În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Corul Madrigal la șase decenii de activitate neîntreruptă
La 7 iulie 1963, la Brașov avea loc primul concert al Corului „Madrigal”. S-au împlinit vineri 60 de ani de la acest moment istoric, perioadă în care corala înființată și condusă, până în 2011, de maestrul Marin Constantin, s-a impus ca unul dintre cele mai importante ansambluri corale din România și Europa. Momentul aniversar a fost marcat prin Concertul Extraordinar „Madrigal 60” și expoziții de tablouri dedicate ansamblului, costume și materiale de arhivă, manifestări găzduite de Palatul Parlamentului.
Un reper important pe firmamentul cultural al bătrânului continent, Corul „Madrigal”, în prezent Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, după cel care i-a pus bazele și l-a condus până la trecerea în veșnicie, în 2011, împlinește anul acesta 60 de ani de existență, șase decenii de excelență în muzică, în care repertoriul său impresionant a fost valorificat în cadrul a peste 4.500 de concerte susținute pe patru continente.
Împlinirea celor șase decenii de la prima apariție pe scenă a cunoscutei corale a fost celebrată în mod solemn printr-o serie de evenimente culturale găzduite joi, 6 iulie, de Palatul Parlamentului, în cadrul Galeriilor „Madrigal - Marin Constantin”, se arată pe site-ul madrigal.ro.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, oficialități, foști membri ai coralei, precum și alți invitați. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a rostit un cuvânt de apreciere și felicitare pentru activitatea fructuoasă a cunoscutei corale.
„Concertele Coralei «Madrigal» sunt o revărsare de pace și bucurie pentru cei care participă. Am văzut, din numărul și atitudinea participanţilor, că astfel de concerte constituie momente de bucurie în viața lor. Admiratori ai «Madrigalului» s-au întâlnit de îndată ce acest cor a evoluat prima dată la Brașov, în urmă cu 60 de ani, după ce repetițiile corului au început sub bagheta cunoscutului maestru Marin Constantin, chiar în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, în 11 aprilie 1963. Puțin știu acest detaliu, că mereu Corul «Madrigal» s-a aflat sub binecuvântarea și rugăciunile Sfântului Calinic în această zonă unde a cântat cel mai mult, deși putem spune că «Madrigalul» nu aparține doar acestei zone, ci României întregi și, de ce nu, locurilor importante ale lumii. Chiar și înainte de 1989, Corul «Madrigal» a călătorit de foarte multe ori în străinătate, însemnând concerte în aproape toate țările Europei, de două călătorind într-un an peste ocean. A cântat la vizita președintelui american Richard Nixon în România, ceea ce a dus la invitarea coralei în Statele Unite. Nu mai vorbesc de faptul că membrii corului au devenit misionari ai Bisericii. Într-o perioadă în care aceasta era așezată deoparte de cei care se aflau la putere, Corul «Madrigal» a făcut cunoscute prin intermediul unui disc realizat, dar și prin înregistrările transmise frecvent de Radio Europa Liberă, colindele românești. Despre frumusețea cântării este de prisos să amintim, întrucât acest cor a avut cele mai importante aprecieri dintre toate corurile românești. În această seară am putut fi părtași unor astfel de frumuseți ale muzicii, piese diferite din repertorii naționale și internaționale, nelipsind din acest program și muzica bisericească. Cred că acum, la moment aniversar, i se cuvin cuvinte de felicitare, dar și de nădejde că acest mesaj special al Corului «Madrigal» va continua încă multă vreme”, a declarat, pentru Radio TRINITAS, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.