Demers la responsabilitate în spiritul adevărului şi dreptăţii

▲ Cu privire la articolele tendenţioase despre unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, apărute în ultima vreme în ziarul „Cotidianul”, Biroul de presă al Patriarhiei Române a lansat un comunicat de presă pe care vi-l prezentăm în continuare ▲

Articolele apărute în ultimul timp în Cotidianul, prin care au fost aduse o serie de acuzaţii neprobate unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române trecuţi la Domnul, seamănă izbitor cu presa din perioada proletcultistă. În acele vremuri de tristă amintire, în special în perioada obsedantului deceniu, când Biserica era considerată o instituţie „retrogradă” care reprezenta o piedică în calea înfăptuirii „omului nou” şi a „societăţii multilateral-dezvolatate”, iar religia reprezenta „opium” pentru popor, presa comunistă abunda în materiale de genul celor publicate în anul 2007 de ziarul Cotidianul.

Îmi aduc aminte de nefericita prestaţie de care a dat dovadă şeful secţiei politice a ziarului Cotidianul în emisiunea de ştiri a postului de televiziune Realitatea TV, din seara zilei de 21 august, atunci când, cu voce tremurândă, a anunţat faptul că a descoperit „dosarul de cadre” al Părintelui Patriarh Teoctist (devenit între timp „fişă de cadre”). Mai rămânea ca, în final, jurnalistul dvs. să menţioneze că nu şi-a făcut decât datoria, aşa cum se obişnuia atunci când erau demascaţi duşmanii de clasă.

O campanie extrem de vocală nu compensează lipsa argumentelor

Documentul, fără mare importanţă, a fost prezentat drept un cap important de acuzare împotriva Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, într-un stil asemănător cu al politrucilor comunişti care obişnuiau să acuze pe preoţii incomozi de legionarism sau homosexualitate. Motivul era simplu: chiar dacă acuzele se bazau pe delaţiuni obţinute prin constrângere de către securitate, ele îşi atingeau scopul prin crearea unor tensiuni în rândul societăţii la adresa clericilor. Majoritatea acestor acuze au fost demontate după 1989 de către istorici, prin analize îndelungate şi atente, iar de un asemenea tratament responsabil ar fi trebuit să beneficieze şi documentele publicate de către Cotidianul, în vederea aflării adevărului.

În această situaţie, mai putem vorbi, oare, de deontologie profesională, de respectarea codului jurnalistului - recomandat de Clubul Român de Presă - sau de limitele bunului simţ? Ce este mai relevant: verdictul imensei majorităţi a istoricilor din această ţară în legătură cu acuzaţiile incredibile - bazate pe delaţiuni ordinare – sau o campanie extrem de vocală care compensează lipsa argumentelor prin siguranţa că opinia publică va acorda de fiecare dată credibilitate presei? Maniera în care unii jurnalişti de la Cotidianul abordează acest subiect confirmă opinia d-lui Horaţiu Pepine, care îi consideră pe unii ca aceştia drept activiştii ideali ai regimului comunist.

Calomnii repetate la adresa Bisericii Ortodoxe Române

Adesea, în sprijinirea demersului Cotidianului, sunt folosite acuzaţiile neprobate ale d-lui Mircea Dinescu care, din punct de vedere moral, se află într-o situaţie similară, calomniind în mod repetat Biserica Ortodoxă Română.

Trist este faptul că d-l Dinescu - demnitar al statului, plătit din bani publici pentru a aduce la îndeplinire prevederile unei legi şi pentru a clarifica o problemă extrem de importantă a istoriei noastre recente - nu face altceva decât să colporteze calomnii puse în circulaţie de foşti ofiţeri de securitate, încă de la începutul anilor â90. Mai mult, d-l Dinescu se află în situaţia unor reviste considerate extremiste şi care, începând din anul 1990, îl calomniază în mod iresponsabil. Îmi aduc aminte de revolta mea interioară de la începutul anilor â90, student fiind, faţă de modul degradant în care era atacat poetul dizident care ne vestise libertatea în decembrie 1989.

Îndemnul nostru la rugăciune pentru d-l Mircea Dinescu vine din practica noastră creştină de a ne ruga pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, ne duşmănesc. Ne-am fi dorit o discuţie serioasă cu d-l Dinescu asupra problemei ridicate, de interes şi pentru Biserică şi pentru societate. Din păcate, lucrul acesta nu a fost posibil.

Dincolo de aceste consideraţii, dorim să reafirmăm fondul problemei: Biserica Ortodoxă Română a afirmat în mod consecvent, de ani buni, că este pentru aflarea adevărului istoric şi pentru o judecată dreaptă a celor petrecute în anii comunismului. Cine şi ce îl împiedică pe d-l Mircea Dinescu - ca şi pe ceilalţi membri ai Colegiului CNSAS - să lămurească situaţia clericilor ortodocşi? Rolul îndoielnic pe care domnia sa şi-l asumă, în numele unei pretinse justiţii cvasi-transcendente, nu face altceva decât să arunce în derizoriu o problemă extrem de serioasă, fie şi numai din perspectiva faptului că parte a acestei probleme sunt şi victimele comunismului, suferinţa lor fiind astfel minimalizată.

Cu rugămintea de a accepta existenţa şi acestui punct de vedere, ne exprimăm speranţa că împreună vom depăşi această stare de perpetuu autism şi că vom găsi căile de a intra într-un dialog real şi constructiv.

Notă: *Intertitlurile aparţin redacţiei