Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Pictorul monumentalist al Transilvaniei
Artist complex, Anastase Demian (1899-1977) a fost o personalitate importantă a Şcolii de desen din prima jumătate a secolului XX. Desenator, ilustrator de carte, pictor şi muralist, Anastase Demian a rămas artistul modern care s-a dedicat în întreaga sa viaţă artelor decorative, revalorificându-le. A împodobit cu măiestrie atât pereţii catedralelor din Timişoara, Cluj, parţial Sibiu, cât şi multe alte biserici din Transilvania şi Banat, fiind considerat pe drept cuvânt „pictorul Banatului".
Născut la data de 25 mai 1899 la Budapesta, dintr-o familie de români macedoneni, Anastase Demian a copilărit de la vârsta de 6 ani la Arad, iar apoi la Timişoara. A urmat cursurile liceale, pe care le-a absolvit în anul 1917, imediat fiind înrolat în armata austro-ungară, rănit pe frontul Galiţiei şi internat într-un spital din Sarajevo.
Tânăr înzestrat de divinitate cu un talent impresionant, Anastase Demian s-a remarcat încă din timpul liceului, când un desen de-al său a apărut în 1941 pe coperta revistei vieneze Der Phann.
A dorit să urmeze studiile artistice la Budapesta, dar a fost respins, fiind nevoit să urmeze cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea ilustrului profesor şi artist Costin Petrescu. Cursurile unde studenţilor li se cerea executarea unor proiecte la scară redusă pentru diverse lucrări: vitralii, afişe, pictură murală, cărora penuria postbelică nu le îngăduia însă realizarea în material definitiv, îi păreau mai puţin atractive tânărului student decât oraşul de pe atunci, de care îşi va aminti şi Lucian Blaga în „Hronicul şi cântecul vârstelor". Indicaţiile profesorului Costin Petrescu, care, pornind de la convingerea că trebuie să valorifice tradiţia frescei pe cale să se piardă, a fost unul dintre renovatorii picturii noastre murale, nu aveau să rămână fără ecou în sufletul pictorului nostru. Demian îşi va aminti de ele când va zugrăvi pereţii Catedralei Mitropolitane din Timişoara.
Bursa în Franța
După ce Tiberiu Brediceanu, şeful Departamentului Cultural al Consiliului Dirigent, a văzut lucrările lui Anastase, acesta a primit rapid o bursă din partea acestui organism, ce îşi avea sediul la Sibiu, şi a plecat la Roma, iar apoi la Paris, la binecunoscuta Academie „Julian", intrând apoi în „Atelierul artelor sacre" condus de Maurice Denis. La recomandarea acestuia va executa în anul 1923 decoraţia bisericii din Mézériat-Lyon, în Franţa. Participă la un concurs de afişe, sponsorizat de o firmă de cosmetice, în 1920, unde va câştiga premiile I şi II.
Un an mai târziu, Anastase Demian a participat la prima expoziţie a artei transilvane deschisă la Cluj-Napoca. Aici a intrat în contact cu lumea intelectuală şi artistică din acea vreme, fiind solicitat de poetul Emil Isac să realizeze o copertă pentru volumul său, „Poeme în proză", lucru ce apoi îi va deschide drumul spre ilustrarea de copertă, el devenind principalul ilustrator al revistei „Gândirea", iniţiată de Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, apoi condusă până la dispariţia ei din 1944 de Nichifor Crainic. A ilustrat şi publicaţiile clujene „Societatea de mâine" şi „Erdely Helikon", dar şi revistele timişorene „Luceafărul", „Vrerea" şi ziarul „Dacia".
Dornic să se afirme şi în Capitala ţării, la Bucureşti, împreună cu Catul Bogdan şi Ciupe, a deschis o expoziţie în Sala „Mozart", unde a expus aproximativ 70 de portrete de copii de pe Feleac. Demian a fost atras de figurile de copii, modele care emanau nevinovăţie şi naturaleţe prin atitudinile lor simple, dar pline de graţie, şi a încercat să le redea în felurite ipostaze. La Demian copiii vin înspre privitor aşa cum un prunc te întâmpină pe uliţa satului, aşa cum se opreşte la geamul casei, privind o clipă lumea de afară.
Originalitatea stilului său grafic l-a determinat pe Ovidiu Crohmălniceanu să-l considere pe Demian creatorul stilului naţional în grafica românească. În ilustraţii de carte sau cărţi de rugăciuni, el nu utiliza niciodată gravura, ci prefera desenele, exaltând virtuţile liniei şi ale conturului cu ajutorul tuşului sau al temperei. Linia este sinuoasă, elegantă, formele sunt gingaşe, compoziţia este decorativă, de o remarcabilă simplitate.
A vizitat Athosul pentru a aprofunda pictura bizantină
Inspiraţia lui Demian se îndreaptă mereu către sursele artei populare, pe care o prelucrează într-o manieră intelectuală şi artistică, ajungând la o sinteză proprie, agrementată cu elemente stilistice de provenienţă „Art déco", fapt ce îl apropie de graficianul George Alexandru Mathéy. Stilul lui Demian a devenit rapid un reper, marcând importante evenimente ale epocii. El a contribuit la crearea unui stil decorativ specific transilvănean. Şi din acest considerent Lucian Blaga a scris cuvinte elogioase la adresa lui: „Demian, cunoscut îndeosebi din paginile revistei «Gândirea», e cel mai talentat ilustrator ce-l avem azi (...). Linia de pură tradiţie bizantină câştigă, sub peniţa lui, ceva din senzualitatea, rafinăria şi căldura uşor frivolă a rococoului. Are în plus o naivitate care aşa de greu se împacă cu orice stilizare. Şi totuşi Demian împreună manierele care par a se exclude, le împreună cu talent şi gust". Înclinaţia sa spre decorativ, legătura sa cu tradiţia picturii postbizantine româneşti şi studiile realizate cu Costin Petrescu l-au făcut pe Anastase Demian să se ocupe şi de pictura murală, o temă pe care a îndrăgit-o şi l-a impus în istoria artei româneşti. În 1928, Demian face o călătorie de studii în Grecia şi în Muntele Athos pentru a aprofunda pictura bizantină. Studiile sale, zecile de biserici vizitate şi atent studiate l-au transformat într-un pictor bisericesc excepţional. Plecând de la pictura bizantină, Demian şi-a creat un originar stil decorativ, cu o linie delicată şi graţioasă, ce se distinge de reprezentările obişnuite. Caracteristice pentru pictura sa bisericească rămân în special figurile monumentale, dar delicate ale îngerilor (din Catedrala Mitropolitană din Cluj şi Catedrala Mitropolitană din Timişoara), o sinteză între chipurile adolescentine şi tipologiile graţioase ale femeilor, cum remarca Ileana Pintilie, dar şi scenele din viaţa lui Iisus Hristos şi reprezentarea emoţionantă a Maicii Domnului cu Pruncul. Demian a pictat pe rând catedrala din Cluj (1931-1933), absida Altarului şi două abside laterale din catedrala din Sibiu (1954), Capela 'Sfântul Nichita Romanul~ a Facultăţii de Teologie din Sibiu (1935), catedrala din Sighişoara (1934-1936), catedrala din Târgu Mureş (împreună cu Aurel Ciupe, 1933-1934), biserica ortodoxă din Lugoj (1940-1943), catedrala din Timişoara (opera sa de culme), catedrala ortodoxă din Arad (1950), Biserica Cordoş din Cluj (1956) şi Capela Stella Maris, aflată în incinta reşedinţei regale din Balcic.
În anul 1926 a intrat în corpul profesoral al nou-înfiinţatei Şcoli de Arte Frumoase din Cluj, la Catedra de arte decorative. Din păcate, din raţiuni financiare, şcoala s-a desfiinţat, Demian fiind apoi profesor la Timişoara, iar pe urmă preluând catedra din Cluj.
Anii comunismului nu au distrus elanul artistului, Anastase Demian ilustrând numeroase volume cu temă tradiţională ce conveneau şi partidului, dar şi artistului.
S-a stins din viaţă la Baia Mare, în data de 5 septembrie 1977, rămânând în concepţia artistică ca o personalitate complexă, cu multiple disponibilităţi, un artist modern, cu o mare mobilitate plastică.