Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Toma Arnăuțoiu, un simbol al rezistenței anticomuniste

Toma Arnăuțoiu, un simbol al rezistenței anticomuniste

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Prof. Dr. Dorin Stănescu - 14 Feb, 2021

În istoria neamului românesc există figuri legendare, chipuri ale unor eroi și martiri care prin lupta și jertfa lor au contribuit la menținerea vie a conștiinței și demnității naționale. În această ilustră galerie se înscrie la loc de cinste și Toma Arnăuțoiu, un om care în uraganul istoriei abătut asupra României a înfruntat, cu curaj și demnitate, alături de un mic grup, colosul comunist. Pe Toma Arnăuțoiu îl evocăm în rândurile acestea pentru a marca un veac de la nașterea sa la 14 februarie 1921 și totodată pentru a-i onora și cinsti amintirea nepieritoare a luptei sale, o luptă care nu va fi dată uitării atât timp cât poporul român va fi, aici, pe acest pământ.

Odată cu evenimentele din 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei fasciste, iar mareșalul Ion Antonescu a fost arestat, contemporanilor acelei epoci li s-a părut că democrația interbelică suspendată în februarie 1938 de către regele Carol al II-lea ar fi putut fi reinstaurată. Aparent, așa a și fost. Atât doar că în această ecuație au intervenit Stalin și uneltele sale - Armata Roșie cantonată în România și Par­tidul Comunist din România. Cine ocupă un teritoriu își impune propriul său sistem politic, aceasta fusese filosofia tătucului, pe care i-o și mărturisise de altfel lui Milovan Djilas, autorul unei celebre cărți, „Con­versații cu Stalin”.

Sprijiniți de baionetele armatei sovietice, comuniștii români au luat cu asalt ultimele redute ale democrației - partidele politice istorice PNL și PNȚ și monarhia simbolizată de către regele Mihai I. În 1948, regele plecase în exil, iar liderii partidelor istorice erau în închisori. Odată înlăturate ori discreditate aceste simboluri, regimul comunist a trecut la eradicarea sistemică a fundamentelor „vechiului regim”. A urmat na­țio­nalizarea factorilor de pro­ducție din economie care a măturat, pur și simplu, clasa de mijloc din orașe, în 1949 a fost de­clanșat procesul de colectivizare a agriculturii prin care se urmărea anihilarea țărănimii și transformarea sa în proletariat. Biserica și școala, ca insti­tuții fundamentale ale poporului român și păstrătoarele unui prestigiu și tradiție, au intrat și ele sub atacul nemilos al partidului. De altfel, documentele timpului aminteau că atacul acesta asupra satului românesc a atras ostilitatea preoților și în­vă­ță­to­rilor, care erau formatorii de opinie în acea uriașă masă rurală, în fond poporul român. Așa și era pentru că țăranii, care reprezentau 80% din populația țării, așteptau în virtutea tradi­ției aproape seculare ca oamenii care-i crești­naseră și îi povățui­seră de-a lungul vremii să le ofere și acum luminare.

Drumul acesta spre „lumea nouă” pe care comuniștii o proslăveau și o clamau însă ascundea un întreg Gulag, în care închisorile erau pline de dușmani, iar mulți dintre cei aruncați în temnițe erau oameni care nu făcuseră politică și care doar se opuseseră măsurilor luate de comuniști.

Adeziunea la noul regim a fost multă vreme apanajul oportuniș­tilor, a celor care au dorit să ajungă cât mai sus și cu orice preț în ierarhia noului regim. Pentru majoritatea oamenilor acelei epoci speranța au reprezentat-o americanii. Cu toții îi așteptau pe americani să vină în România să-i alunge pe ruși și pe slugile lor. Dar acesta a fost un vis. Un vis care nu s-a împlinit nicicând.

În tot acest timp, o mână de curajoși au decis să ajute și ei la alungarea comuniștilor și să nu asiste cu pasivitate la grozăviile comuniste. Au sperat, inițial, că vor reuși. Ulterior au plătit cu viața ori cu ani grei de temniță curajul și demnitatea lor. Unii însă au supraviețuit și au povestit lupta lor, a celor pe care așa frumos cercetătorii fenomenului i-au numit „Rezistenții”. Istoriografia rezisten­ței anticomuniste a identificat două etape ale luptei acesteia: 1944-1947 și 1956-1958, aceas­ta din urmă fiind și cea mai grea, în contextul în care regimul totalitar cucerise întreaga putere și își arătase deja colții.

Toma Arnăuțoiu - fișă biografică

Toma Arnăuțoiu a văzut lumina zilei acum 100 de ani, la data de 14 februarie 1921, în satul Nuc­șoara, din fostul județ Muscel, într-o familie de intelectuali. Părinții săi, Ion și Lauren­ția Arnăuțoiu, au avut cinci copii, iar Toma a fost cel de-al doilea fiu. După o copilărie cel mai probabil senină și liniștită, într-o Românie Mare, Toma Arnă­uțoiu a decis să urmeze cariera militară. În acest scop avea să urmeze Școala de Ofițeri de Cavalerie „Regele Ferdinand”. Însă vremurile nu erau cele mai fericite, Armata română era angajată pe frontul de Răsărit în luptele împotriva URSS, iar războiul creștea în intensitate. Pentru o vreme tânărul aspirant avea să fie detașat la Regimentul de Gardă Călare. În aprilie 1944 avea să finalizeze școala militară având rezultate foarte bune și fiind clasat printre primii în promoția sa. Pe fundalul campaniei din vest, în toamna anului 1944 a plecat pe frontul de la Budapesta. Aici a luptat cu vitejie, a fost rănit și decorat cu Ordinul „Coroana României”.

Pentru familia sa, însă, războiul însemnase o mare traumă, deoarece fratele său mai mare, Ioan Arnăuțoiu, pierise în Crimeea în februarie 1944. Și acesta era doar începutul durerilor și suferințelor familiei Arnăuțoiu. Pe 9 august 1947, Toma Arnă­uțoiu a fost trecut în rezervă. El avea să adere la PNȚ, sperând să contribuie la refacerea țării. Probabil a contat și faptul că Ion Mihalache, unul dintre liderii partidului, era din zona Muscelului, o zonă în care partidul era foarte popular. Acum, în anii 1948-1949, începe și istoria deopotrivă eroică și tragică a unui om care a înfruntat drept uraganul istoriei.

Nucșoara - un simbol al rezistenței 

Astăzi, comuna Nucșoara este celebră, numele satului și al fiilor săi sunt înscrise în cărțile de istorie. Nucșoara este satul-simbol al rezistenței anticomuniste. Însă, la acea vreme a anilor 1949-1960, epopeea anticomunistă a rămas necunoscută și înscrisă doar în actele Securității și ale tribunalelor militare. Imaginea din actele timpului este aceea a unui cuib de bandiți, de criminali și trădători care se opuneau regimului. Oare de ce se opuneau oamenii de aici regimului? De ce au înfruntat Toma Arnăuțoiu și familia sa regimul? Motivația rezistenței trebuie văzută prin traseul identitar al acestora: erau oameni care aveau o lungă tradiție a implicării în viața politică democratică, aveau ca valori principiile morale ale crești­nismului și respectul față de Biserică, dar și proprietatea. Regimul comunist pur și simplu le furase toate elementele iden­tității lor.

În anul 1949, Toma Arnăuțoiu a luat legătura cu colonelul Gheor­ghe Arsenescu și împreună au pus bazele unui grup de re­zis­ten­ță armată - Haiducii Muscelului. Angajat în ciocniri cu Securitatea în vara și toamna aceluiași an, grupul s-a despărțit, iar cel condus de colonelul Arsenescu a fost destructurat de către Securitate. În schimb, cu mult mai mult succes au luptat Toma Arnăuțoiu și cei din grupul său. Trebuie spus că succesul acestui grup s-a bazat pe o serie de elemente pornind de la structurarea sa într-o relație ierarhică, înzestrarea cu armament aflat din belșug în zonă și, nu în ultimul rând, larga susți­nere populară a sătenilor care i-au ajutat cu aprovizionarea, în special cu mâncare. Din grupul inițial de 16 oameni au reușit să supra­vie­țuiască Toma Arnăuțoiu și fratele său, Petre, Maria Plop și Constantin Jubleanu. Nu mai puțin de 100 de persoane au susținut într-un mod direct sau indirect lupta anticomunistă condusă de Toma Arnă­uțoiu. Din rândul acestor susți­nă­tori entu­ziaști s-au remarcat Elisabeta Rizea (o supra­viețui­toare devenită un simbol al luptei și rezis­tenței anticomuniste) și Marinica Chircă. Vreme de aproape un deceniu, membrii grupului au luptat cu dârzenie, iar de multe ori a existat un preț de sânge plătit de ambele tabere. În cele din urmă, din cauza trădării, membrii grupului au fost prinși și arestați de Secu­ritate. Printre cei arestați avea să fie și un copil, o fetiță de 2 ani.

„Banda lui Arnăuțoiu” avea să fie judecată și condamnată de către Tribunalul Militar. Nu mai puțin de 16 persoane au fost condamnate la moarte. În ziua de 18 iulie 1959, Toma Arnăuțoiu a fost executat la Jilava, iar la un interval de 15 minute și ceilalți condamnați din lotul lor, printre care și preoții Ion Drăgoi, Ion Constantinescu și Nicolae Andreescu, câțiva învățători și țărani. Au mai fost întemnițați părinții lui Toma Arnăuțoiu, dar și alți săteni care au executat ani grei de închisoare, unii murind, iar alții având șansa să apuce căderea regimului comunist și să-și povestească tragica experiență a luptei lor.

Copilul de 2 ani, prins odată cu părinții, Toma Arnăuțoiu și Maria Plop, a fost trimis în orfelinat și dat spre adopție. După 1989, Ioana Raluca Voicu, fiica lui Toma Arnăuțoiu, și-a dedicat viața aflării adevărului și povestirii faptelor părinților săi. Un site, cărți și multe istorisiri și mărturii publice sunt rezultatele uriașului său efort de institu­ționa­lizare a memoriei rezisten­ței anticomuniste și a luptei lui Toma Arnăuțoiu și oamenilor care l-au însoțit îmbrăcând cămașa albă a morții.

La 100 de ani de la nașterea sa, figura tragică și deopotrivă demnă a lui Toma Arnăuțoiu merită cu prisosință recunoașterea și cinstirea noastră, a contemporanilor, precum și locul său de frunte în cărțile de istorie.

Citeşte mai multe despre:   comunism  -   Toma Arnăuțoiu