Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (IV)

Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (IV)

Galerie foto (2) Galerie foto (2) In memoriam
Un articol de: Ionuț-Daniel Barbu - 20 Sep, 2022

CITEȘTE ȘI:

Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (I)

Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (II)

Preotul Niculae M. Popescu, vicepreședinte al Academiei Române și distins profesor de teologie (III)

Textele epitafului de pe cruce și al pisaniei din pridvorul lăcașului au fost culese în urma cercetării de teren din data de 15 februarie 2021 și apoi confruntate cu alte date strânse în lunile următoare. Cu același prilej, al popasului făcut la Dâmbovicioara, a mai fost posibilă și vizitarea casei din imediata apropiere a bisericii parohiale, în care s-a născut și a crescut părintele profesor Niculae M. Popescu, fiind totodată și locul unde a copilărit actorul Mihai Popescu. Locuința, de dimensiuni medii, este tradițio­nală, văruită în albastru deschis și cu prispă din lemn închisă cu sticlă. Exteriorul încă păstrează aspectul inițial. Aproximativ în anii 2000, casa a fost înstrăinată de către ultimele rude care au deținut-o în proprietate familiei Nicolae Barbu din București, care locuiește în ea și în prezent. Facilitarea acestei vizite și culegerea datelor de teren au fost posibile datorită amabilității preacucernicului părinte Nicolae Scarlat, parohul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfânta Sofia” din Dâmbovicioara, și a domnului Dumitru Badea, publicist, fost primar al orașului Titu și deputat în prima legislatură după 1990, cu un important aport la susținerea cadrului juridic de introducere a religiei în școală la nivel național.

Textul pisaniei redat în partea anterioară a acestui articol, cu siguranță, a fost alcătuit pe baza datelor consemnate de părintele Niculae Popescu în studiul „Biserica din comuna Dâmbovicioara”, publicat în revista „Amvonul” încă din 1914, alături de un altul, intitulat „Bisericile din Târgoviște în anul 1810”. Fiind istoric de vocație, nu a neglijat deloc trecutul bisericesc din zona vechii capitale muntene, abordând chiar teme istorice mari în legătură cu Țara Românească și cu fosta capitală de la Târgoviște, în apropierea căreia s-a născut și de unde provenea soția sa, preoteasa Eufrosina. Între acestea mai amintim și cercetările despre viața și opera protopsaltului Macarie Ieromonahul, cu mormântul la Mănăstirea Viforâta de lângă Târgoviște, teza de doctorat „Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului”, ierarh sfânt în legătură cu fosta capitală a Valahiei unde ucenicul său, Neagoe Basarab - căruia, de asemenea, părintele Popescu i-a dedicat câteva articole - muta în 1517, după mai vechea propunere a Sfântului Nifon, scaunul chiriarhal de la Curtea de Argeș. De asemenea, nu fără legătură cu Târgoviște și mănăstirea istorică „Dealu” de deasupra orașului, trebuie să fi fost și îndrumarea tezei de doctorat despre voievodul martir Mihai Viteazul, întocmită de ilustrul său urmaș la catedră, preotul Niculae Șerbă­nescu, care în finalul introducerii scria astfel: „Încheind, să-mi fie îngăduit să expun aici profunda mea recunoștință tuturor profesorilor mei de la Facultățile de Teologie și Litere din București, dar mai ales iubitului meu dascăl, preotul Niculae M. Popescu, membru al Academiei Române, care mi-a îndreptat cercetările în câmpul încă în multe părți înțelenit al Istoriei Bisericii române, precum și domnului profesor Teodor M. Popescu, de la care am primit primele îndrumări de modul cum se poate citi cu folos o carte și cum se poate întocmi un studiu”.

Părintele Niculae Șerbănescu obținea la momentul respectiv ultimul titlu de doctor la Facultatea de Teologie din București, înainte de excluderea acesteia din Universitate. Diser­tația doctorală, începută încă din 1940, a fost susținută în 30 iunie 1948 sub titlul „Politica religioasă a lui Mihai Viteazul”. Chiar dacă vremurile potrivnice au ținut publicarea pe loc, ca și susținerea tezei, sorocul tipăririi a venit întru totul potrivit, la Târgoviște, în anul 2001, când se împlineau 400 de ani de la sfârșitul eroic al domnitorului, eveniment marcat printr-o amplă sărbătorire bisericească și națională la Mănăstirea „Dealu”, unde se află capul voievodului. Peste zece ani, ediția a doua a cărții a fost întregită cu un alt amplu studiu, intitulat „Soarta și cinstirea rămășițelor pământești ale marelui domnitor Mihai Viteazul”, apărând și cu titlul completat „Dimensiunea religioasă a personalității domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601). Premise și argumente pentru canonizare”, Arhiepiscopia Târgoviștei, 2011. Tot aici mai amintim că Nicolae Iorga, activ și profund implicat în rânduirea și adăpostirea relicvelor domnești de la Dealu, precum și preoții profesori Niculae M. Popescu și Niculae I. Șerbănescu - toți trei sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nicolae, așa cum se află și biserica mănăstirii - au avut în comun admirația profundă pentru marele voievod Mihai Viteazul.

Iată, au fost expuse aceste detalii pentru a fi înțeles de ce părintele academician Niculae M. Popescu și-a dorit atât de mult să fie înmormântat la Dâmbovicioara, acolo unde își simțea rădăcinile știute încă de la începutul veacului al XVIII-lea. Însă moartea prematură a fiului său, Mihai Popescu (†1953), și înhumarea acestuia în figura 96, dedicată marilor actori în cimitirul Bellu, este de presupus că în cele din urmă l-au determinat să rămână cu locul de odihnă tot în acest cimitir. Or, în lipsa cunoașterii vechii sale dorințe, așa au dispus cei care s-au ocupat efectiv de înmormântare. Din păcate, în timp, nemaiavând rude, iar soția, Eufrosina, fiind înhumată, după câte se pare, în cimitirul Ghencea, mormântul din Bellu, care se afla în linie cu cel al fiului (cruce în cruce), s-a pierdut juridic și a fost reconcesionat.

După cum au existat situații și cu mormintele altor mari personalități de care nu s-a mai îngrijit nimeni, și în cazul preotului profesor universitar și vicepreședinte al Academiei Române Niculae M. Popescu, astăzi, nu mai este posibil să i se identifice inscripția funerară de la mormânt. Locul respectiv a fost atribuit altcuiva, construindu-se o criptă nouă, fără păstrarea inscripțiilor anterioare. Cel mai probabil, și crucea inițială a fiului, din 1953, între timp a fost înlocuită cu cea de astăzi, o cruce simplă, dar masivă din beton. Cu ocazia acestei lucrări este posibil să se fi pierdut basorelieful actorului, o lucrare valoroasă de sculptură, despre care G. Bezviconi a consemnat că era executată de eleva lui Constantin Brâncuși, Milița Petrașcu.

Aceasta fiind realitatea constatată în urma cercetării de teren, se poate avea în vedere propunerea ca una dintre aleile cimitirului „Șerban Vodă-Bellu” să fie denumită în cinstea părintelui academician Niculae M. Popescu. De asemenea, pentru a se întregi și mai mult prinosul comemorativ, este întru totul potrivită și inițiativa de a fi restaurată crucea deosebită din cimitirul satului său natal, precum și așezarea alături de aceasta a unei plăci comemorative purtând inclusiv însemnele Academiei Române, al cărei membru activ a fost un sfert de veac. Oricum, în concluzie, putem spune că nici un efort legat de comemorarea părintelui profesor Niculae M. Popescu nu este prea mare, mai ales când se are în vedere dragostea sa de a fi scris despre cei adormiți în Domnul și implicarea efectivă în inventarierea mormintelor de preoți și personalități biseri­cești din cimitirele Capitalei, alături de istoricul basarabean Gheorghe Bezviconi.

Citeşte mai multe despre:   evocare  -   Preotul Niculae M. Popescu