Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioşii se închină Cinstitului lemn al Sfintei Cruci la Cluj Napoca
Vineri, 23 martie, relicva de mare preţ a bucăţii din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci de la Mănăstirea Panaghia Sumela din Mitropolia de Veria, Nausa şi Kambania - Grecia, a fost adusă la Cluj, spre închinare credincioşilor români, de o delegaţie condusă de Mitropolitul Panteleimon, din care face parte şi Arhimandritul Pavlos Stamatas, stareţul Mănăstirii Sumela. Delegaţia a fost întâmpinată pe Aeroportul Internaţional din Cluj, de Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi de Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului, însoţiţi de un grup de preoţi de la Centrul eparhial.
Preţioasa relicvă a fost dusă la Centrul mitropolitan, unde a fost întâmpinată de preoţi şi credincioşi, după care, de la ora 17:15 a fost purtată în procesiune până în Catedrala mitropolitană şi aşezată într-un loc special amenajat spre închinare. De la ora 18:00, s-a oficiat în Catedrală slujba privegherii în cinstea Sfintei Cruci. "Sâmbătă, delegaţia greacă va face o scurtă vizită în Ceanu Mic din Protopopiatul Turda, după care va vizita Mănăstirea Mihai Vodă. De la ora 17:00, are loc Concertul Anual al Fundaţiei Bartolomeu în Sala Auditorium Maximum, susţinut de Cvartetul Transilvan, prefaţat muzical printr-un microrecital al Coralei Psalmodia Transylvanica şi deschis printr-o conferinţă susţinută de teologul şi diplomatul Teodor Baconschi", a spus pr. Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt al Mitropoliei. Hotărârea aducerii fragmentului din Cinstitul lemn al Sfintei Cruci la Cluj a fost luată la hramul Mitropoliei Veriei, cu ocazia sărbătorii Sfântului Antonie cel Nou din Veria, la care a participat şi o delegaţie a Mitropoliei Clujului, în frunte cu IPS Andrei. Potrivit arhimandritului Pavlos Stamatas, stareţ al Mănăstirea Panaghia Sumela şi membru al delegaţiei, fragmentul din Sfânta Cruce este al treilea ca mărime din lume, după cel de la Ierusalim, şi cel de la la Mănăstirea Xiropotamu, din Sfântu Munte. Duminică dimineaţa, după Sfânta Liturghie, soborul ierarhilor şi preoţilor se vor îndrepta, în procesiune, spre Calea Turzii, unde se va pune piatra de temelie pentru un Centru Misionar, care-l va avea ca patron pe Sfântul Apostol Andrei, a spus pr. arhim. Teofil Roman, Eclesiarhul Catedralei mitropolitane.