La Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal din centrul Capitalei, a avut loc joi seară, 16 ianuarie 2025, tradiționala procesiune până la troița amplasată pe locul fostei
Congres ortodox internațional la Atena
În perioada 24-28 noiembrie 2024, s-au desfășurat, la Atena, în Grecia, lucrările Congresului Ortodox Internațional cu titlul „Teologia Ortodoxă în secolului XXI: provocări și perspective”. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Naționale și Kapodistriene din Atena, sub auspiciile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Sesiunile congresului au fost găzduite de clădirea istorică a Universității Naționale și Kapodistriene din Atena.
La lucrările congresului de la Atena a participat un număr impresionant de ierarhi, clerici și teologi laici ortodocși, care, pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, au susținut prelegeri, fie în limba greacă, fie în limba engleză, referitoare la o serie de teme de actualitate pentru Biserica Ortodoxă în lumea contemporană. Caracterul inter-creștin al evenimentului a fost dat de prezența câtorva teologi catolici și protestanți, cadre didactice în spațiul universitar apusean, care au participat la lucrările congresului în calitate de observatori, fără a susține prelegeri în cadrul sesiunilor.
Prelegerea de deschidere a lucrărilor congresului a fost susținută de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, în prezența Preafericirii Sale Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade, a numeroși ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice și ai Bisericii Ortodoxe a Greciei, precum și a profesorului Gherasimos Siasos, rectorul Universității Naționale și Kapodistriene din Atena. În cuvântul său, intitulat „Misiunea și lucrarea Bisericii Ortodoxe în secolul XXI”, Sanctitatea Sa a subliniat faptul că Ortodoxia și teologia sa trebuie să se adreseze omului contemporan și să ofere soluții problemelor pe care acesta le întâmpină: „Creștinii ortodocși trăiesc într-un moment istoric specific, în peisaje culturale diverse, confruntându-se cu probleme concrete și navigând printre contradicțiile și oportunitățile epocii noastre. Biserica și teologia Ortodoxă trebuie să vorbească lumii, transformând-o pe aceasta”.
Cele mai importante teme abordate la lucrările congresului au fost: Relația dintre Biserică, mediul universitar și societate; Principalele curente în teologia ortodoxă contemporană; Teologie și cultură; Dialogul interdisciplinar: teologie și știință; Teologia ortodoxă și problemele lumii globale: schimbările climatice, migrația, sărăcia, criza financiară; Ecleziologia ortodoxă și provocările ei; Dialogul inter-creștin; Teologia pastorală și aplicabilitatea acesteia în lumea de astăzi.
Delegatul Patriarhiei Române la acest eveniment a fost dr. Viorel Coman, consilier patriarhal coordonator la Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Administrației Patriarhale și cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București.