Sfântul Apostol Toma, misionar şi mărturisitor

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28) sunt cuvintele prin care Sfântul Apostol Toma a ieşit din incertitudine şi s-a făcut mărturisitor jertfelnic pentru Hristos, până la marginile lumii. Alături de ceilalţi Apostoli, el a mers „învăţând” şi „botezând” neamurile în numele Preasfintei Treimi. Paşii săi s-au oprit în India, pământul în care şi-a dat mucenicescul sfârşit, lăsând în urmă milioane de creştini care îl cinstesc ca părinte până astăzi.

Afară de îndepărtatul continent indian în care Sfântul Apostol Toma a învăţat cuvântul Evangheliei, de numele său se leagă şi creştinarea Siriei, aflată în vecinătatea Ţării Sfinte. În Antiohia Siriei, „întâia oară, ucenicii s-au numit creştini” (Fapte 11, 26), la aceasta contribuind şi Apostolul Toma. De la istoricul Eusebiu de Cezareea şi din „Cronica lui Addai” aflăm că regele Abgar al Edesei, bolnav fiind şi auzind de faptele minunate ale Domnului, Îi scrie şi Îl roagă să vină şi să-i vindece suferinţa. La scurtă vreme după Învierea din morţi şi Înălţarea la cer, „Toma, unul din cei doisprezece Apostoli, a trimis la Edesa, printr-o lucrare dumnezeiască, pe Tadeu, care şi el era numărat în rândul celor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, ca vestitor şi propovăduitor al învăţăturii despre Hristos, aşa încât prin el au fost duse aici la împlinire toate făgăduinţele Mântuitorului” (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, în PSB 13, p. 60). Potrivit Tradiţiei bisericeşti, regele Abgar V al Edesei (numit şi „Cel Negru”) primeşte din mâna lui Tadeu mahrama cu chipul Mântuitorului, dobândind astfel vindecare.

Misiunea în Siria

Aşa cum arată Eusebiu de Cezareea, în acest context, Sfântul Apostol Toma ar fi fost primul misionar creştin trimis să propovăduiască Cuvântul dincolo de graniţele Imperiului Roman, în provincia asiatică Oshroene. Pe de altă parte, acelaşi episod scoate la iveală o corespondenţă inedită dintre Abgar şi Mântuitorul Hristos, intermediată de Apostol şi de ucenicul său Tadeu (sau Addai în limba siriacă). Cele două epistole (cea a lui Abgar către Mântuitorul şi răspunsul Domnului către Abgar) sunt socotite scrieri apocrife. Cu toate acestea, membrii Bisericii din Edesa au păstrat această legendă ca pe o certificare a ascendenţei apostolice prin Sfântul Apostol Toma, primind şi ei în mod indirect printr-însul testamentul Domnului: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29). Sfântul Apostol Toma a fost socotit astfel drept „căpetenia misiunii creştine din Oshroene”. Alături de el, creştinii sirieni din cetatea Edesei l-au socotit şi pe ucenicul său, Sfântul Apostol Tadeu, trasând astfel „începutul credinţei lor creştine”. „Conţinutul deplin al misiunii lui Tadeu (Addai) se regăseşte în detaliu într-un document de limbă siriacă care, într-o versiune incipită, ar fi putut fi sursă de inspiraţie pentru Eusebiu. Învăţă­tura lui Adai, scrisă între 390 şi 430, ne vorbeşte despre cum Addai a venit în Edesa şi în contextul misiunii sale apostolice a căutat mai întâi comunitatea evreiască” (Samuel Hugh Moffett, A History of Christianity in Asia, New York 1992, p. 48).

Eusebiu de Cezareea ne mai spune că Sfântul Apostol Toma ar fi propovăduit credinţa creştină parţilor, preponderent întâlniţi în primele secole pe teritoriul Siriei orientale. După sfârşitul său mucenicesc, trupul i-a fost cinstit de creştinii sirieni, iar scrierile sale (Faptele lui Toma, Psalmii lui Toma, Evanghelia lui Toma) au fost păstrate şi folosite cu sfinţenie (Ibidem, pp. 64-65).

Însemnările Sfântului Apostol Toma

Legat de numele Sfântului Apostol Toma, de lucrarea sa misionară şi de scrierile care ar fi rămas de la el există o bogată literatură apocrifă. Între cele mai importante lucrări ce-i sunt atribuite putem aminti Evanghelia lui Toma (scrisă probabil în Siria, în secolul al II-lea) şi Faptele lui Iuda Toma, compuse în limba siriacă, cel mai sigur în secolul al III-lea. Ultima dintre ele a supravieţuit de-a lungul timpului atât în limba siriacă, cât şi în limba greacă. Este importantă tocmai pentru că descrie misiunea Sfântului Apostol în India, în special şederea sa în nordul continentului şi convertirea implicită a regelui Gudnaphar. În final, descoperim martiriul său, la curtea regelui Mazdai (localizată în sudul Indiei). „Faptele lui Toma” sunt iarăşi importante datorită descoperirii „rânduielilor liturgice ale Botezului şi Sfintei Euharistii”. În carte regăsim de asemenea „două poeme celebre”, cunoscute sub numele de „Imnele Miresei” şi „Imnele Perlei” (sau „ale Sufletului”) (Sebastian Brock, Părinţii şi scriitorii sirieni de ieri şi de azi, Craiova, 2017, pp. 37-38).

Botezul regelui indian Gudnaphar şi al fratelui său Gad

„Aceştia se bucurau prin cântări sfinte şi rugăciuni, lipindu-se de Apostol fără ca vreodată să-l mai părăsească. Toţi cei care erau în nevoie primeau mângâiere de la dânsul. Au întrebat dacă pot primi pecetea baptismală şi au zis: «Văzând că sufletele noastre s-au îndreptat către Dumnezeu, dă-ne nouă pecetea Sfântului Botez, căci am auzit că Dumnezeul despre care tu vorbeşti cunoaşte toate oile Sale printr-un asemenea semn/pecete». Iuda a spus atunci către dânşii: «Mă bucur şi eu alături de voi şi vă cer să ne împărtăşim în Sfânta Euharistie de Acest Hristos pe care eu Îl vestesc» . Atunci regele a dat ordin ca băile comunale să se închidă timp de şapte zile şi ca nimeni să nu facă baie acolo. După ce au trecut cele şapte zile, în cea de a opta zi, toţi trei au intrat noaptea în baia comunală, astfel ca Iuda să-i poată boteza. În baia comunală erau multe lămpi aprinse şi de cum au intrat în încăperea cu bazinul, Iuda a deschis calea înaintea lor. Atunci Domnul nostru a apărut şi le-a vorbit: «Pacea fie cu voi, fraţilor» . Au auzit numai această voce, însă nu au văzut pe nimeni şi nici nu şi-au dat seama cine a fost, căci încă nu fuseseră botezaţi. Atunci Iuda s-a ridicat şi a stat pe marginea bazinului. A turnat untdelemn în mâinile sale, zicând: «Vino, nume sfânt al lui Hristos; vino, Putere a milostivirii Celui Preaînalt; vino, desăvârşită Milă; vino, Darule preaslăvite; vino, Împărţitorule al binecuvântărilor; vino, Descoperitorule al tainelor celor ascunse; vino, Mamă a celor şapte case, ca odihna ta să se aşeze peste cea de a opta; vino, Binevestitorule al împăcării peste minţile celor de faţă; vino, Duhule Sfinte şi curăţeşte pornirile şi inimile lor» . Atunci i-a botezat pe aceştia în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

De îndată ce au ieşit din apă, le-a apărut înainte un tânăr ţinând o candelă aprinsă: lumina celorlalte pălea înaintea acesteia. Însă, când au mers afară, acesta s-a făcut nevăzut faţă de dânşii. Atunci Apostolul a zis: «Nu ne-am făcut vrednici să suportăm lumina Ta, fiind prea mult pentru ochii noştri» . De vreme ce s-a luminat şi s-a crăpat de ziuă, Apostolul a împărţit Sfânta Euharistie şi i-a lăsat pe cei nou botezaţi să ia parte la Cina lui Hristos, umplându-se de bucurie şi înălţare” (Faptele Sfântului Apostol Toma, Capitolele XXVI-XXVII, în Părinţii şi scriitorii sirieni de ieri şi de azi, pp. 156-157).

Moştenirea creştinismului în India

În India, creştinismul de limbă siriacă se leagă, conform unei vechi tradiţii, de numele Sfântului Apostol Toma. În orice caz, creştinismul era bine înrădăcinat în India, încă din primele veacuri, precum şi legăturile eclesiale cu Biserica de Răsărit, în vremea Catolicosului de Seleucia-Ctesiphon. Se ştie foarte puţin însă de perioada anteportugheză (până spre anul 1497), de vreme ce, din nefericire, foarte puţine documente relevante au supravieţuit. Cea de a doua jumătate a seco­lului al 16-lea este marcată de încercările de latinizare a ritului siriac din India şi de suprimarea a numeroase elemente din tradiţiile bisericilor locale de aici. În contrapondere cu aceste demersuri, la mijlocul secolului al 17-lea, mai multe grupuri de localnici s-au răsculat împotriva dominaţiei bisericeşti europene, alipindu-se de ierarhia Bisericilor Ortodoxe Siriene din Imperiul Otoman. Drept rezultat, o ierarhie indiană s-a înfiinţat sub autoritatea Patriarhatului Sirian Ortodox, fiind introdusă treptat tradiţia liturgică siriacă de vest, înlocuindu-se astfel tradiţia mai timpurie a răsăritului sirian. Pe la mijlocul secolului al 19-lea, sub influenţa misionarilor englezi, un grup din Biserica Ortodoxă Siriană a căutat să facă unele reforme importante, acest demers ducând la apariţia, până la sfârşitul secolului, a Bisericii independente a lui Mar Toma, care îşi propusese să fie singura Biserica „Refor­mată” de la originile Ortodoxe (spre deosebire de cea Catolică).