Pregătirea pentru călătoriile misionare

În textul de faţă vom aborda activitatea Sfântului Apostol Pavel din Tars şi Antiohia, înainte de plecarea lui în prima călătorie misionară. Vom încerca să aruncăm o lumină asupra familiei lui lărgite şi asupra relaţiei dintre creştinii iudei şi creştinii proveniţi din păgâni, dar şi să aflăm cum arăta din punct de vedere fizic apostolul.

Conform informaţiilor de la Galateni 1, 21 şi din Faptele Apostolilor, Sfân­tul Apostol Pavel predică Evanghelia Domnului Iisus timp de 5 ani (38-43) în Tarsul Ciliciei, oraşul său natal, vizând şi provinciile Cilicia şi Siria. El se adresează aici în principal evreilor vorbitori de limba greacă, numiţi elenişti în Faptele Apostolilor.

Familia lui Pavel

Despre starea civilă a Sfântului Apostol Pavel nu avem informaţii foarte clare în paginile Sfintei Scripturi. Ţinând cont de dorinţa lui anterioară de a deveni fariseu, o figură importantă a iudaismului, avem un argument important pentru a afirma că Pavel, în vremea formării lui la şcoala lui Gamaliel, era căsătorit, iar soţia se afla la Tars, alături de familia sa extinsă. Căsătorit fiind, el era considerat de ceilalţi un iudeu deplin, pregătit să studieze Tora. Pe de altă parte, Pavel era cetăţean roman, un privilegiu de căpătâi pentru un locuitor al imperiului. Căsătoria timpurie şi naşterea unui prunc de parte bărbătească însemnau transmiterea pe mai departe a acestui privilegiu pe care familia lui nu era dispusă să îl piardă. În favoarea celibatului lui stă textul de la 1 Cor. 7, 8, unde spune: „Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine”. Acest text însă evidenţiază şi ipoteza ca Pavel să fi fost văduv la vremea redactării Epistolei 1
către Corinteni.

Una dintre cele mai importante mărturii extrabiblice vine de la Sfântul Ignatie al Antiohiei (†108), martor direct al Apostolilor, care în capitolul al 4-lea al Epistolei sale către Filipeni se referă la Pavel ca la unul dintre apostolii care au fost căsătoriţi. Sfântul Ignatie arată în scrierile sale o familiaritate cu scrierile pauline, ceea ce ne face să credem că mărturia lui este corectă. În privinţa soţiei, se crede că la un moment dat a murit, iar Pavel a rămas văduv toată viaţa, dedicat misiunii sale.  Pe lângă soţie, Pavel avea în mod sigur o familie extinsă la Tars. Din Fapte 23, 16 reiese că a avut cel puţin o soră şi un nepot. El mai numeşte şi două rude al căror grad de rudenie cu el nu îl cunoaştem - Andronic şi Iunias (Rom. 16, 7). El spune despre ei că au devenit creştini înaintea lui şi că sunt vestiţi între apostoli, ceea ce arată deschiderea familiei lui la noua cale a Evangheliei. Pavel nu a fost singurul misionar creştin din familia lui, ci au fost şi alţii. Este important să recuperăm această imagine: ase­me­nea familiei Sfântului Vasile cel Mare, mai multe rude ale Apostolului Pavel au slujit la început Biserica. La Tars, activitatea lui de predicare a Evangheliei nu are un succes foarte mare. El întâmpină dificultăţi. Nu se precizează dacă a făcut minuni acolo.

 Vizita lui Barnaba și mutarea în Antiohia

Activitatea apostolului la Tars este întreruptă de Barnaba, levit din Cipru, care îl ia cu el pe Pavel la Antiohia, în Siria, în jurul anului 43. Aici, ei predică Evanghelia timp de un an cu rezultate mai bune. Barnaba era unul dintre liderii proeminenţi ai Bisericii din Ierusalim. El a sprijinit financiar comunitatea prin vinderea averilor sale şi oferirea sumelor obţinute la picioarele Apostolilor. Era, ca şi Pavel, cunoscător al limbii greceşti. El înţelege primul importanţa convertirii lui Pavel şi a rolului său în Biserică şi îl prezintă pe acesta Apostolilor Petru şi Iacob (ruda Domnului). Din surse extrabiblice (Iosif Flaviu), ştim că Iacob a fost liderul comunităţii din Ierusalim. Acesta era un om pios şi devotat, dedicându-se rugăciunii la templul din Ierusalim şi predicării Evangheliei. Se spune că din cauză că stătea mult timp în genunchi, pielea picioarelor lui era ca aceea de pe spatele cămilei. A fost ucis la uneltirile marelui preot saducheu Anania cel Tânăr.

 În secolul I, Antiohia era cel mai important oraş din Siria şi Orient. Populaţia, cam la 250 de mii de oameni, era alcătuită dintr-o treime greci, o treime nativi sirieni şi o treime evrei. În timpul regelui Antioh al IV-lea Epifanes (166 î.Hr.), evreii au fost persecutaţi în Antiohia, iar în cartea 2 Macabei se vorbeşte de martiriul celor 7 Fraţi Macabei, al mamei lor şi al învăţătorului lor. Aceştia au preferat să fie torturaţi până la moarte decât să trădeze legile sacre ale Torei. Rămăşiţele lor au fost depuse într-un altar din Antiohia care în secolul I devenise loc de pelerinaj pentru evrei. Sub romani, cetatea era considerată capitala estică a imperiului. În ea se afla un templu al lui Zeus care a fost mărit de Iulius Cezar şi dedicat lui Jupiter Capitolinus, făcând din oraş o extensie estică a Romei. Aici, Pavel şi Barnaba predică Evanghelia, în primul rând către evrei şi apoi către păgâni, iar comunitatea devine din ce în ce mai puternică, cu o identitate proprie. Creştinii dintre evrei continuă să rămână apropiaţi de sinagogă şi practică pelerinajele către Ierusalimul aflat în apropiere, cu adaosul că participă în prima zi a săptămânii (duminica) la Adunarea euharistică a Bisericii, care celebra şi actualiza Moartea şi Învierea lui Iisus Mesia. Creştinii proveniţi din păgâni aveau în centrul vieţii lor religioase Adunarea euharistică, cu citirile din Scripturi (Vechiul Testament), predica apostolică, comuniunea bunurilor şi ţinerea noii vieţi evanghelice. Deşi participau în comun la Adunarea euharistică, care era centrul vieţii religioase a comunităţii, creştinii iudei şi cei proveniţi din păgâni practicau o separaţie la masa ce urma Euharistiei - agapa. Mesele în comun, agapele, erau organizate separat, astfel încât creştinii iudei să respecte prescripțiile de puritate ale Legii Vechi, prin neparticiparea la masă cu non-iudei. Pavel şi Barnaba lucrează la unirea acestor două grupări din Biserică, creând o identitate nouă, unificată, de aceea membrii Bisericii din Antiohia s-au numit primii creştini. În acest timp, Apostolul Petru vizitează Antiohia. Deşi acesta nu refuzase să stea la masă cu non-iudeii, după cum arată episodul convertirii lui Corneliu (Faptele Apostolilor cap. 10), în faţa presiunii creştinilor iudaizanţi din Antiohia, el stă la masă doar cu aceştia. Mai mult, unii membri ai comunităţii sunt atraşi la această separaţie girată de Petru, dintre care şi Barnaba, lucru care îl face pe Pavel să îl mustre public pe Petru pentru atitudinea lui. Acest episod este consemnat la Galateni, capitolul 2.

Tot în acest timp, anii 43-44, Pavel şi Barnaba vizitează comunitatea din Ierusalim, aducându-le ajutorul financiar al fraţilor din Antiohia, în contextul unei foamete (Fapte cap. 11). Sfântul Apostol Luca, autorul Faptelor Apostolilor, consemnează că foametea a avut loc în timpul împăratului Claudiu (41-54). De asemenea, consemnează că regele Irod Agrippa I a murit în perioada în care Pavel şi Barnaba erau la Ierusalim (Fapte 12).

Chipul lui Pavel

În lucrarea apocrifă „Faptele Apostolilor Pavel și Tecla” (circa anul 150), avem o descriere amănunţită din punct de vedere fizic a Sfântului Apostol Pavel. Ea este credibilă şi din perspectiva faptului că nu este excesiv de măgulitoare la adresa lui. El este prezentat ca un om mic de statură (scund, probabil cu înălţimea între 1,30-1,50 metri), chel până dincolo de creştet, cu picioarele strâmbe, curbate în exterior, cu mers deformat. Fizic era o persoană robustă, puternică, cu trupul îndesat. Avea barbă, nu foarte lungă, ci medie, cu sprâncele unite deasupra nasului care era lung. Autorul acestei lucrări spune că avea o înfăţişare plină de viaţă, alternând chipul unui om obişnuit cu cel al unui înger, având în acelaşi timp blândeţe, dar şi autoritate spirituală. Se mai crede că Apostolul Pavel suferea de o boală de ochi.