Decretul prigoanei monahilor

Concluziile şedinţei comemorative a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“

În cadrul Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, întrunită în data de 18 noiembrie 2009 în şedinţa comemorativă cu tema: „Decretul nr. 410/1959. Context istoric şi consecinţe defavorabile Bisericii“, ca urmare a comunicărilor susţinute, s-au desprins concluziile:

1. Decretul nr. 410/1959 a constituit unul dintre cele mai mari abuzuri împotriva Bisericii Ortodoxe Române, reprezentând încă de la adoptare o prevedere neconstituţională raportat chiar la Constituţia din anul 1952, sub regimul căreia a apărut, Constituţie care garanta libertatea şi autonomia cultelor. El este o dovadă a îngrădirii libertăţii de credinţă pe care o impunea regimul comunist ca politică de stat.

2. Decretul a fost adoptat în urma refuzului constant al ierarhiei ortodoxe de a-şi asuma „din proprie iniţiativă“ vreo decizie defavorabilă monahismului, aşa cum ar fi dorit regimul comunist.

3. Aplicarea Decretului nr. 410/1959 a fost abuzivă de la început, din cauza caracterului retroactiv ce i s-a dat şi zelului manifestat de organele represive ale regimului.

4. Mulţi dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din acea perioadă au încercat prin diferite mijloace să împiedice sau măcar să tergiverseze aplicarea prevederilor decretului. Se remarcă în mod deosebit activitatea consecventă a vrednicului de pomenire patriarh Justinian, care a reuşit, printr-o strategie bine pusă la punct şi argumentată, să reducă la minimum pierderile cauzate prin aplicarea decretului.

5. Unul dintre motivele oficiale ale adoptării decretului a fost nivelul slab al vieţii duhovniceşti din mănăstiri. Evenimentele ulterioare au arătat că cei alungaţi din mănăstiri şi prigoniţi au respectat în majoritate covârşitoare voturile monahale, semn al vitalităţii şi sănătăţii spirituale a vieţii monahale din epocă.

6. Abrogarea prin Legea nr. 178/2002 a Decretului nr. 410/1959, din cauza demersurilor repetate ale vrednicului de pomenire patriarh Teoctist, este o consecinţă firească a inaplicabilităţii sale după 1990 şi o recunoaştere oficială a caracterului său abuziv şi arbitrar. În acelaşi timp, s-a remarcat faptul că nici până în prezent monahii alungaţi din mănăstiri nu sunt incluşi în actele normative reparatorii şi compensatorii care au vizat persoanele persecutate de regimul comunist.

7. Exprimând speranţa că astfel de intervenţii abuzive ale statului în viaţa cultelor nu vor mai fi posibile, participanţii au subliniat că noul pericol pentru Biserică îl reprezintă fenomenul secularizării care înlocuieşte forţa brutală cu ispita delăsării duhovniceşti.