolul bisericii se află Casa Mariei. Lângă aceasta, Biserica Sfântului Iosif este construită deasupra grotei cunoscute sub numele „Atelierul lui Iosif“.

„Oraşul lui Iisus“

Mântuitorul S-a făcut cunoscut cu adevărat prin învăţăturile Sale la Capernaum, „oraşul său de reşedinţă“, pe malul Lacului Tiberiada, unde i-a chemat la apostolat pe primii Săi ucenici, Andrei şi Petru. În urma săpăturilor arheologice, aici s-au găsit ruine ale anticului Capernaum, între care cele ale unei case creştine şi ale unei biserici datând din secolul al IV-lea. La Capernaum, pe malul Lacului Tiberiada, care se mai numeşte Ghenizaret sau Marea Galileii, ruşii au ridicat o frumoasă biserică, deschisă larg pelerinilor, fie şi la ceas de seară. Turlele-i, construite după specificul arhitecturii ruseşti, capătă o şi mai mare strălucire la revărsarea luminii de seară a lunii mici, ivite pe cerul senin de deasupra mării. Cei care doresc sunt liberi să aleagă o plimbare pe apa Tiberiadei cu „Corabia lui Iisus“.

Locul în care Omul fără de păcate a primit Botezul

Când a împlinit vârsta desăvârşirii, Hristos a ieşit la propovăduire, Omul fără de păcate primind mai întâi Botezul. Astfel, mergând în pustiul Iordanului, într-una dintre zonele deşertice pe care le străbate râul cu acelaşi nume, Iisus i-a cerut lui Ioan, pe care l-a numit cel mai mare om născut din femeie, să-L boteze.

Astăzi, râul Iordan a devenit graniţă între Israel şi Regatul Iordaniei, iar locul în care Mântuitorul a primit Botezul se află la 200 de metri de râul Iordan care curge astăzi în Iordania. Lângă locul Botezului, creştinii au ridicat în secolele VI-VII o biserică pe care i-au închinat-o Sfântului Ioan Botezătorul. Biserica a fost reconstruită de trei ori (pe un nivel mai înalt decât celălalt), întrucât apele Iordanului, care aveau un debit foarte mare şi care veneau cu putere, au dărâmat-o.

Potrivit mărturiilor numeroşilor pelerini care petrec sărbătoarea Epifaniei la Iordan, în ziua Botezului Domnului, aici are loc o minune: apele râului curg în sens invers.

„Tatăl nostru Carele eşti în ceruri“

Mântuitorul a săvârşit multe minuni, vindecând orbi, bolnavi, săturând pe flămânzi, aducându-i pe morţi din nou la viaţă, învâţându-i, prin pilde, pe oameni să iubească, să făcă milostenie, să nu judece, să-şi construiască vieţile ca şi călătorii spre regatul cel veşnic... Astfel, în Ţara Sfântă se păstrează şi astăzi locul în care Hristos a rostit predica de pe munte, învăţându-ne „reţeta“ fericirii veşnice. Ajunşi aici, după un firesc al lucrurilor, pelerinii intonează, lângă biserica ridicată de romano-catolici în acest loc, cele nouă Fericiri pe care le auzim la fiecare Liturghie Ortodoxă.

Un alt lăcaş care nu se admite a fi evitat din traseul nostru este Biserica „Pater noster“, de pe Muntele Măslinilor, ridicată pe locul în care Hristos i-a învăţat pe ucenici rugăciunea cea mai însemnată a creştinilor. Biserica este renumită prin faptul că pe pereţii ei este scrisă rugăciunea „Tatăl nostru“ în mai multe limbi. În interior, în dreapta altarului, pe peretele de sud, găsim această rugăciune şi în limba română.

Actuala biserică, aflată pe locul celei ridicate la 1868-1872 de prinţesa de la Tour dâAuvergne, include şi grota în care Hristos i-a învăţat pe ucenici să se roage.

Trasformarea apei în vin, înmulţirea peştilor şi pâinilor

La nunta lui Simon Zelotul, din Cana Galileii, Mântuitorul a transformat apa în vin, săvârşind astfel prima Sa minune. În biserica din acest oraş se păstrează două dintre vasele mari din piatră, în care iudeii păstrau apa pe care o foloseau la trebuinţele zilnice. Lângă biserică a fost construită o fântână în amintirea firii schimbate a apei şi tot de aici pelerinii îşi pot procura cunoscutul vin de Galileea.

La Tabga, nu departe de Capernaum, pe ţărmul aceleiaşi Mări a Galileii, Iisus a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor. În amintirea acestui eveniment a fost ridicată aici o biserică, primele ei ruine fiind descoperite în 1932. Pe pardoseala în mozaic a sfântului lăcaş sunt reprezentaţi cei doi peşti şi un coş cu pâine.

Muntele pe care Hristos şi-a arătat slava dumnezeirii Sale

La aproape câţiva kilometri nord-vest de Nazareth, în extremitatea nord-vestică a câmpiei Ezdrelonului, se înalţă măreţ Muntele Tabor. Începutul renaşterii vieţii pe acest munte este legat de numele monahului Irinarh Rosetti, plecat din ţara lui Ştefan, voievodul cel sfânt al Moldovei, către Ţara Sfântă, să se desăvârşească. La începutul secolului al XIX-lea, prin multe osteneli, pustnicul Irinarh reuşea să reconstruiască biserica pe vechile ruine, din nefericire, doar până la jumătate. În interior găsim o inscripţie care îl indică a fi ctitor al acestui sfânt lăcaş. În această biserică se păstrează piatra pe care ar fi stat Mântuitorul în momentul minunii Schimbării la Faţă. De asemenea, credincioşii care calcă pragul acestui sfânt lăcaş se roagă cu evlavie mare la icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni.

Suferinţele din Ghetsimani

Cu o săptămână înainte de Înviere, Hristos intră în Ierusalim prin „Poarta de Aur“, unde este primit cu osanale şi slavă. În Joia Mare, El instituie Sfânta Euharistie, în sala pe care astăzi, pe Muntele Sion, o aflăm cu numele de Foişorul Cinei celei de Taină. Aceasta se găseşte la etajul I al clădirii gotice, ridicate în secolul al XII-lea de cruciaţi, iar nivelul inferior se află mormântul psalmistului David.

Înainte de a pătrunde în cetatea veche a Ierusalimului, vizităm Grădina Ghetsimani, unde Hristos a fost arestat. Locul de rugăciune pe care Iisus l-a iubit cel mai mult, Grădina Ghetsimani, de la poalele Muntelui Măslinilor, este situată de o parte şi de alta a pârului cedrilor, întinzându-se pe circa 20 ha de teren, plantat în special cu măslini.

Adăposteşte patru locuri de închinare foarte importante pentru creştini:

Mormântul Maicii Domnului (potrivit tradiţiei creştine, acesta este locul în care Apostolii au înmormântat trupul Maicii Domnului), Peştera Ghetsimani (unde S-a rugat Iisus Hristos cu sudori de sânge), Piatra prinderii lui Iisus (aici se înalţă astazi o biserica catolică), şi biserica „Sf. Arhidiacon Ştefan“.

În partea de sud a Grădinii, pe locul în care Iisus s-a rugat în noaptea prinderii sale, se ridică impunătoare Biserica Agoniei sau a tuturor Naţiunilor, la construcţia căreia au contribuit 12 ţări. Aceasta adăposteşte stânca agoniei lui Iisus, înconjurată de un gard de fier forjat sub formă de coroană de spini. Altarul din faţa stâncii este sculptat în formă de cupă în amintirea rugăciunii lui Iisus: „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta…“.

Tot pe Muntele Măslinilor se află Biserica „Domnul a plâns“, iar din curtea acesteia ni se înfăţişează clar 82% din tot Ierusalimul: trei sferturi din cetate, o parte din Ierusalimul de vest, Valea lui Iosafat, drumul spre Hebron şi Betlehem, cel mai mare cimitir evreiesc din lume, Biserica „Sf. Arhid. Ştefan“, ridicată în amintirea primului martir creştin, şi mai apoi, în continuare, cartierele Ierusalimului de est. „De aici vedem aici toată cetatea Ierusalimului, în afară de zidul de vest. Zidul Pângerii este pe partea cealaltă. Observăm de aici trei sferturi din cetate şi o privelişte generală a celor patru cartiere care există în cetate: cartierul musulman, cartierul evreiesc, cartieul creştin şi cartierul armenesc. Valea pe care o vedeţi este valea lui Iosafat sau «Valea judecăţii» care merge tot înainte până la Hebron şi Betlehem“, ne explică Iosif, ghidul nostru în Israel.

În Ierusalimul de vest locuiesc aproximativ 500.000 de oameni, în cel de est 217.000, iar cetatea veche are 37.000 cetăţeni, din care 70% musulmani, 20% creştini şi 10% iudei.

Pe Drumul Crucii

Ne aflăm în faţa porţii „Sfântul Arhidiacon Ştefan“, una dintre cele opt porţi ale zidului Ierusalimului vechi. Intrând în cetate, vizităm mai întâi grota în care au trăit Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana şi în care a venit pe lume cea care avea să devină „maica tuturor creştinilor“. Deasupra acesteia s-a ridicat o biserică închinată praznicului cinstit de ortodocşi la 8 septembrie.

Cel mai important loc de pelerinaj pentru creştini, Drumul crucii, care începe de la ruinele fostei cetăţi romane Antonia, adică de la reşedinţa lui Pilat, până pe Golgota, traversează la vest cartierul musulman şi continuă în cel creştin, termindu-se, după aproape un kilometru, în Biserica Învierii. Via dolorosa sau Via Crucis reconstituie drumul pe care l-a străbătut Iisus de la condamnarea sa până la răstignire. Este o străduţă din ce în ce mai îngustă, străjuită de case vechi, tarabe modeste şi foarte dese (ca şi pe vremea lui Iisus), care din nefericire, astăzi, îl pot scoate pe pelerin din starea care în mod firesc ar trebui să îl cuprindă în momentele în care calcă pietrele drumului pătimirii Celui care a şters lacrimile tuturor.

Drumul Crucii are 14 opriri. Ajunşi în biserica Învierii, pelerinul urcă pe Golgota mai întâi, apoi coboară la Piatra Ungerii, aşezându-se după aceea la rândul care duce spre uşa mormântului sfânt, protejat de o lespede funerară albă, din marmură, deasupra căreia candelele ard în permanenţă.

Mai multe paraclise din Biserica Sfâtului Mormânt indică locul tuturor întâmplărilor care, reunite, rememorează marele eveniment, temeiul credinţei noastre.

Capela înălţării

La 40 de zile după Înviere, împreună cu ucenicii săi, Mântuitorul s-a urcat pe Muntele Măslinilor, un lanţ muntos situat în partea de est a oraşului vechi de care este despărţit prin valea lui Iosafat, de pe vârful căruia, înalt de 800 de metri, S-a suit la ceruri. De-a lungul timpului, grecii, sirienii, armenii sau egiptenii au ridicat pe platoul din vârf biserici şi mănăstiri. Aici se găseşte capela înălţării, ridicată în formă de rotondă din piatră, iar lângă aceasta creştinii se închină la piatra albă de aproximativ 50-70 de centimetri pe care se distinge urma unui picior, considerându-se aşadar că aceasta ar fi piatra de pe care Hristos s-a urcat la Tatăl.

Bilanţul vieţii şi datoria fiecărui creştin

La sfârşitul unei astfel de călătorii duhovniceşti, cele mai elocvente mărturii legate de trăirile care te cuprind când calci pământul Ţării sfinte, sunt cele ale credincioşilor care fac din acest pelerinaj doar prilej de îmbogăţire sufletească. „Te cuprinde o linişte când vii în Ţara Sfântă şi parcă începi să te gândeşti ce-ai făcut în viaţă, dacă într-adevăr te-ai gândit în această perioadă la Dumnezeu, la Iisus Hristos, la Maica Domnului. E un moment în care te gândeşti la ce-ai făcut şi la ce ai de făcut de acum înainte. Cea mai mare încărcătură sufletească a fost la Sfântul Mormânt, o stare mare de emoţie. Îmi tremurau mâini, picioare, nu mai ştiam cum să mă manifest. E o experienţă unică şi consider că e de datoria fiecărui creştin ca măcar o dată în viaţă, aşa cum şi musulmanii se duc la Mecca, să facă tot posibilul să ajungă la Sfântul mormânt pentru închinare“, mărturiseşte Mărioara Onciu, de 59 de ani.

▲ Lacrimile lui Hristos

Mănăstirea franciscană „Dominis Flevit“ marchează locul în care Mântuitorul a plâns soarta Ierusalimului şi a întregii omeniri. Capela are forma unei lacrimi şi a fost ridicată în 1955 de arhitectul Antonio Barluzzi pe locul unei capele din secolul al VII-lea. În spatele altarului se deschide o mare fereastră spre priveliş-tea impresionantă a oraşului vechi Ierusalim. „Ne aflăm într-un loc special, pe care Mântuitorul Hristos l-a ales să vorbească apostolilor Săi despre sfârşitul Ieru-salimului. Mântuitorul mergea către Betania şi S-a oprit aici, cu ucenicii, şi a început să le vorbească. Venea de la templu şi era supărat pentru că în momentul în care ajunsese acolo se întâlnise cu fariseii şi cărturarii, cărora le-a rostit cuvinte mai dure. Mântuito-rul a plâns pentru ucenicii Săi şi pentru toată omenirea, inclusiv pentru noi, care ne aflăm acum aici“, explică pelerinilor români părintele Cătălin Niculescu, directorul Centrului de pelerinaj „Sf. Ap. Pavel“ al Patriarhiei Române.

NOTA:

Din considerente legate de spaţiu vom reveni în numerele următoare cu detalii despre locurile amintite în acest documentar, dar şi cu articole despre alte obiective incluse în traseul pelerinajului pe care Centrul de pelerinaj al Patriarhiei Române îl organizează în Israel şi Iordania în perioadele 18 – 26 mai, 14 – 22 sept., 26 oct. – 03 nov., 23 nov. – 01 dec. 2009.