Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântarea Sfintei Mucenițe Filofteia la Moinești
Vineri, 5 septembrie, a avut loc la Moinești procesiunea „Calea sfinților - Sfânta Muceniță Filofteia, ocrotitoarea copiilor și a tinerilor”, eveniment ce marchează cea de-a XII-a ediție a „Zilelor cultural-duhovnicești ale Protopopiatului Moinești”. La această sărbătoare au participat cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Teofil Trotușanul, cărora li s-au adăugat preoți, pelerini și mulțime de tineri. La ediția de anul acesta, au fost purtate în procesiune sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, sosite pentru prima dată în Eparhia Romanului și Bacăului.
De la intrarea în orașul Moinești din direcția Comăneștilor, în locul cunoscut de localnici sub denumirea La Ceas, peste 5.000 de participanți s-au deplasat în procesiune însoțind cu cântări sfinte, în sunetul clopotelor și al toacei, cinstitele odoare purtate pe umeri de preoți, până în Piațeta „Sfântul Nicolae” din imediata apropiere a Catedralei „Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, unde a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Aici, la un Altar special amenajat, cei doi ierarhi împreună cu membrii Corului Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman au săvârșit slujba Acatistului închinat Sfintei Mucenițe Filofteia.
Tot acum, a fost săvârșită o slujbă de binecuvântare a începutului de an şcolar de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru cadrele didactice și tinerii prezenți la eveniment, după care 295 de elevi care au avut media la învățătură 10 anul trecut au primit daruri.
La final, părintele protopop de Moinești, Costel Mareș, a mulțumit tuturor reprezentanților autorităților și instituțiilor locale care au facilitat și au sprijinit desfășurarea activității din această zi.



.jpg)
