Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Binecuvântare la aşezământul din München
Credincioși și clerici ortodocși români din Germania au participat sâmbătă, 21 aprilie, la binecuvântarea lucrărilor la noua biserică a Așezământului bisericesc românesc din München. Cu această ocazie, în peretele Altarului viitoarei biserici care va avea hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” a fost așezată piatra de temelie a locașului, care a fost sfințită la 11 septembrie 2011 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu mai mulți ierarhi ortodocși.
Șantierul viitorului Așezământ bisericesc românesc din München a fost în sărbătoare sâmbătă, 21 aprilie. IPS Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și PS Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au săvârșit o slujbă de binecuvântare a începutului lucrărilor la biserica așezământului. La acest moment de rugăciune au participat numeroși credincioși români din München și din alte parohii din Germania și Austria. „Lucrările de construcţie la Aşezământul bisericesc românesc din Kastelburgstr. 84-88, 81245 München-Aubing, au fost reluate la scurtă vreme după sărbătoarea Învierii Domnului și avansează conform graficului de execuţie. După efectuarea lucrărilor de la subsolul bisericii și al viitoarei Reședințe episcopale, muncitorii de pe șantier au început ridicarea zidurilor bisericii. Cu nădejde că proiectul va fi dus la bun sfârșit, la 21 aprilie 2018, piatra fundamentală sfinţită de Patriarhul României în urmă cu șase ani și jumătate împreună cu hrisovul care documentează evenimentul de atunci au fost așezate de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitul Episcop-vicar Sofian Brașoveanul în zidul absidei centrale a Altarului bisericii”, ne-a transmis ierom. Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
La final, au rostit scurte alocuțiuni Josef Schmid, vceprimar al Münchenului, dr. Gabriele Rüttiger, conducătoarea Departamentului de resort al Arhiepiscopiei Catolice de München, Raphael Quant, referent teologic al Bisericii Evanghelice pentru relații ecumenice cu Europa Centrală și de Est, Ramona Chiriac, consul general al României la München, precum și Iulian Costache, reprezentantul ambasadorului României la Berlin. Printre invitații la acest eveniment s-au numărat și Alteța Sa Regală, Ducele Franz al Bavariei, mai mulți membri din Curatoriul pentru construcția așezământului, reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe surori din München.
De asemenea, IPS Părinte Mitropolit Serafim a adresat un cuvânt celor prezenți în care a accentuat importanța unui asemenea proiect pentru creștinii ortodocși români din diasporă. „Pe locul acesta, ne străduim să zidim un aşezământ mănăstiresc care să fie pentru toţi cei care-i vor călca pragul un loc de revigorare sufletească şi trupească. Ştim că spiritualitatea creştină, şi cu deosebire cea ortodoxă, este o spiritualitate impregnată de duhul monahal. De-a lungul istoriei, monahii au fost pentru creştinii din lume exemple de rugăciune şi de asceză, adică de luptă împotriva patimilor care degradează fiinţa umană. Scrierile lor, de un realism profund, sunt şi astăzi pentru credincioşi cele mai bune călăuze pe căile despătimirii şi dobândirii libertăţii în Duhul Sfânt”, a spus Înaltpreasfinția Sa.