Cântare de preamărire adusă Maicii Domnului la Paraclisul Catedralei Naţionale

Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârşit în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, miercuri, 14 august, Vecernia unită cu Litia la Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Rânduiala de rugăciune vesperală a fost îmbogăţită, după tradiţia acestei sărbători, prin cântarea Prohodului Maicii Domnului, împrejurul epitafului care înfăţişează procesiunea de îngropare a Maicii Domnului şi pe Mântuitorul primind, ca pe un prunc nevinovat, sufletul Maicii Sale.

Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre Prohodul Maicii Domnului şi despre cântările acestei sărbători ca laudă adusă Maicii Preacurate.

„Prohodul Maicii Domnului este deodată rugăciune de preaslăvire și act de mărturisire a credinței noastre în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, devenit Om prin zămislirea Sa cea mai presus de fire în pântecele preacurat al Sfintei Fecioare Maria, dar este și o cântare de preamărire adusă Maicii Domnului, în semn de mulțumire pentru cel mai mare bine făcut vreodată umanității, și anume Nașterea Fiului lui Dumnezeu, Care a luat trup din trupul Fecioarei Maria, împlinind planul de izbăvire a neamului omenesc, de ridicare a omului din robia morții și a iadului. Acest imn, alcătuit de Manuel din Corint, profesor la Școala Teologică a Patriarhiei din Constantinopol, la începutul secolului al 16‑lea, după modelul Prohodului Mântuitorului Hristos, care se cântă în Vinerea Sfintelor Sale Pătimiri, a fost tradus pentru prima dată în limba română de Ion Pralea, în anul 1820. Într‑o formă sintetizată și poetică, acest imn prezintă istoria Adormirii Maicii Domnului, respectând și erminia icoanei bizantine a Adormirii Maicii Domnului. (...) Prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, care se sărbătorește în mod minunat începând cu slujba din această seară, în care este cuprinsă și rânduiala Prohodului Maicii Domnului, nu este considerată doar o pomenire de tânguire a morții ei, ci și bucuria mutării Maicii Domnului la viața veșnică, ca mijlocitoare pe lângă Fiul Său. Slujba praznicului Adormirii, compusă de Sfântul Cosma Melodul și Sfântul Ioan Damaschin, încă din secolul al 8‑lea, pune accent pe moartea Fecioarei Maria, care însă nu este numită moarte, ci se folosesc termenii de «mutare», «trecere» sau «adormire», fiind asociată cu viaţa veșnică din Împărăția cerurilor. Sfântul Grigorie Palama spune: «Sărbătorim Sfânta Adormire sau trecerea la o altă viață a Maicii Domnului». Sfântul Ioan Damaschinul, într‑o Cuvântare de laudă la Adormirea Maicii Domnului, face o paralelă între virtutea fecioriei și nestricăciunea trupului ei de după moarte «Născând, fecioria ei a rămas nestricată, iar mutându‑se trupul ei se păzește nestricat», pentru că, «prin mila Sa ce nu poate fi cuprinsă în cuvinte, Fiul o ia pe Preacurata Maica Sa în mâinile Sale și îi primește sufletul»”, a spus Preasfinția Sa.