Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Centrul de Presă BASILICA împlineşte azi 10 ani
La sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi, Ocrotitorul Bucureştilor, în ziua de 27 octombrie 2007, unul dintre evenimentele speciale a fost înfiinţarea Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, cu cinci componente: Radio TRINITAS, TRINITAS TV, Publicaţiile LUMINA, Agenţia de ştiri BASILICA, Biroul de presă şi relaţii publice.
O instituţie nouă, necesară pentru misiunea pastorală în contextul culturii mediatice în care trăiesc oamenii de azi, o instituţie pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României a gândit-o integrată în organismul eclesial, benefică pentru cultură, educaţie şi filantropie, vestitoare a valorilor spirituale în societate. Prin numele acordat Centrului de Presă, BASILICA, s-a făcut legătura cu Cincizecimea, Pogorârea Sfântului Duh, ziua de naştere a Bisericii. De aceea, hramul „onomastic” este a doua zi de Rusalii, sărbătoarea Sfintei Treimi. Dar şi ziua de înfiinţare este tot o mare sărbătoare a Patriarhiei Române, pe care ostenitorii tuturor componentelor Centrului de Presă BASILICA o onorează prin activitatea lor de apostolat mediatic.
În mesajul de la sărbătoarea Sfintei Treimi de anul acesta, 5 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel afirmă: „Prin mijloacele moderne de comunicare, Biserica devine mesager în lume al faptelor bune luminate de harul divin, pentru ca oamenii văzând aceste fapte bune să slăvească pe Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh (cf. Matei 5, 16)”.
Bilanţul unui deceniu de media la Patriarhia Română poate fi exprimat la nivel cantitativ, calitativ şi spiritual-uman. Conectarea cotidiană pe lungimile de undă ale radioului şi televiziunii la slujba Sfintei Liturghii, a celorlalte slujbe ortodoxe, programele muzicale, cultural-educative şi social-filantropice depăşesc 150.000 de ore de programe audiovizuale nonstop. La acestea se adaugă peste 100.000 de articole şi imagini din presa scrisă, precum şi proiecţiile acestora în spaţiul virtual. Nu doar o cronică detaliată a vieţii bisericeşti, fără precedent în istorie, ci şi o contribuţie majoră la cultura materială şi imaterială a Ortodoxiei româneşti în context naţional şi universal. De asemenea, o corelare permanentă cu evoluţia tehnologiilor de comunicare şi profesionalizarea echipelor de jurnalişti şi comunicatori bisericeşti.
Deşi privită uneori cu neîncredere, mass-media bisericească reprezintă în actualitate o alternativă prietenoasă şi echilibrată la paleta diversificată de oferte mediatice de la noi. Cu smerenie şi în duhul slujirii comunicaţionale inspirate de Evanghelia Mântuitorului Hristos, Centrul de Presă BASILICA a contribuit în aceşti ani la mai buna comunicare în cadrul organismului Bisericii Ortodoxe Române, la dialogul cu societatea de azi, la menţinerea legăturilor cu diaspora română din alte ţări ale lumii şi la opera de filantropie prin cultură şi spiritualitate faţă de cei bolnavi, întristaţi şi singuri.
O împreună-lucrare a unităţilor bisericeşti din ţară şi din străinătate prin care Biserica este prezentă cu mesajul ei în universul mediatic românesc de azi. O slujire comunicaţională apreciată la nivel panortodox. Când spunem „La mulţi ani, Centrul de Presă BASILICA!”, ne gândim la fondator şi binefăcători, la ostenitorii de ieri şi de azi, precum şi la publicul fidel, de aproape şi de departe.