Corala „Armonia” din Constanţa a susţinut pentru al treilea an consecutiv un concert de colinde în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Bartolomeu” din Braşov. Organizat cu binecuvântarea
Cuvinte de învățătură ale părintelui Constantin Galeriu
Literatura omiletică românească s-a îmbogățit recent cu o carte inedită de predici ale părintelui profesor Constantin Galeriu, editată prin grija părinților Cristian Galeriu și Petre Comșa. Primul, nepot de fiu și urmaș întru slujire la Parohia „Sfântul Silvestru”, al doilea, unul dintre cei mai apropiați fii duhovnicești ai ilustrului profesor, la rândul său cadru didactic al Facultății de Teologie din Târgoviște și slujitor la Parohia „Sfântul Ilie”-Grant din Capitală.
Volumul-Caiet conține 12 predici rostite de părintele Galeriu în Biserica „Sfântul Silvestru” în anul 1989, înregistrate pe casete audio de părintele Comșa (pe atunci, tânăr inginer laic), transcrise ulterior cu clasica mașină de scris și retranscrise recent pe suport electronic, ajutat în această migăloasă osteneală și de câțiva ucenici. Într-un impresionant „Cuvânt-înainte”, editorii ne dezvăluie cum s-a plămădit acest prim „Caiet”, dar și despre altele care vor urma. Iată ce ne mărturisește părintele profesor Petre Comșa, la un moment dat: „Părintele predica o dată la trei săptămâni. Duminica predica timp de aproximativ o oră, în general de la ora 12:00 la 13:00. Era momentul când biserica, foarte mare, se umplea de credincioși, care veneau special pentru a-l asculta. Mai predica în săptămâna respectivă luni seara și vineri seara, în jur de o jumătate de oră, de fiecare dată. Le transcriam pe un caiet de 200 de foi, format obișnuit. În perioada 29.01.1989 - 23.05.1990 am umplut trei astfel de caiete. După Revoluție am putut cumpăra o mașină de scris, de care m-am folosit, în continuare, la transcrierea predicilor părintelui Galeriu. La această muncă am fost ajutat și de soția mea… Luând binecuvântare de la părintele Cristian Galeriu, am purces, împreună cu 10-15 ucenici ai mei, la trecerea acestor învățături pe suport electronic…
Cred că vor fi de folos celor care le vor citi. Personal, mie mi-au adus o mare bucurie duhovnicească. Am avut darul de la Dumnezeu de a intra, atât cât am putut, în laboratorul duhovnicesc al părintelui. Pentru cineva care nu era atent, părea că părintele se repetă. Este adevărat că se repeta (uneori, n.n.), dar de fiecare dată părintele avea o liminare, care se adăuga ca o nouă frunzuliță la copacul deja existent. Și era uimitor de frumos să urmăresc cum se adăuga mereu câte o nouă frunză, iar aceste frunze la rândul lor dădeau o nouă rămurică a copacului și așa se dezvolta mereu acest copac…” (din pp. 6-8).
Cât despre cuvântările în sine, lăsăm cititorilor-beneficiari bucuria exclusivă a lecturii învățăturilor rostite, care se înșiruie plăcut și mângâietor într-o limbă română armonioasă, frumos stilizată, liturgică prin excelență. Învățături pentru care vom rămâne mereu recunoscători părintelui profesor Constantin Galeriu, pomenindu-l în rugăciuni și la sfintele slujbe, cu admirație și prețuire filială.
Felicitări și mulțumiri, totodată, părinților editori, Cristian Galeriu și Petre Comșa, precum și celorlalți ostenitori-ucenici, pentru acest dar minunat făcut nouă, tuturor.