„Sâmbăta sufletelor”

Astăzi, în Biserica Ortodoxă sunt pomeniţi cei adormiţi întru Domnul. În fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, numită în popor „Moşii de iarnă”, credincioşii fac milostenie pentru sufletele celor plecaţi în lumea veşniciei. În toate bisericile se săvârşeşte Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru morţi. De asemenea, slujbe de pomenire se oficiază în această zi şi în cimitire, la mormintele celor dragi.

Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, întrucât aceasta este ziua în care Hristos a sălăşluit în mormânt şi, după învăţătura Bisericii noastre, S-a pogorât la iad ca să vestească, celor ţinuţi în legăturile morţii de mult timp, izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa.

Pomenirea generală a morţilor se face în mod special în câteva sâmbete de peste an, şi anume în sâmbăta de dinaintea duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Mare (Moşii de iarnă), în sâmbăta de dinaintea duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Moşii de vară) şi în prima sâmbătă din luna noiembrie (Moşii de toamnă).

Sâmbăta Moşilor de iarnă face parte din zilele cu slujbe speciale, în care sunt pomeniţi cei plecaţi dintre noi, şi arată grija deosebită pe care creştinii o au faţă de cei care aşteaptă judecata lui Dumnezeu în lumea cealaltă, aşa cum cei vii aşteaptă judecata lui Dumnezeu aici, pe pământ.

Unitatea dintre cei vii şi cei morţi

Aşa după cum ne spune cartea Triodului, la Moşii de iarnă facem pomenirea morţilor întrucât a doua zi se prăznuieşte a doua venire a lui Hristos şi înfricoşătoarea Judecată: „Prin aceasta, Biserica înduplecă pe înfricoşătorul şi dreptul Judecător să aibă, faţă de suflete, obişnuita Sa milă şi să le aşeze întru desfătarea cea făgăduită”. S-a ales sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, pentru a arăta unitatea dintre cei vii şi cei morţi, exprimată prin aceeaşi nădejde, în învierea şi viaţa veşnică. „Se face pomenire acum pentru că a doua zi este una cu totul şi cu totul specială în calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe; este vorba despre înfricoşătoarea judecată. De aceea, noi facem înainte de acest moment pomenirea celor adormiţi, pentru a-L ruga cu stăruinţă pe Dumnezeu ca să fie milostiv celor care s-au mutat din această viaţă. Avem şi câteva temeiuri scripturistice, avem câteva modele pe care noi trebuie să le urmăm. Mântuitorul Hristos a făcut câteva minuni asupra unor oameni morţi. În aceste cazuri el a intervenit şi a schimbat starea celor care se mutaseră din această viaţă, la rugămintea cuiva. Aşa a fost cazul tânărului, singurul copil al unei văduve, din cetatea Nainului. Văzând suferinţa acestei femei care îşi ducea la groapă singura nădejde, Mântuitorul a mângâiat-o, înviindu-i fiul. La fel s-a întâmplat în cazul fiicei lui Iair, mai-marele sinagogii. Iair s-a dus la Mântuitorul şi L-a rugat să-i vindece fiica care era grav bolnavă. Între timp, ucenicii au venit şi au spus să nu-L mai necăjească pe Învăţător pentru că fiica sa murise. Şi ştim cum s-a întâmplat, la rugămintea lui Iair, Mântuitorul a înviat-o. De asemenea, Lazăr, prietenul Mântuitorului, a fost înviat la rugămintea surorilor sale. Iată câteva exemple. Şi la rugăciunile care se fac în biserică pentru cei adormiţi invocăm milostivirea lui Dumnezeu asupra lor”, ne-a declarat arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

De ce le spunem „moşi”

Cuvântul „moşi” vine de la „strămoşi” şi se referă la toţi înaintaşii noştri trecuţi la cele veşnice. Termenul arată că în această zi trebuie să ne amintim de toţi înaintaşii noştri, părinţi, bunici, străbunici şi cei dinaintea lor, pe care nimeni nu-i mai pomeneşte. Acest termen ne duce cu gândul la toţi cei care au murit în Vechiul Testament, cu speranţa mântuirii prin Mesia, dar şi la cei care au murit pe neaşteptate sau nepregătiţi prin spovedanie şi împărtăşanie, şi care aşteaptă de la noi rugăciuni pentru iertarea lor. „Moşii de iarnă, respectiv Moşii de vară, sunt zile speciale de pomenire a celor adormiţi, a celor din veac adormiţi, a moşilor şi a strămoşilor noştri. Este tradiţia poporului român ca, în diferite prilejuri, mai ales la Sfânta Liturghie, dar şi în anumite zile speciale, cum este această pomenire dinaintea Postului Mare, să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi. Şi această tradiţie este parcă mai dezvoltată la noi decât la alte popoare, chiar şi decât la alte popoare ortodoxe, pentru că credincioşii români, fii adevăraţi ai Bisericii, au fost întotdeauna milostivi, buni la suflet. Biserica i-a învăţat ca, atunci când au primit de la Dumnezeu mai multe daruri, să ofere şi altora”, mai spune părintele Timotei.

Slujbe speciale de pomenire a morţilor

În ziua de Moşi, pe lângă Sfânta Liturghie, la care se pomenesc toţi cei adormiţi, în biserică se fac slujbe speciale de pomenire a morţilor, la care toţi creştinii ar trebui să-şi pomenească părinţii adormiţi, bunicii, fraţii şi toţi cei din familia respectivă. „Rânduiala liturgică nu este una diferită. Este rânduiala Parastasului, care este comună, numai că mai sunt rugăciuni speciale. În tradiţia unor mănăstiri şi a unor catedrale, cu astfel de prilejuri, se citesc anumite ectenii. Şi, în general, se citesc foarte multe pomelnice. În sate, pomenirile durează două-trei ore. De exemplu, în tradiţia satului din care provin eu, la astfel de momente nu cred că este o familie care să nu aducă o mică jertfă la biserică şi apoi pomelnicul. În unele locuri, se citeşte pomelnicul cu toţi morţii; ştiu că acesta mereu trebuie actualizat, în cazul în care, în timpul unui an, a trecut cineva la cele veşnice”, continuă arhim. Timotei.

Femeile oferă oale cu mâncare

În ziua pomenirii moşilor, credincioasele obişnuiesc să ofere pomană pentru sufletul celor plecaţi din lumea aceasta. Spre deosebire de alte zile de pomenire, de Moşi se oferă oale cu mâncare. În unele zone ale ţării, de sufletul celui adormit se dă lapte cu orez în străchini de lut, iar în altele, tradiţionala colivă, sarmale, plăcinte şi piftie. Se păstrează însă regula de a oferi, împreună cu produsele, şi vasele în care sunt puse acestea. „Se face pomenire şi la mormânt. Se face întotdeauna colivă care ne aduce aminte de o minune a Sfântului Teodor, cu grâul care i-a scăpat pe locuitorii unei cetăţi de la păcatul greu al mâncării din jertfa adusă idolilor. De atunci, în mod tradiţional, la noi se face colivă. La bisericile din Moldova, de exemplu, se adaugă şi colaci. La mine în sat era tradiţia ca, înainte de Postul Mare, să se facă răcituri (piftie). Şi la Moşii de iarnă trebuia să dai măcar câteva farfurii cu răcituri. Se cumpărau din vreme farfurii noi sau castronaşe în care se punea răcitura şi le dădeai, cu totul, «de sufletul…», şi se numeau câteva persoane. La fel, se mai dădea câte o sticlă de vin bun şi câte o sticlă de ţuică. Şi tot la Moşii de iarnă, în casele gospodarilor se făcea câte o masă de pomenire. Şi fiecare îşi chema vecinul, cumătra, rubedeniile. Unul mergea la prânz, altul seara, astfel încât, în această zi, să fie întotdeauna cineva la masă”, îşi aminteşte marele eclesiarh al Catedralei patriarhale.

Amintirea celor care odihnesc în mormânt, aşteptând învierea

Ziua de pomenire a moşilor se mai numeşte „Sâmbăta sufletelor” şi are corespondent şi în Biserica Catolică, care face pomenirea generală a morţilor, înainte de Crăciun. În alte Biserici Ortodoxe, cum ar fi în cea rusă, de exemplu, Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, întrucât aceasta este ziua în care Hristos a sălăşluit în mormânt şi, după învăţătura Bisericii noastre, S-a pogorât la iad ca să vestească, celor ţinuţi în legăturile morţii de mult timp, izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa. Şederea Mântuitorului în mormânt n-a fost una pasivă, ci una activă, de lucrare pentru cei adormiţi. Şederea Domnului nostru Iisus Hristos în mormânt, în ziua de sâmbătă, face din mormânt „un pat de odihnă şi o antecameră a veşniciei”.

Moartea lui Hristos a restaurat cea de-a şaptea zi, transformând-o într-o zi a recreării, a biruinţei şi a distrugerii celor ce au făcut din lumea aceasta un triumf al morţii. Pentru aceasta, şi Sfinţii Părinţi au considerat sâmbăta ca potrivită pentru săvârşirea pomenirii celor adormiţi, întrucât premerge duminicii, ziua Învierii - „cea dintâi zi” a noii creaţii sau „a opta zi”, a veacului ce va să fie.

De asemenea, sâmbăta aminteşte de învierea lui Lazăr, minune la care toţi oamenii nădăjduiesc. Prin pomenirea celor adormiţi, ziua de sâmbătă a căpătat şi o altă semnificaţie: ea aminteşte de odihna lui Dumnezeu, Care, după ce a zidit pe om şi toate cele văzute şi nevăzute, în a şaptea zi S-a odihnit. Cuvântul „sabat” înseamnă odihna celor care au trecut din viaţa aceasta, iar slujba rânduită pentru ziua din sâmbăta morţilor îi cuprinde pe toţi morţii care au murit în diferite împrejurări, în accidente, de moarte naturală, în război, în necazuri. Dar, în mod deosebit, Sâmbăta Moşilor este ziua de amintire a celor care au trecut de la noi şi se odihnesc în mormânt, aşteptând învierea.