IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
Pentru a înţelege cum trebuie să arate pictura într-o biserică, dăm ca exemplu două compoziţii din sfântul altar: Împărtăşirea Sfinţilor Apostoli şi Sfinţii Ierarhi liturghisind, compoziţii care se află în bisericile şi mănăstirile pictate în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.
În imaginea Împărtăşirea Sfinţilor Apostoli vedem cum Sfinţii Apostoli se îndreaptă să primească Sfânta Împărtăşanie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste. Orice comentariu este de prisos pentru cine are ochi de văzut şi inimă de simţit.
În imaginea Sfinţii Ierarhi liturghisind, aceştia sunt înfăţişaţi ţinând în mâini filactere, fâşii de pergament pe care se află scrise rugăciuni din Sfânta Liturghie. Filacterul Sfântului Vasile cel Mare poartă cuvintele: „Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie sau să slujească Ţie, Împărate al slavei“; iar cel al Sfântului Ioan Gură de Aur spune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai trimis pâinea cea cerească, hrana întregii lumi, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru“. Lângă fiecare Sfânt Ierarh stă scris numele lui. Toţi sfinţii stau cu faţa întoarsă spre centrul compoziţiei, unde se află pictat Hristos-Pruncul pe sfântul disc. În alte biserici, Mântuitorul este înfăţişat într-un Sfânt Potir, având alături următoarea inscripţie: „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se sfărâmă şi nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte“.
Sfinţii Ierarhi sunt înfăţişaţi cu faţa îndreptată către partea centrală a sfântului altar, unde se află pictat Hristos-Pruncul, pe sfântul disc, în stare de jertfă, pentru a exprima comuniunea lor cu Mântuitorul.
În această comuniune suntem cuprinşi duhovniceşte şi noi, sfinţiţii slujitori aflaţi în sfântul altar; adică şi noi slujim împreună cu ei, şi ei împreună cu noi; simţim această comuniune datorită felului în care sunt înfăţişate feţele şi trupurile lor. Sfinţii Ierarhi sunt înfăţişaţi într-o poziţie de semi-profil; privind cu atenţia cuvenită, înţelegem mai bine decât a explica şi comenta prin cuvinte. Comuniunea între persoane este o lucrare tainică, a inimii; ea se simte şi se trăieşte în adâncul sufletului nostru, ca orice taină. În cazul de faţă, este taina lucrării dumnezeieştii Liturghii slujite de sfinţiţii slujitori ai sfântului altar, „împreună“ cu Sfinţii Ierarhi şi ceata îngerilor, este taina comuniunii oamenilor cu Dumnezeu, mijlocită de chivernisitorii Tainelor lui Dumnezeu, Sfinte Taine prin care ni se împărtăşeşte harul Duhului Sfânt. Mai mult, Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos este prezent în Sfânta Taină a Euharistiei, a Împărtăşaniei.
Icoana Bisericii noastre Ortodoxe, după cum vedem, are menirea să ne facă să înţelegem şi să simţim mai mult decât prin cuvântul vorbit sau scris. Astfel, icoana plineşte deci cuvântul şi cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Tainelor Sale; „...Vino şi vezi“, a zis Filip către Natanael (Ioan 1, 46); văzându-L, a rostit: „Rabbi, Tu eşti Fiul Iui Dumnezeu...“ (Ioan 1, 49), deci cunoaşterea este plinită prin vederea celor arătate prin cuvinte.
Una dintre abaterile de la canonul iconografic săvârşite de pictorii de astăzi este felul în care sunt înfăţişaţi, în sfântul altar, Sfinţii Ierarhi liturghisind.
Sfinţii Ierarhi liturghisind, aşa cum se pictează astăzi în sfântul altar, în majoritatea bisericilor, apar aşa cum nu trebuie. Sfinţii Ierarhi liturghisind nu mai sunt înfăţişaţi cu faţa întoarsă către centru, unde se află Hristos-Pruncul, ci cu faţa către noi, slujitorii din sfântul altar, în poziţia persoanelor pregătite pentru „a fi fotografiate“; greşeală mare.
O pictură în biserică se face, repetăm, nu după mintea omului, ci după învăţătura Bisericii, care este „stâlp şi temelie a adevărului“ (I Tim. 3, 15).