Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia
Delegaţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia şi consilierii sectoarelor social-filantropice eparhiale din cadrul Patriarhiei Române s-au întrunit ieri, 7 mai, la Centrul naţional pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae“ din Capitală. În cadrul Adunării Generale s-au analizat activitatea pe anul 2014, noile propuneri privind activităţile viitoare, dar şi perspectivele privind accesarea de fonduri europene pentru sprijinirea lucrării social-filantropice a Bisericii. Lucrările Adunării Generale continuă astăzi.
Şedinţa Adunării Generale a Federaţiei Filantropia, care a fost prezidată de Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a fost precedată de şedinţa Consiliului director. „În cadrul şedinţei Consiliului director s-a prezentat activitatea Federaţiei Filantropia pe anul 2014 şi s-au discutat propunerile concrete ale membrilor Consiliului director cu privire la recomandările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, date în urma analizării activităţii Federaţiei Filantropia în sesiunea de lucru din luna februarie 2015, şi propunerile Consiliului director în legătură cu activităţile federaţiei în perioada următoare. În cadrul Adunării Generale s-a prezentat bilanţul activităţii din anul 2014 şi s-au discutat propunerile Consiliului director legate de situaţia Federaţiei Filantropia din punct de vedere financiar şi patrimonial, dar şi propuneri pentru activităţile viitoare“, a precizat pr. Dorel-Nicolae Moţoc, directorul executiv al Federaţiei Filantropia.
Lucrările Adunării Generale a Federaţiei Filantropia continuă şi astăzi. „Se analizează un document extins legat de implicarea Federaţiei Filantropia, începând din anul 2009, în sprijinirea lucrării social-filantropice a eparhiilor şi a organizaţiilor membre ale Federaţiei Filantropia şi, fiind oarecum un moment de bilanţ, se discută şi analizează modalitatea concretă prin care organizaţiile membre ale Federaţiei Filantropia şi eparhiile doresc să se implice în atragerea de fonduri europene, în perioada de programare 2014-2020. În acest sens, este pregătit un document în care au fost prezentate, comparativ, posibilităţile de accesare atât la nivel de eparhii, cât şi la nivel de ONG-uri. De asemenea, se va face un inventar al ariilor principale de interes în ceea ce priveşte implicarea în atragerea de proiecte. Pe ordinea de zi mai sunt menţionate şi o serie de activităţi, discuţii şi analize legate de vizibilitatea lucrării social-filantropice, precum şi de o serie de noi iniţiative, care au fost aprobate de Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc şi care vor primi feedback în ceea ce priveşte modalitatea de implicare la nivel eparhial. Pe parcursul celor două zile ale Adunării Generale, împreună cu părinţii consilieri de la sectoarele social-filantropice eparhiale, dorim să creionăm un program-cadru, în funcţie de care să se dezvolte activităţile comune viitoare“, a mai spus directorul executiv al Federaţiei Filantropia.
Federaţia Filantropia cuprinde 24 de asociaţii şi fundaţii din cuprinsul eparhiilor din ţara noastră, dar îşi propune şi implicarea organizaţiilor eparhiilor din diaspora, în calitate de membri ai Federaţiei Filantropia, în parteneriate transnaţionale.