Patriarhul Iustin, de la catedră la amvon

Despre cel de-al patrulea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române s-au scris, în decursul vremii, multe pagini. În prezent, mărturiile despre el mai pot fi găsite la puținii mem­bri ai Sfântului Sinod care l-au cunoscut și au lucrat cu el și, poa­te în aceeași măsură, la preoții care au fost hirotoniți de el. Memorialistica rămâne o bună sursă pentru cel care vrea să reconstituie chipul Patriarhului Iustin, căci în acest an, 2019, s-au împlinit 109 ani de la nașterea sa (5 martie 1910) și 33 de ani de la trecerea sa la Domnul (31 iulie 1986).

De cele mai multe ori, vrednicul de pomenire Patriarh Iustin a fost asociat cu catedra. Temeinica sa pregătire teologică, încununată cu o teză de doctorat de­spre Evagrie Ponticul, susținută la Atena, s-a văzut firesc continuată de activitatea sa ca profesor atât în țară (Cernăuți și Bucu­rești), cât și în străinătate, cumva inedit dacă am sta bine să ne gândim, în Varșovia. Opera sa este o fructuoasă îmbinare între Noul Testament și Patristică, deoarece cele două materii de studiu teologic sunt într-o simbioză deplină. Bun exeget al Scripturii și fin înțelegător al scrierilor patristice, Patriarhul Iustin a dovedit o deplină înțelegere a învă­țăturii ortodoxe fundamentate pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, precum și a modului în care cele două izvoare ale Reve­lației au fost primite de către creștini în viața lor. „Literatura patristică este conformă cu Scriptura şi cu Ortodoxia, şi această mărturie este confirmată de faptul că amândouă se inspiră şi îşi trag seva din Scriptură, interpretând-o în mod corect, având în vedere că învăţătura Sfinţilor Părinţi e la fel de importantă ca şi cuvintele Scripturii de care această învăţătură nu se desparte niciodată”, amintea într-unul din studiile sale Patriarhul Iustin.

Am putea spune fără a greși că Patriarhul Iustin este un model pentru orice arhiereu. Trecerea sa de la catedră la amvon, de la stăpânirea cărților, a sub­tili­tăților Noului Testament și a limbilor clasice, la slujirea de păstor al turmei lui Hristos, pare și astăzi surprinzătoare pentru noi, cei care nu l-am cunoscut față către față. Însă cheia de înțele­gere a slujirii arhierești a Patriarhului Iustin stă în faptul că pronia divină își are rânduiala cu fiecare om care răspunde chemării tainice a Păstorului Hristos. Cazurile am putea spune fără sfială „surprinzătoare” în istoria Bisericii nu lipsesc. Aici pot fi amintiți, printre alții, doar Sfântul Ambrozie cel Mare și Fericitul Augustin, două mari per­sona­lități ale culturii teologice, dar prezenți și în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe. Așadar, dacă pentru cei înclinați spre studiul Noului Testament este suficient să amintim câteva dintre studiile sale: „Sfânta Scriptură şi interpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom”, „Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena”, „Ierarhia bisericească în epoca apostolică” sau „Originalitatea parabolelor Mântuitorului”, pentru patrologi Patriarhul Iustin a fost cel care a venit cu propunerea de a traduce operele Sfin­ților Părinți și ale scriitorilor bisericești în limba română. Sau, și mai mult, pot cerceta teza sa de doctorat: „Evagrie din Pont. Viaţa, scrierile şi învăţătura sa” (scrisă în limba neogreacă, dar tradusă în limba română). Dog­matiștii au avut acces prin intermediul său la „Simbolica” lui Hristu Andrutsos, tradusă de Patriarhul Iustin. Cei cu aplecare spre administrarea și buna chivernisire a eparhiei se pot documenta despre modalitatea de restaurare a Centrului eparhial din Iași sau a celor mai multe din mănăstirile Mitropoliei Moldovei și Sucevei (din perioada păstoririi sale de 20 ani la Iași). Părintele profesor Niculae Șerbă­nescu reliefa un aspect deosebit din punct de vedere pastoral, căci Patriarhul Iustin este poate primul ierarh care a avut privilegiul de a păstori pe rând în cele trei mari provincii româneşti: Transilvania (1956-1957), Moldova (1957-1977) şi Muntenia, ca Patriarh al României (1977-1986).

În relația sa cu elevii sau cu studenții, chiar dacă nu mai preda studiul Noului Testament, Iustin Patriarhul a fost un om de neuitat. „În aparență, Patriarhul Iustin era un om rece, dar în realitate era un om cu suflet mare. Drept dovadă, chiar dacă arhiereii din timpul perioadei comuniste ieșeau mai rar în public, la un hram al Mănăstirii Neamț, prin anii â70, lumea se îmbulzea după el. A reușit să facă din seminarul de la Mănăstirea Neamț, în timpul celor 20 de ani de păstorire la Iași, cea mai modernă școală medie din țară. Era apropiat de preoții începători, dar și de cei mai necăjiți, și încerca, din punct de vedere administrativ, să găsească soluții pentru a-i ajuta. Lângă el, propriu-zis, aveai im­presia că ești lângă un uriaș, nu atât din punct de vedere fizic, cât pentru că era un mare domn, care se purta foarte frumos și foarte drept”, amintea părintele Alecu Amarinei de la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Piatra Neamț.

Dacă am avea ocazia de a-l întâlni pe Patriarhul Iustin, nu cred că am putea trăi alt sentiment decât de uimire și de fireas­că re­cu­noștință, având simță­mân­tul sme­reniei. Sau, după cum spunea Bernard de Clairvaux, „noi nu suntem decât pitici cocoţaţi pe umerii unor uriaşi. Vedem deci mai bine şi mai departe nu pentru că vederea noastră ar fi mai ageră sau am fi mai înalţi, ci pentru că ei ne înalţă în aer şi ne poartă pe înălţimea lor gigantică”.