Cuvântul ierarhului: Calendarul, o problemă încă nerezolvată

Septembrie e prima lună a anului bisericesc. Acest "revelion duhovnicesc" devine prilej de reflecţie asupra calendarului, văzut ca un ecou temporal al veşniciei divine.

În ceea ce priveşte calendarul creştin, problema majoră este că cea mai importantă sărbătoare - Învierea Domnului - se realizează la date diferite pentru creştini, ceea ce responsabilizează Biserica pentru a gândi soluţiile cele mai viabile în această direcţie.

† Ioachim Băcăuanul,

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

Calendarul este un procedeu de reperare a momentelor importante din cursul unui an. Calendarul religios s-a alcătuit pe nişte premise ale creaţiei, cum se explică în Cartea Psalmilor: "Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său" (Ps. 103, 20). Deci, calendarul conţine diferite unităţi temporale. El este compus din zile, săptămâni şi luni. Durata unui an a fost calculată încă din Antichitate de astronomi greci şi egipteni. Anul utilizat în calendarul iulian este de 365,25 zile, ceea ce explică prezenţa unui an bisect, o dată la 4 ani. A trebuit o măsură intermediară între săptămână şi an. Aceasta a fost furnizată tot de un element al creaţiei: luna. Durata unei luni a fost fixată la 29,5 zile aproximativ. După cum se ştie, lunile lunare şi anii nu sunt comensurabili, adică nu există un număr anume de luni într-un an solar; după cum vom vedea mai departe, aceasta va determina cauzele dificultăţilor pascaliei.

Ceasul lui Dumnezeu nu rămâne în urmă şi nu greşeşte

Diferite tipuri de calendar au fost create pe baza acestor elemente. Calendarul nostru civil, gregorian, după care merge astăzi societatea modernă, ca şi calendarul iulian, este alcătuit după cursul solar; el se spijină pe anul solar, şi lunile au nişte durate (perioade) ieşite din intervalul de timp cuprins între două noi luni consecutive. A nu se uita că luna plină îşi schimbă data de la o lună la alta. Calendarele solare s-au dezvoltat în ţinuturile agricole (Mesopotamia, Bazinul Mediteranean), pentru care anul solar, cu anotimpurile lui, rămâne de referinţă.

Constatăm că Dumnezeu a creat un univers subtil şi sublim, în acelaşi timp. Pe de o parte, anul calendarului iulian este o estimare grosieră în raport cu anul solar adevărat (ceasul lui Dumnezeu, care nu rămâne în urmă şi nu greşeşte); aceasta se traduce prin faptul că este o derivă a calendarului uman în raport cu creaţia: echinocţiul de primăvară, care era la 21 martie, în timpul Sinodului de la Niceea, a deviat până azi cu 13 zile şi se regăseşte la 7 martie. Aceste deviaţii sunt la originea reformei calendaristice propuse în 1852 de papa Grigorie, care a avut ca obiectiv repunerea calendarului în acord cu Creaţia, care este ceasul lui Dumnezeu, de o finalitate imperturbabilă.

Calendarul iulian nu mai corespunde cu realitatea de pe cer

Odată luată decizia asupra calendarului de către Părinţii de la Niceea, a trebuit să fie pusă în aplicare concret, de către Biserici. Ar trebui să ne imaginăm că, într-un anumit loc, o comisie specială decide în fiecare an data Paştilor şi face să parvină această informaţie tuturor Bisericilor de pe planetă. În epoca internetului, acest lucru ar fi întru totul posibil, însă în secolul al IV-lea, acest lucru era de neimaginat. Ar fi trebuit deci să se găsească un mijloc de difuzare a informaţiei. Geniul astronomilor s-a angajat la această corvoadă, întocmind de dinainte ceea ce numim noi astăzi pascalie, care a fost pusă la punct şi difuzată în toate Bisericile, în secolul al V-lea. Studiile şi calculele au fost aşezate în tablouri pascale cu numele de "comput eclesiastic" sau "comput pascal". A trebuit deci să se concilieze calendarul solar cu elemente din mersul lunar. Pentru acest fapt, astronomii s-au servit de ciclul lui Meton, după cum urmează: 19 ani solari se înscriu în 235 cicluri lunare. Având acest rezultat, este suficient să observăm şi să notăm lunile pline, timp de 19 ani, pentru a putea indica în mod indefinit lunile pline din fiecare an.

Computul Bisericii Ortodoxe, stabilit puţin după Sinodul de la Niceea, se sprijină şi el pe acest simplu rezultat. El pleacă de la un tablou pe care sunt plasate, în manieră empirică, lunile pline, pe o perioadă de 19 ani. Acesta este elementul fundamental al computului.

Prima etapă pentru a determina data Paştilor consistă în a se plasa în ciclul celor 19 ani. Este obţinută astfel data lunii pline care cade după 21 martie, ziua echinocţiului de primăvară. Un calcul simplu permite apoi să definim duminica sau duminicile care urmează în calendarul iulian. Potrivit acestui calcul simplu (în Evul Mediu, cel care făcea acest lucru era considerat un geniu), putem foarte uşor să determinăm corect calendarul, pe fiecare an. Ceea ce se poate observa este că nici un paşte iudaic nu se ascunde în acest algoritm. Din păcate, rezultatul este fals, în sensul că nu mai corespunde cu ceea ce este realitatea de pe cer, căci calendarul iulian întârzie cu 13 zile, în raport cu creaţia lui Dumnezeu.

Data cea mai precoce a Paştilor, care corespunde lunii pline la 21 martie şi duminicii de după aceasta, adică 22 martie în calendarul iulian, este 4 aprilie în calendarul nostru civil (gregorian). Este cazul anului acesta, 2010. Data cea mai tardivă corespunde cazului în care luna plină ar cădea la 20 martie, dar aceasta presupune că nu-i încă primăvară. Prin urmare, trebuie să aşteptăm luna plină următoare, adică cea din 18 aprilie. Dacă această dată este duminică, Paştile va fi duminica următoare, 25 aprilie, adică 8 mai în calendarul civil. (...)

Actualitatea problematicii calendaristice

Elementele prezentate despre calendar şi data Paştilor indică faptul că acest instrument, calendarul, rămâne încă o problemă nerezolvată. Sinodul din Niceea a dat Bisericii un model simplu şi clar pentru a defini data sărbătorii Paştilor, sprijinindu-se pe ceasul lui Dumnezeu, care este Creaţia. Între timp, au apărut însă şi alte mijloace de calculare a timpului mântuirii. Însă orice mijloc sofisticat nu trebuie să facă altceva decât să alinieze calculul uman la creaţia lui Dumnezeu, care este perfectă. De aceea, trebuie să spunem că modalitatea de calculare a calendarului în Biserica Ortodoxă este inexactă, pentru că, pe de o parte, se sprijină pe un calendar care întârzie în raport cu Creaţia, şi, pe de altă parte, se pleacă de la calcularea lunilor pline foarte aproximativă. Aceasta face că Biserica Ortodoxă nu urmează întru totul prescripţiile sfântului şi marelui Sinod de la Niceea, privitoare la calculul calendaristic.

Ce trebuie să facem, aşadar: să întrebăm din nou pe astronomi, aşa cum au procedat şi Părinţii niceeni de altădată, ca să ne facă un calendar exact, astronomic, prin mijloacele lor de calcul. Acest fapt a reieşit şi din deliberările participanţilor la Conferinţa Preconciliară de la Chambesy şi în timpul reuniunii ecumenice de la Alep. Trebuie, de asemenea, să ţinem cont şi de faptul că a modifica un calendar nu este aşa de uşor, căci acest "instrument", într-o privire generală, vehiculează un mare număr de factori afectivi, de care trebuie să ţinem cont. Pentru aceasta ar trebui să abordăm subiectul catehetic, rugând comunităţile, preoţii, teologii să reflecteze asupra problemei arzătoare.

Să nu uităm că printre prescripţiile Părinţilor niceeni cea dintâi era îndemnul: "Ca toţi creştinii să sărbătorească Paştile la aceeaşi dată". În marea Sa milostivire, Mântuitorul Hristos ne-a arătat, anul acesta şi la anul viitor, că se poate sărbători Paştile odată cu toţi creştinii, în ciuda inexactităţilor de calcul. Aceasta să ne conştientizeze pe toţi, în lumea secularizată în care trăim, pentru a putea cânta împreună "Hristos a înviat!", răspunzând "Adevărat a înviat!".

(* fragment din editorialul publicat în revista "Cronica Romanului", nr. 9, septembrie 2010)