În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Cinstirea ocrotitorului spiritual al oraşului Râmnicu Vâlcea
Miercuri, 27 septembrie, când Biserica Ortodoxă l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, municipiul Râmnicu Vâlcea a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sfântul Mitropolit al Ţării Româneşti este ocrotitorul orașului încă din anul 1999. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârşită de un sobor de şapte arhierei români şi din Bisericile Ortodoxe surori.
Pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale din incinta Centrului eparhial de la Râmnicu Vâlcea, Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse (Patriarhia Bulgariei), a slujit Sfânta Liturghie împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodor, Mitropolit de Akhaltsikhe și Tao-Klargeti (Patriarhia Georgiei); Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului; Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei); Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfinţitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjuraţi de un sobor de slujitori, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
Sărbătoarea a început în ajun cu Vecernia Mare şi Litia, urmate de slujba Privegherii. Cu această ocazie, moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul au fost aduse de la Mănăstirea Bistrița şi așezate spre închinare într-un baldachin amenajat în apropierea catedralei pentru a fi cinstite de cler şi credincioşi.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a arătat că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul „a așezat în inimile păstoriților săi îndemnul de a păstra dreapta credință și de a cultiva virtuțile creștine, pentru care nu a pregetat să învețe clerul și credincioșii”: „Înţelept şi iscusit păstor al turmei sale, s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l întărească în vreme de restriște şi a primit putere să înfăptuiască o amplă lucrare culturală și duhovnicească, ale cărei roade au luminat poporul român veacuri la rând. Sfântul Antim este învățător al credinței, dar și smerit rugător și mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, arătând tuturor dragostea lui desăvârșită pe care a mărturisit-o în bucuria slujirii aproapelui. A fost împodobit cu toate virtuțile, însă a ales ca prin toate să rămână un mărturisitor al lui Dumnezeu”, a precizat Arhiepiscopul Râmnicului.






.jpg)
