Sfântul Efrem cel Nou, bucuria revărsării tămăduirilor pline de har

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, cunoscut şi ca Sfântul Efrem de la Nea Makri. Această flacără de lumină a Ortodoxiei noastre care a trăit în epoca isihastă a veacurilor 14 şi 15 s-a născut la 14 septembrie 1384, în orașul Tríkala din Grecia, numindu-se din botez Konstantínos Morfis, după cum aflăm de pe site-ul vatopedin pemptousia.ro. Este cinstit în mod deosebit de creştinii ortodocşi datorită ajutorului şi vindecărilor pe care le-au primit de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirea lui.

A rămas de mic orfan de tată şi a fost crescut de mama sa alături de ceilalţi 7 fraţi, prin purtarea de grijă a Preabunului Dumnezeu. Vremurile erau grele pentru creştinii ortodocşi din Grecia şi Balcani, deoarece turcii otomani erau în plin proces de cucerire a acestor vechi spaţii bizantine. Inclusiv măreţul imperiu ctitorit de Sfântul Împărat Constantin cel Mare fusese redus la teritoriul capitalei imperiale Constantinopol şi la câteva mici posesiuni disparate, trăindu-şi ultimii ani de existenţă milenară.

Locurile sale natale fiind sub ocupaţie otoma­nă pentru a nu fi islamizat forţat şi înrolat în corpul ienicerilor din armata sultanului Baiazid, alege să meargă în zona Attika, la Mănăstirea „Buna Vestire”, zidită pe „Colina Neprihăni­ți­lor”. Avea doar 14 ani când a păşit pragul aces­tui aşezământ monahal, stavropighie a Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.

Tânărul Constantin, devenit monahul Efrem, s-a arătat plin de râvnă în urmarea lui Hristos, iar prin trăirea lui duhovnicească isihastă se remarcă ca un stâlp de lumină în timpuri întunecate pentru creştinii bizantini. Pentru viaţa lui ascetică este hirotonit preot şi slujeşte plin de râvnă Arhiereului ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, în oaza duhovnicească de pe „Colina Neprihăniților”, lângă Néa Mákri.

Regiunea Attika unde se afla mănăstirea în care se nevoia Cuviosul Efrem nu fuseese supusă de turci atunci când el a ales să se închinovieze la această stavropighie patriarhală. Însă în anul 1416 otomanii devastează regiunea şi o supun sultanatului lor.

În acest context se petrece tragicul eveniment din anul 1424, când mănăstirea Cuviosului Efrem este atacată şi prădată de turci, aceştia omorându-i pe monahii care erau în chinovia bizantină. Sfântul fiind retras în rugăciune la peştera sa din munte nu a fost omorât de turci. Când s-a întors în mănăstire a găsit trupurile neînsufleţite ale fraţilor săi în nevoinţă duhovnicească şi le-a îngropat.

La sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci de anul următor (14 septembrie 1425), turcii au revenit la Mănăstirea Bunei Vestiri şi găsindu-l pe Cuviosul Efrem l-au supus chinurilor timp de mai multe luni. Marţi, 5 mai 1426, „l-au spânzurat cu capul în jos, de un copac care se păstrează până astăzi la mănăstire, i-au bătut cuie în cap și în picioare, iar la sfârșit i-au înfipt în mult rănitul și chinuitul său trup lemne aprinse. Astfel și-a dat Mucenicul sufletul său în mâinile Dătătorului de cunună, Hristos” (pemptousia.ro.).

După 500 de ani prin rânduială dumnezeiască s-a vădit sfârşitul mucenicesc al Sfântului Efrem şi s-au descoperit cinstitele sale moaşte.

Timp de veacuri, trăirea monahală în Mănăstirea „Buna Vestire” a încetat până în anul 1945, când monahia Makaria, venind în locurile unde s-a nevoit Cuviosul Efrem din îndemn divin, a amenajat o chilie aici. Ea a început lucrarea de curăţare a istoricelor ziduri ruinate ale bisericii Mănăstirii Bunei Vestiri. Apoi a purces la refacerea acestui sfânt lăcaş în care s-au rugat atâţia călugări cu trăire isihastă.

În urma rugăciunilor ei adresate lui Dumnezeu pentru a-i descoperi un monah îmbunătăţit duhovniceşte care a trăit în această vatră monahală odinioară, maica Makaria a primit descoperirea cerească a locului unde era trupul Cuviosului Efrem. O voce îi spunea în inima ei: „Sapă și vei găsi ceea ce dorești”, apoi „i s-a arătat un loc în partea din față a mănăstirii” (pemptousia.ro.).

În data de 3 ianuarie 1950 a dus un muncitor să sape în locul indicat şi a descoperit capul sfântului, care răspândea o mireasmă bineplăcută. Maica Makaria a mărturisit despre acest moment: „Am îngenuncheat cu evlavie și am sărutat moaștele Sfântului și am simțit profund, în inima mea, amploarea martiriului său. Sufletul mi s-a umplut de bucurie, căci dobândisem o comoară scumpă și, pe măsură ce feream pământul cu grijă, vedeam armonia moaștelor sale care, deși se aflau de atâtea secole în pământ, nu fuseseră atinse de stricăciune” (pemptousia.ro). Ea a descoperit toate moaştele Mucenicului lui Hristos, Efrem, în acel loc şi le-a scos din pământ. După îmbrăcămintea monahală păstrată era evident că moaştele aparţineau unui preot.

Maica Makaria „seara, pe când citea Vecernia, a auzit pași. Sunetul venea dinspre mormânt, răsunând până în ușa bisericii. Acolo l-a văzut pentru prima dată. Era înalt, cu ochi mici, rotunzi, cu barbă lungă, neagră, ce îi ajungea până la gât, îmbrăcat în veșminte călugărești. Într-o mână ținea o flacără și cu cealaltă binecuvânta. A cerut să fie luat din locul în care era așezat. Imediat, a doua zi, maica Makaría a curățat moaștele și le-a depus într-o raclă în biserica centrală a mănăstirii. În aceeași seară, Sfântul i s-a arătat în vis, i-a mulțumit și i-a descoperit numele său: Efrem” (pemptousia.ro).

În anul 2011, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol l-a aşezat pe Cuviosul Mucenic Efrem în Sinaxarul Bisericii, fiind prăznuit în fiecare an în data de 5 mai. O altă zi de serbare a Sfântului este şi ziua descoperirii minunate a moaştelor sale, 3 ianuarie.

Şi în ţara noastră Sfântul Efrem este cinstit în mod deosebit de creştinii ortodocşi români datorită ajutorului şi vindecărilor pe care le-au primit de la Bunul Dumnezeu prin mijlocirea lui. De aceea şi noi astăzi îl mărim cântând: „Strălucit-ai ca soarele pe Colina Neprihăniților și ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ți sufletul sub loviturile necredincioșilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenice al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut să se reverse neîncetat dumnezeiescul har spre cei ce cu evla­vie strigă către tine: slavă Celui Ce ți-a dat ție putere, slavă Celui Ce ți-a dăruit harul vindecărilor, slavă Celui Ce dă tuturor, prin tine, tămăduiri”.