Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Consfătuirea anuală a profesorilor de religie
Întrunirea anuală a profesorilor care predau disciplina religie în învăţământul preuniversitar în judeţul Cluj a avut loc joi, 6 septembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc în prezenţa Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La consfătuirea anuală au participat mai mulţi invitaţi, între care inspectorul şcolar general Valentin Cuibus, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, pr. prof. univ. Vasile Stanciu, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. conf. Ştefan Iloaie, şi directorul Seminarului Teologic, pr. Liviu Vidican-Manci. În prima parte a întâlnirii, cadrelor didactice le-a fost prezentat noul inspector de religie al judeţului Cluj, profesorul Marian Sidon. Acesta a fost instalat în funcţie după ce fostul inspector, părintele Liviu Vidican-Manci, a fost desemnat şi instalat ca director al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Marian Sidon este absolvent al Seminarului Teologic şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Din anul 2000 este profesor titular de religie. În ultimii ani, ca profesor la Colegiul Tehnic Energetic Cluj-Napoca a amenajat şi o capelă pentru elevii şi cadrele didactice ale şcolii. "Printre lucrurile importante pe care le-am putut realiza pe parcursul activităţii mele de profesor într-o şcoală se află Capela "Sfântul Ierarh Nicolae", amenajată în cadrul Colegiului Tehnic Energetic. Bineînţeles, la toată activitatea cu elevii se adaugă cursuri de formare, conferinţe internaţionale etc.", a spus prof. Marian Sidon. Noul inspector de religie al judeţului Cluj este, de asemenea, membru al Biroului de catehizare parohială din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Discuţii organizatorice După prezentarea noului inspector, în cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte ale activităţii cadrelor didactice. "Pe ordinea de zi se găseşte în primul rând diseminarea informaţiilor pe care le-am primit la consfătuirea naţională desfăşurată la Sarmizegetusa, în perioada 3-5 septembrie", a spus prof. Marian Sidon. De asemenea, conf. univ. Cătălin Glava de la Facultatea de Psihologie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca a susţinut un scurt referat. În partea a doua a zilei a avut loc cea de-a doua secţiune a consfătuirii, care a inclus discuţii organizatorice. Astfel, au fost stabilite structura şi reorganizarea cercurilor metodice, au fost numiţi profesorii metodişti şi s-a stabilit Consiliul consultativ al disciplinei, care funcţionează pe lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean.