Învierea lui Hristos, începutul vieţii veşnice pentru umanitate

Hristos a înviat! 

„Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începutul altei vieți, veșnice.” (Canonul Învierii, Cântarea a 7-a) 

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinți,

Iubiți frați şi surori în Domnul,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul central al cre­dinței creştine şi lumina permanentă a vieții Bisericii. De aceea, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea cea mai mare a Ortodoxiei, iar duminica, ziua întâi a săptămânii, orientează timpul vieții pământeşti a creştinului spre viața cerească veşnică, potrivit Crezului ortodox: „Aştept învierea morților şi viața veacului ce va să fie”.

Învierea lui Hristos este biruința iubirii Sale răstignite pe Cruce asupra iadului, asupra diavolului şi asupra morții, dar şi începutul unei vieți noi, viața veşnică din Împărăția cerurilor. Cu alte cuvinte, Învierea lui Hristos nu este reanimarea unui cadavru sau revenirea la viața biologică, pământească, amestecată cu suferința şi moartea. Hristos Cel înviat din morți este total liber față de determinismele spațiului şi timpului. El trece prin uşile încuiate când Se arată ucenicilor în seara Învierii Sale (cf. Ioan 20, 19). Călătoreşte cu Luca şi Cleopa spre Emaus ca un pelerin necunoscut, dar Se descoperă lor la frângerea pâinii şi apoi Se face nevăzut (cf. Luca 24, 15-31). Se arată când şi când ucenicilor Săi (de zece ori), timp de 40 de zile, vorbindu-le despre tainele Împărăției cerurilor (cf. Faptele Apostolilor 1, 3), iar apoi Se înalță întru slavă la ceruri (cf. Faptele Apostolilor 1, 9; Luca 24, 51), pentru a trimite ucenicilor pe Duhul Sfânt, Mângâietorul (cf. Ioan 15, 26).

Învierea universală sau de obşte nu va fi un fenomen natural, ci darul exclusiv al iubirii lui Dumnezeu

Deşi înălțat întru slavă la ceruri, Hristos Cel răstignit şi înviat din morți rămâne, prin harul Duhului Sfânt, tainic prezent împreună cu ucenicii în Biserica Sa (cf. Matei, 28, 20). Viața sfântă a Bisericii este viața lui Hristos Cel răstignit şi înviat dăruită oamenilor prin Sfintele Taine ale Bisericii. De pildă, Botezul este participarea la moartea şi învierea lui Hristos (cf. Romani 6, 3 şi 11). Sfânta Euharistie este împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos Cel răstignit şi înviat, ca arvună a vieții veşnice (cf. Ioan 6, 54).

Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, spune că la sfârşitul veacurilor va avea loc învierea tuturor celor din morminte: „Vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui (Hristos) şi vor ieşi cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea judecății” (Ioan 5, 28-29).

La judecata finală, Hristos Cel răstignit şi înviat va fi Dreptul Judecător, iar criteriul ultim de judecată va fi iubirea smerită şi milostivă arătată celor aflați în nevoi: flămânzi, săraci, bolnavi, întemnițați (cf. Matei 25, 31-46; 2 Corinteni 5, 10; 1 Tesaloniceni 4, 16; 2 Tesaloniceni 1, 7-10).

Învierea universală, sau învierea de obşte, nu este un fenomen natural, ci este darul exclusiv al lui Dumnezeu, dăruit oamenilor prin Iisus Hristos. În acest sens, Domnul Iisus Hristos spune Martei din Betania, sora lui Lazăr: „Eu sunt învierea şi viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Chiar dacă va muri cu trupul, va trăi cu sufletul.
De asemenea, Sfântul Apostol Pavel spune despre învierea tuturor oamenilor: „Precum în Adam toți (oamenii) mor, aşa şi în Hristos toți vor învia” (1 Corinteni 15, 22), iar „vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea”  (1 ­Corinteni 15, 26).

Iubiți credincioşi şi credincioase,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 ca fiind şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreților bisericeşti.

Învățătura despre Învierea Domnului Iisus Hristos şi despre învierea cea de obşte, cuprinsă în Noul Testament, a fost mărturisită şi tâlcuită de Sfinții Părinți ai Bisericii în predici, cateheze sau scrieri tematice, deosebite ca valoare teologică şi frumusețe literară. Pe baza acestora, renumiți imnografi au compus cântări liturgice prin care se arată lumina, pacea şi bucuria sărbătorilor Sfintelor Paşti. De exemplu, biruința lui Hristos asupra morții şi dăruirea arvunei vieții veşnice tuturor oamenilor ritmează, ca un marş de biruință, toată perioada pascală, prin troparul Sfintelor Paşti: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viață dăruindu-le!”.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, icoană și arvună a Împărăției cerurilor

În mod deosebit, Canonul Învierii, atribuit Sfântului Ioan Damaschin, este o capodoperă teologică şi liturgică a Ortodoxiei universale. Inspirat de cuvântările la Paşti ale Sfântului Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Damaschin descrie preaslăvirea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos şi biruința Sa asupra iadului, asupra diavolului şi asupra morții, care devine izvor de bucurie, pace şi speranță: „Ziua Învierii! Popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viață şi de «pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință»”¹.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, ca anticipare a învierii de obşte şi ca pregustare a bucuriei veşnice, face din Biserică icoană şi arvună a Împărăției cerurilor, a cerului nou şi a pământului nou, împodobit cu lumina Învierii: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt. Deci, să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întărit”².

Cântarea bisericească prefigurează slăvirea neîncetată a lui Dumnezeu în ceruri de către îngeri, dar şi armonia, frumusețea şi bucuria Raiului. Astfel, Irmosul Cântării a V-a din slujba Învierii ne cheamă: „Să alergăm dis-de­dimineață şi, în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului; şi să vedem pe Hristos, «Soarele Dreptății, tuturor viață răsărind»”³.

Viața creștină, pregătire pentru învierea de la sfârșitul veacurilor

Învierea lui Hristos, ca rod al jertfei şi al şederii Sale în mormânt, aduce lumii viață, scoțând-o din moarte, din întuneric şi din stricăciune. Domnul Iisus Hristos este asemănat în acest text liturgic cu un soare, de la care vine lumina pentru întreaga lume, pentru că El luminează toate. Iar lumina lui Hristos izvorăşte tocmai din Mormântul Său, risipind astfel întunericul morții şi aducând tuturor lumina vieții, simbolizată de lumânările aprinse. Prima parte a acestui irmos este inspirată de cuvintele Profetului Isaia: „Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuieşte spre Tine; căci când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce locuiesc lumea vor învăța ce este dreptatea” (Isaia 26, 9). Aceeaşi râvnă plină de iubire față de Dumnezeu o exprimă şi Psalmistul David când spune: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineață;
însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă” (Psalmul 62, 1-3). Aşadar, toate cuvintele şi toată viața lui Hristos sunt lumină, dar în mod deosebit strălucesc, ca o lumină, sfârşitul vieții Sale pământeşti şi Învierea Sa din morți.

Învierea Domnului Iisus Hristos îndreaptă întreaga viață creştină spre înviere şi spre Împă­răția cerurilor. Deoarece fiecare săptămână începe în calendar cu Ziua Învierii sau Ziua Domnului, cu duminica, toată viața creştină este timp de pregătire pentru învierea de obşte şi pentru bucuria vieții veşnice în iubirea lui Hristos, a Preasfintei Treimi: „Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor «este şi sărbătoare a sărbătorilor, în care binecuvântăm pe Hristos în veci»”⁴.

Să ne luminăm viața prin iertare, ca să înviem prin iubire sfântă din robia egoismului

Tâlcuind prima Stihiră a Paştilor, Părintele Dumitru Stăniloae arată că Paştile sunt serbate în Ortodoxie ca trecere, în sensul de transcendere a creației în viața şi bucuria lui Hristos Cel înviat: „Transcenderea pe care Biserica o numeşte Paşti e trăită într-o negrăită bucurie, într-o bucurie de copii nevinovați şi zburdalnici. Biserica exprimă această transcendere într-o înşirare de atribute care ar vrea să fie fără sfârşit, pentru că sunt cu neputință de cuprins şi de exprimat, şi prin care încearcă să exprime negrăita stare cu totul nouă în care ea transformă firea: «Paştile cele sfințite astăzi nouă S-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile Raiului, Paştile cele ce sfințesc pe toți credincioşii»”⁵.

Sfintele Paşti sunt precedate de o perioadă de post şi pocăință, de rugăciune intensă către Dum­nezeu, de milostenie şi împăcare cu semenii noştri. De aceea, Ziua Învierii ne îndeamnă să ne luminăm viața prin iertare şi iubire frățească pentru toți oamenii, ca să înviem prin iubire sfântă din robia egoismului:
„Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrățişăm. Să zicem: Fraților! şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viață dăruindu-le”⁶.

Troparele de duminică, ale fiecărui glas, care se referă la Învierea lui Hristos, conțin o teologie profundă şi o frumusețe ­liturgică plină de lumină pentru suflet.

Ecou al frumuseții liturgice pascale şi al bucuriei sărbătorii Sfintelor Paşti, poezia La Paşti, scrisă de George Coşbuc, descrie atmosfera de Paşti din satul ­românesc:

Prin pomi e ciripit şi cânt,

Văzduhu-i plin de-un roşu soare,

Şi sălciile-n albă floare

E pace-n cer şi pe pământ.

Răsuflul cald al primăverii

Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!

Creştinii vin tăcuți din vale

Şi doi de se-ntâlnesc în cale

Îşi zic: Hristos a înviat!

Şi râde-atâta sărbătoare

Din chipul lor cel ars de
soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor

Şopteşte din văzduh cuvinte:

E glasul celor din morminte,

E zgomotul zburării lor!

Şi pomii frunțile-şi scoboară,

Că Duhul Sfânt prin aer ­zboară.

E linişte. Şi din altar

Cântarea-n stihuri repetate

Departe până-n văi străbate

Şi clopotele cântă rar,

Ah, Doamne! Să le-auzi din vale

Cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,

E plină astăzi de lumină,

Că-ntreaga lume este plină

De-acelaşi gând, din cer adus:

În fapta noastră ni e soarta

Şi viața este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor

Neveste tinere şi fete,

Bătrâni cu iarna vieții-n plete.

Şi-ncet, în urma tuturor,

Vezi şovăind câte-o bătrână,

Cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit

Tu, mama micilor copile!

Eu ştiu că şi-n aceste zile

Tu plângi pe-al tău copil dorit!

La zâmbet cerul azi ne cheamă

Sunt Paştile! Nu plânge, ­mamă! 

Dreptmăritori creştini,

Lumina, pacea şi bucuria ­Sfintelor Paşti ne cheamă să arătăm în jurul nostru, prin cuvânt frumos şi faptă bună, lumină, pace şi bucurie. Să aducem ­bucurie acolo unde există întristare şi suferință, sărăcie şi singurătate. Să oferim daruri şi semne de prețuire copiilor orfani, bătrânilor singuri, bolnavilor şi refu­giaților, familiilor îndurerate şi îndoliate.

Să arătăm semne de iubire frățească şi tuturor românilor aflați printre străini.

Cu prilejul sfintelor sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor calde doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutarea pascală:

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Daniel

Prin harul lui Dumnezeu,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul Tronului Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

NOTE

¹ Canonul Învierii, în Slujba Învierii, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 38.
² Canonul Învierii, p. 39.
³ Canonul Învierii, p. 42.
⁴ Canonul Învierii, p. 50.
⁵ Pr. Dumitru Stăniloae, „Paştile - sărbătoarea luminii şi a bucuriei în Ortodoxie”, în: Studii Teologice, XXVII (1975), 5-6, pp. 351-358.
⁶ Slavă... Şi acum... de la Stihirile Paştilor, în Slujba Învierii, p. 56.