Lucia Mureșan şi darurile teatrului

Pe scândura scenei sau pe micul ecran a întruchipat idealuri feminine, demonstrând că teatrul nu este o artă vremelnică. De la eroine din tragedia greacă și personaje shakespeariene la cele din romanele clasicilor ruși sau din dramaturgia autohtonă, toate au intrat în memoria iubitorilor de artă. A strâns rol după rol și le-a așezat cu prețuire în cartea profesiei sale. În sala de spectacol sau pe undele hertziene, a transmis muzicalitatea poeziei. După 50 de ani de carieră, cea care găsise parcă secretul armoniei teatrale a ales să-și trăiască veșnicia în Clujul copilăriei, alături de ai săi.

Lucia Mureşan a deprins tainele teatrului de la maeștri de geniu și, la rândul ei, a împărtășit tinerilor câte ­ceva din perenitatea artei actorului. S-a născut la Cluj în 1938, la sfârșit de ianuarie, în familia avocatului Leontin Mureșan.

La botez a primit numele Lucia, fiind creștinată de preotul-scriitor Ion Agârbiceanu, prieten bun cu tatăl ei. Lucica, așa cum o alintau pă­rinții, avea să devină curând foarte îndrăgită de Uca, fiica prozatorului ardelean.

A început școala la Sibiu, unde bunicul ei, preot, avea să țină locul tatălui plecat la război. După 1944, Leontin Mureșan s-a reîntors de pe front, iar familia s-a reunit la Cluj, unde Lucia își va continua clasele primare și va fi colegă cu viitorul academician Ionel Haiduc.

Prigoana anilor ’50, despre care ea nu știa mare lucru, dar simțea mai mult decât alții, a maturizat-o rapid. Trei ani simțise lipsa tatălui întemnițat la Gherla și Aiud, apoi dus la muncă în Bărăgan.

A absolvit Liceul Nr. 2 (fost „Mihai Eminescu”) cu diplomă de excelență, iar în 1954 a fost admisă la IATC după ce luase câteva lecții de teatru cu distinsul profesor Ștefan Braborescu. În perioada studenției, stă în gazdă la sora mamei. Timp de patru ani, tânăra, care excela în liceu la eseuri și compoziții, a continuat să iubească muzica și teatrul, cărțile și poezia. Când a terminat institutul, avea 20 de ani și făcea parte din faimoasa promoţie 1958, care, alături de promoția 1957, a fondat Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Sub îndrumarea profesoarei Irina Răchiţeanu-Şirianu, la examenul de diplomă, Lucia dădea viață Soniei din „Unchiul Vanea” de Cehov. George Motoi era Astrov, iar Mihai Dogaru, Unchiul Vanea.

Un evantai de stări și sentimente

După un an petrecut la Teatrul din Piatra Neamț, Lucia Mureșan revine la teatrul de acasă, Teatrul Naţional din Cluj. La 22 de ani urca pe scenă în straiele Ofeliei din „Hamlet”, cu actorul Constantin Anatol în rol titular, în regia lui Miron Niculescu. A urmat Polixenia din „Hecuba” lui Euripide, în regia lui Ştefan Braborescu, dar ea a iubit-o nespus pe Rada din „Oameni care tac” de Al. Voitin, sub coordonarea lui Victor T. Popa, spectacol în care l-a întâlnit pe fenomenalul Birlic. Perioada clujeană o încheie cu rolul titular din „Ondine” de J. Giraudoux, un succes răsunător, în compania lui Valentin Jurăscu. O montare îndrăzneață a Mariettei Sadova, care fusese eliberată din puș­căriile comuniste prin ’62. Nici lui Vlad Mugur, directorul teatrului de atunci, nu i-a lipsit curajul.

În 1965, actrița părăsește Clujul pentru București. Este angajată prin concurs la Teatrul Notta­ra. Dramaturgul Horia Lovinescu era director, iar printre noii ei colegi se numărau: George Constantin și Gilda Marinescu, Val Săndulescu și Ion Marinescu, Alexandru Repan, Ştefan Iordache.

A debutat lângă Ion Marinescu în rolul Ismena din „Antigona” lui J. Anouilh, apoi cronicile au început să vorbească tot mai pregnant despre Julia din „Echilibru fragil” de E. Albee și despre Umbra din „Noaptea umbrelor” de H. Lovinescu, despre Desdemona din „Othello”, în regia lui Cornel Todea, sau despre Marie-Jeanne din „Citadela sfărâmată” a lui Lovinescu.

Dacă spectatorii și-o aminteau deseori pe Ranevskaia lui Cehov, actrița o păstrase undeva în sufletul ei pe Stana lui Agârbiceanu, o țărancă din Transilvania, personaj cu mare încărcătură emoțio­nală. La premiera spectacolului, montat în toamna lui ’72 de Ion Olteanu, veniseră și părinții ei de la Cluj. Actrița a călătorit mult cu teatrul sau alături de soțul ei, artist fotograf, la expoziții inter­na­­ționale, un privilegiu rar îna­inte de decembrie ’89. Praga și Moscova, Köln, Paris și Lisabona sau Atena şi Salonic. Chiar și Mexic…

Pânza ecranului 

Pentru noblețea și personalitatea sa, regizoarea Malvina Urşianu a găsit-o potrivită pentru Ioana din „Gioconda fără surâs” (1967), pentru Fata cu ochi verzi din „Serata” (1971), Regina Isabela din „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1979) sau Docto­rița Maria din „Liniştea din adâncuri” (1981).

I s-a potrivit și Doamna Iorga din filmul „Drumeţ în calea lupilor” (1989), filmul lui Constantin Vaeni, cu Valentin Teodosiu în rolul lui Nicolae Iorga și Dragoş Pâslaru în rolul lui Horia Sima.

După 1990, apare mai puțin pe ecran. Una dintre apariții este cea din coproducția „Rosen Emil” (1994) semnată de Radu Gabrea.

„Acasă” în televiziune 

„Troienele” de Euripide, adaptare tv semnată de Petre Sava Băleanu în 1967, în care apărea pentru prima oară alături de nemuritoarea Olga Tudorache, și „Micul infern” de M. Ştefănescu,  montat de Mihai Berechet cu fermecătoarea Silvia Dumitrescu-Timică, și preluat de TVR, sunt două spectacole de referință pentru teatrul de televiziune cu Lucia Mureșan în distribuție.

În sediul din Pangratti, actrița ajungea și pentru longeviva emisiune „Teleenciclopedia”. Vocea ei era ușor de recunoscut alături de cea a Marianei Zaharescu sau a Sandei Țăranu. 

La microfonul radioului 

Dicția impecabilă și timbrul caracteristic au adus-o pe Lucia Mureșan în studiourile Teatrului Radiofonic. Spectacolele și recitalurile de poezie au adus colaborarea ei cu radioul încă din 1966. Regizorii artistici au ales-o pentru personaje feminine de excepție. Antigona din „Oedip la Colona” de Sofocle, Calliope din „Troienii la Cartagina” de Virgiliu, sau Irodiada din „Ioan Botezătorul” de H. Südermann. Memorabile au rămas în fonotecă și Medalioanele pentru poeți la care a contribuit și ea. 

În 1990, regizorul Cristian Munteanu înregistra „Maria Norilor”, un spectacol din poezia lui Odysseas Elytis, cu Lucia Mureşan și Emil Hossu. 

Întâlniri binecuvântate 

Pe filosoful și poetul Lucian Blaga îl întâlnise în adolescență la Cluj, la Biblioteca Universitară, când mergea în vizită la mama ei, care lucra acolo. A frapat-o omul care stătea tăcut la masă citind. Nu și-a închipuit că prin anii ’80 avea să înregistreze pentru radio Mirabila sămânţă sau Bunăvestire, poeme ale celui născut în Lancrăm.

Cu darul rostirii, Lucia Mureșan face parte din galeria actorilor-recitatori, cu o vastă cultură literară. În 2001, a fost vocea Veronicăi Micle într-un spectacol închinat poetului Mihai Eminescu, cu un scenariu semnat de Puşa Roth şi Costin Tuchilă, pe muzica lui Laurențiu Profeta. Colegul ei de institut, George Motoi, a redat vocea poetului-nepereche.

În 1991, lua naștere Festivalul Internațional de Poezie „Lucian Blaga” de la Sebeș, iar actrița a fost unul dintre membrii fondatori, care socotea providenţiale întâlnirile din cadrul fiecărei ediții dedicate marilor personalităţi culturale din secolul trecut: Constantin Noica, Nicolae Steinhardt și I.D. Sârbu, Marin Sorescu, Şt. Augustin Doinaș sau Ion Brad.

Pedagogul 

Și-a început cariera didactică devreme, alături de mentorii ei: Sandina Stan și Beate Fredanov, Ion Şahighian și Moni Ghelerter, obținând după ani titlul de doctor în teatru. A parcurs toate etapele, de la preparator și asistent până la lector și profesor. În ultimii ani, transmitea din tainele teatrului tinerilor studenți de la Facultatea de Teatru din cadrul Universității „Spiru Haret” din București. Lucia Mureșan a fost căsătorită cu Ion Miclea (1931-2000), fotograf de teatru și autor  de albume istorice și turistice. ­S-a stins din viaţă la 12 iulie 2010, în vârstă de 72 de ani, revenind în Clujul natal.