Părintele Paisie, duhovnicul compătimitor

Cei care l-au cunoscut îndeaproape pe Părintele Paisie și au rămas în legătură duhovnicească cu el prin rugăciune pot mărturisi că nu s-au despărțit niciodată de cel ce le-a fost duhovnic și mijlocitor înaintea Sfintei Treimi. Părintele Paisie este tot atât de prezent în sufletele noastre ca și atunci când era printre noi. Este minunea credinței în nemurire și a dragostei mai tare decât moartea!

Părintele Paisie a fost răsplătit de Dumnezeu pentru rugăciunea și nevoințele sale ascetice, fără cruțarea de sine, de-a lungul întregii sale vieți, cu o inimă largă, atotcuprinzătoare și compătimi­toare pentru oameni și pentru întreaga făptură. În inima lui se adunau toate păcatele și suferințele oamenilor, îndeosebi ale celor care alergau la el pentru ajutor în nevoi. Sub epitrahilul lui te simțeai deodată ușurat, iertat și binecuvântat! Am plecat de fiecare dată de sub epitrahilul său ca o pasăre în zbor, chiar dacă zborul meu nu dura mult pentru că firea pă­că­toasă mă trăgea din nou spre pă­mânt. De aceea am mers des la Părintele Paisie, atât la Sihla, cât și la Sihăstria, după cum merg și acum la mormântul său.  

În marea Sa milostivire față de omul păcătos, Dumnezeu a rânduit ca păcatul să aibă și un rol pedagogic prin consecințele lui, adică prin bolile și încercările care vin asupra oamenilor pentru ca să se trezească și să se întoarcă la El. Dacă n-am suferi de pe urma păcatului, nimeni nu s-ar opri din a păcătui. Păcatul însă nu are consecințe negative numai asupra celui care-l săvârșește, ci și asupra tuturor celorlalți, pentru că umanitatea întreagă formează un tot unitar, un singur organism, fiecare om fiind un mădular al acestui imens organism. Iar dacă un mă­dular suferă, suferă împreună cu el toate celelalte. Dar tot Dumnezeu a rânduit ca mădularele sănă­toase să poarte și greutatea mă­dularelor bolnave pentru ca în organismul umanității să se păstreze un anumit echilibru. Astfel, oamenii sfinți, urmând Mântuitorului Iisus Hristos, iau asupra lor pă­catele semenilor și le ispășesc prin suferințele lor. Așa a făcut și Părintele Paisie; pentru ca să ușu­reze suferințele oamenilor care alergau cu sutele la el s-a împo­vărat pe sine cu păcatele lor și le-a ispășit în trupul său firav, mai mult bolnav decât sănătos. Înțe­legem că atunci când se înmulțește păcatul în lume, iar oamenii sfinți se împuținează, omenirea devine tot mai bolnavă. 

Părintele Paisie continuă și în veșnicie să se roage pentru noi și să ia asupra sa păcatele noastre, dacă ne rugăm lui cu credință. Chiar dacă n-a fost trecut oficial în rândul sfinților, Părintele Paisie nu este mai puțin sfânt decât ceilalți sfinți din calendarul nostru. Canonizarea lui de către Biserică ar însemna re­cunoștință adusă miilor de închinători la mormântul Părintelui de la Mănăs­tirea Sihăs­tria și întărirea cre­dinței în poporul nostru, iubitor de sfinți. 

Cuvioase Părinte Paisie, roa­gă-te lui Dumnezeu pentru fiii tăi duhovnicești și pentru neamul nostru, mult încercat!