Privire din tinda „bisericii dintre Răzoare”

Biserica "Gârlaşi" din Buzău îşi prăznuieşte hramul de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Aşezată în partea de răsărit a oraşului, această biserică - fostă mănăstire, iar în prezent monument istoric - răsare ca o minune albă, în vecinătatea apei Buzăului şi lângă fosta Fabrică de In şi Cânepă. În 1792, în curtea acestui lăcaş a luat fiinţă al treilea spital din Ţara Românească, înfiinţat de Maria Minculeasa, după Colţea (1702) şi Pantelimon (1750).

Există toate probabilităţile ca Biserica "Gârlaşi" să fi fost ctitorită de către familia Mincu, sub influenţa duhovnicească a Stareţului Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului, din Munţii Buzăului, mai ales că ea a fost menită să fie schit şi metoc al acestui aşezământ monahal. Iniţial, biserica avea ca hram sărbătoarea "Tuturor Sfinţilor".

"Data ridicării acestui sfânt lăcaş şi numele celor ce s-au străduit să-l ctitorească sunt menţionate în pisania ce se găseşte săpată în piatră, deasupra uşii din pridvor. Construcţia ei a început la 9 aprilie 1780, de către medelnicerul Mihaiu Mincu şi soţia sa, Maria. Din rândul ctitorilor mai fac parte: paharnicul Grig Hrisoscoleu şi fiul său, Dimitire Hrisoscoleu. Cripta în care se află osemintele sale se află în interiorul bisericii noastre. Ultimul ctitor al acestei familii este serdarul Grigore Hrisoscoleu, fiul lui Dumitrie. Toţi aceşti ctitori cu titlu moştenit s-au îngrijit de biserică, numai ca să fie în stare de funcţionare şi nimic mai mult", ne-a declarat părintele-paroh al acestei biserici, Vlad Apostol.

Greu încercată de foc şi cutremure

La 14 octombrie 1802, în urma unui mare cutremur, bolţile bisericii s-au dărâmat. În 1806, turcii au dat foc Buzăului, fiind arsă şi Biserica "Gârlaşi", însă a fost reparată de boierii din familia Hrisoscoleu, proprietarii moşiei Gârlaşi. Evenimentele din 1821 şi cele de mai târziu au deteriorat-o iarăşi. În 1835, se construieşte o nouă turlă a bisericii, iar la 12 ianuarie 1838, un alt cutremur a pus la mare încercare lăcaşul de cult, provocând mai multe crăpături în ziduri. În anul 1853 a fost pângărită de turci, care au transformat-o în grajd pentru animale. Dintr-un raport al lui Atanasie Cocăceanu, parohul Bisericii "Sf. Nicolae", datat din 10 mai 1880, aflăm că "din pricina ruinării, Biserica "Gârlaşi" a devenit improprie slujbelor, iar enoriaşii au fost mutaţi la "Sf. Nicolae"". Văduvită de preot şi părăsită de enoriaşi, care nu mai găseau adăpost şi mângâiere sufletească sub bolţile ei, uitată de cei bogaţi, biserica s-a părăginit şi s-a degradat tot mai repede. Din zestrea de icoane şi lucruri sfinte, cu timpul nu i-a mai rămas nimic. Vreme de jumătate de secol a rămas în ruină, uitată de oameni, dar nu de Dumnezeu. În toamna lui 1932, cu ocazia unei excursii la "biserica dărâmată", un credincios din Buzău, profesorul Constantin Dumitrescu, constată că mormântul boierului Dimitrie Hrisoscoleu fusese profanat. La cererea adresată Episcopiei Buzăului de a-i aproba ridicarea pietrei funerare şi îngroparea osemintelor într-un cimitir, episcopul de atunci, Ghenadie, care cunoştea cazul acestei biserici, i-a propus să formeze un comitet de restaurare, asigurându-l de tot sprijinul său. Lucrările au început chiar de ziua Cuvioasei Parascheva, 14 octombrie 1932. Biserica s-a sfinţit la 17 noiembrie 1935 şi i s-a dat şi hramul "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena", pentru a-i cinsti duhovniceşte pe cei care au făcut posibilă această restaurare, ctitori ce vor fi pomeniţi în veac. Denumită pe vremuri "Biserica din Răzoare", acest frumos lăcaş era înconjurat de brazde şi răsaduri, enoriaşii ocupându-se cu grădinăritul.

Trei sfinţi din pictura originală

Biserica Sfinţilor Constantin şi Elena are planul în treflă şi clopotniţa pe pronaos, construită cu ziduri groase din bolovani şi cărămidă, făcute astfel din dorinţa de a dăinui vitregiei timpurilor. Aici au existat şi chilii, dovada lor aflându-se la un metru sub pământ. Biserica "Gârlaşi" este printre puţinele monumente ecleziastice din Buzău care a mai păstrat ceva din pictura iniţială. Semnificative sunt frescele a trei sfinţi din pictura originală, ce demonstrează măiestria celor care au executat pictura. Bătrânii spun că la un moment dat biserica ar fi avut un copac crescut pe ea, care se înălţa pe bolta principală. De asemenea, zidurile ei au fost mai mult de jumătate îngropate în pământ, fiind loc de joacă pentru copii.

"La restaurarea din 1932, lăcaşul de cult a fost refăcut în proporţie de 70%, iar în ceea ce priveşte pictura nu s-a umblat foarte mult la ea. Pictura iniţială a bisericii nu era opera unui celebru artist, ci meşteşugul unor zugravi anonimi, care reuşiseră să realizeze un produs final armonios. Păcat că din pricina cutremului din 1977 şi a degradării continue nu s-a putut păstra întreg ansamblul iconografic. Ultima restaurare, începută la iniţiativa şi cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Epifanie, s-a încheiat în anul 1985", ne-a declarat părintele Adrian Ionescu. Aici a funcţionat şi o şcoală particulară unde copiii puteau să înveţe să scrie şi să citească din cărţile religioase. Nu se ştie anul înfiinţării acestei şcoli, iar ultimele date despre funcţionarea ei le avem după 1833, când cursurile se ţineau încă în vechea clădire a spitalului.

"Ca numele lor să nu se şteargă dintre cei vii..."

Înaintea zidirii actualei biserici de la Gârlaşi, nu este exclus să fi existat şi alt lăcaş de cult, care s-a ruinat din cauza urgiilor ce se abăteau atât de des asupra acestor meleaguri. Documentele atestă existenţa unor preoţi cu mult înaintea zidirii acestei biserici. Astfel, preotul Gavril, la 20 ianuarie 1662, scrie un zapis. Tot el, la 20 ianuarie 1668, cumpără o moşie de la un anume Tudor din Mălureni. După ridicarea bisericii din 1780, slujitorii ei au fost monahi de la Mănăstirea Poiana Mărului. În prezent, credincioşii participă la slujbele oficiate de părintele-paroh, Vlad Apostol, şi de părintele Adrian Ionescu, care continuă munca înaintaşilor, ctitori şi ostenitori ai acestui lăcaş de cult, "ca numele lor să nu se şteargă dintre cei vii", aşa cum frumos scrie pisania din 1935. Deoarece biserica-monument istoric va intra cât de curând într-un proces de restaurare, slujbele se desfăşoară în paraclisul din incintă, cu hramul "Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului", sfinţit în toamna lui 2008. În curtea bisericii există şi un cimitir, unul dintre cele mai frumoase şi mai bine organizate din Buzău, fiecare loc de veci fiind parcelat prin alei betonate, înlesnind accesul celor ce vin aici să-şi plângă pe cei dragi care au plecat la Domnul şi să se întâlnească cu ei în rugăciune.