Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cinstirea Sfintei Filofteia în catedrala de la Curtea de Argeş
Sărbătoarea Sfintei Muceniţe Filofteia este în fiecare an prilej de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii argeşeni, sfânta ocrotind istorica cetate voievodală Curtea de Argeş prin cinstitele sale moaşte, care se păstrează întregi în noua catedrala a oraşului. În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în sfântul locaş situat în imediata apropiere a ctitoriei lui Neagoe Basarab, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
În fiecare an la 7 decembrie, Biserica Ortodoxă Română o cinsteşte pe Sfânta Mucenică Filofteia de la Curtea de Argeş, ale cărei sfinte moaşte se păstrează întregi în noua catedrală a oraşului, închinată sfintei muceniţe şi sfinţită în urmă cu doi ani, atunci când s-au sărbătorit opt veacuri de când ocrotitoarea a primit cununa muceniciei. Vechea cetate voievodală a îmbrăcat cu acest prilej haine de sărbătoare, numeroşi credincioşi şi pelerini îndreptându-şi paşii către locul unde se odihnesc sfintele sale moaşte, pentru a-i aduce cinstire şi mulţumire pentru toate binefacerile pe care le-a mijlocit pentru oraş şi pentru locuitorii săi de 624 de ani de când, prin minune dumnezeiască, sfânta a ales ca loc de fericită odihnă cetatea domnească a lui Basarab I şi a urmaşilor săi.
Bucuria duhovnicească a acestei sărbători a fost marcată prin săvârşirea Sfintei Liturghii în noua catedrală a oraşului, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, înconjurat de un sobor de preoţi, a transmis TRINITAS TV. În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul sfintei slujbe, ierarhul argeşean a vorbit despre virtuţi şi despre modul cum tânăra fecioară Filofteia le-a lucrat în scurta sa viaţă. „Cheia vieţuirii fiecărui om de pe faţa pământului trebuie să fie bunătatea. Fără această virtute, nimeni nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu. El Însuşi este bun faţă de toţi oamenii şi îndurările Sale se extind peste toate lucrările oamenilor. Aşa a păzit Dumnezeu bunătatea Sfintei Filofteia şi tânăra muceniţă a ajuns peste sute şi sute de ani să fie ocrotitoarea noastră, a românilor şi a Ţării Româneşti, fiind prezentă aici şi întotdeauna cu noi. Bunătatea este o mare şcoală. De aceea vă îndemn să intrăm în această nobilă şcoală a lui Hristos, pe care să o absolvim toţi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Sfintei Muceniţe Filofteia”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic.
Aduse în Țara Românească în anul 1396, cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia au fost depuse iniţial în Biserica Domnească din Curtea de Argeș, pe atunci catedrală mitropolitană. Au rămas în acest loc până în anul 1893, când au fost așezate pentru o perioadă foarte scurtă în bisericile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și Olari din Curtea de Argeș. În timpul Primului Război Mondial au fost duse la Mănăstirea Antim din București, iar în anul 1949 au fost depuse în Paraclisul Arhiepiscopal din Curtea de Argeș. În anul 2018, la împlinirea a 800 de ani de la martiriul sfintei, a fost sfințită noua Catedrală Arhiepiscopală şi, cu această ocazie, racla cu cinstitele sale moaște a fost așezată definitiv în interiorul sfântului locaş.