Duminica a 21‑a după Rusalii la Catedrala Patriarhală

Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a poposit în Duminica a 21‑a după Rusalii, 13 octombrie 2024, în mijlocul credincioșilor adunați în rugăciune la Catedrala Patriarhală din București. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de soborul de slujitori ai sfântului lăcaș, și a rostit un cuvânt de învățătură.

În cadrul Sfintei Liturghii, a fost citit pasajul evanghelic din Evanghelia după Luca ce ilustrează Pilda Semănătorului, rostită de Mântuitorul Iisus Hristos și explicată ucenicilor săi (8, 5‑15). La momentul rânduit, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit sensurile duhovnicești ale Evangheliei duminicale, arătând, pentru început, motivul pentru care Domnul le vorbea în pilde celor care Îl ascultau: „Aproape toată învăţătura Domnului Hristos este plină de simboluri, metafore şi pilde. El urmărea, prin asemănări şi comparații, ca tainele Împărăţiei cerurilor să fie descoperite de cei care‑L urmau şi ascultau. Învăţătura Sa, exprimată adesea prin pilde sau parabole, sugerează adevăruri dumnezeieşti adaptate şi formulate în limbajul omenesc. Când vorbea, Iisus utiliza un limbaj simplu și se folosea de imagini, care erau exemple luate din viața zilnică a omului de atunci, în așa fel încât să poată fi înțeles de toți cu ușurință. De aceea, oamenii Îl ascultau cu dragoste și apreciau mesajul Său, care ajungea direct la inima lor. Nu era un limbaj complicat, precum vorbeau învățătorii Legii din acel timp, greoi, care nu se înțelegea clar, plin de rigiditate și care îi îndepărta pe oameni. Hristos Domnul, folosind un limbaj simplu, concretizat în pilde sau parabole, făcea să se înțeleagă taina Împărăției lui Dumnezeu. Nu era o teologie complicată. Exemplul cel mai elocvent este cel pe care îl aduce Evanghelia de astăzi, prin Pilda Semănătorului. Această parabolă este redată și de Sfântul Evanghelist Matei, care a grupat toate parabolele ce au ca temă Împărăţia cerurilor în capitolul 13 al Evangheliei sale. Acestea au fost rostite de Iisus pe ţărmul Mării Galileei, în faţa unei mulţimi imense de oameni, dornică să‑L asculte, încât «se îmbulzeau unii pe alţii, iar El, intrând în corabie, ședea în ea şi le grăia lor în pilde» (Matei 13, 2‑3)”.

În continuare, ierarhul a explicat de ce accentul cade, în această pildă, pe felurile pământului care primește sămânța și nu pe persoana sau acțiunea semănătorului: „Semănătorul din Evanghelie este Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu, Care S‑a întrupat în Fecioara Maria și S‑a făcut om asemenea nouă. Cuvântul lui Dumnezeu, simbolizat de semințe, nu este un cuvânt abstract, ci este Însuși Hristos. De aceea, a primi Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a primi Persoana lui Hristos, pe Însuși Fiul lui Dumnezeu. Observăm că El, în această parabolă, se prezintă ca unul care nu Se impune, ci Se propune. Nu ne atrage cucerindu‑ne, ci dăruindu‑Se, aruncând sămânța. El seamănă cu răbdare și generozitate cuvântul Său, care nu este o cursă sau o capcană, ci o sămânță care poate să aducă rod. Ea poate să aducă rod dacă noi o primim. De aceea, Pilda Semănătorului se referă mai ales la noi, la oameni, care sunt simbolizați prin diferite tipuri de pământ: unii pietroși, unii cu spini, unii roditori, alții neroditori. Din acest motiv, parabola vorbește mai mult despre teren, despre pământ, decât despre semănător. Astfel, înțelegem ușor din Evanghelie că există mai multe feluri de a primi semințele, pe Cuvântul lui Dumnezeu”.

După ce a detaliat categoriile de oameni reprezentate de tipurile de pământ unde ajunge sămânța, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre datoria omului de a se face disponibil receptării Cuvântului dumnezeiesc: „Pilda Semănătorului este cumva mama tuturor parabolelor, pentru că vorbește despre ascultarea Cuvântului. Ne amintește că El, Cuvântul lui Dumnezeu, este în același timp Semănătorul și sămânța rodnică și eficace. Dumnezeu aruncă această sămânță peste tot cu generozitate, fără a se îngriji de risipă. Așa este inima lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este un teren, un pământ pe care cade sămânța, fără nici o excepție. Cuvântul este dat fiecăruia dintre noi. Putem să ne întrebăm, însă: eu ce fel de pământ sunt? Sunt ca pământul bătătorit, unde sămânţa nu poate nici măcar intra, ca cel pietros, unde sămânţa nu prinde rădăcini, ca cel cu spini, unde Cuvântul lui Dumnezeu este în cele din urmă înăbușit, sau sunt pământ bun, care aduce multă roadă? Dacă vrea, cu ajutorul și harul lui Dumnezeu, fiecare poate deveni pământ bun, desțelenit și cultivat cu grijă, pentru a face să rodească sămânța Cuvântului. Sămânța aceasta este deja prezentă în inima noastră, însă depinde de noi să o facem să dea rod. (...) Adesea, suntem distrași de viața noastră dezordonată, de prea multe griji, de multe interese egoiste și este greu de deosebit, printre multele glasuri și multele cuvinte ale vieții noastre agitate, cel al Domnului, singurul care ne poate face liberi. Pentru aceasta, este important să ne obișnuim să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu; să‑l ascultăm în Biserică, atunci când venim la slujbe, ori acasă, sau oriunde putem asculta sau citi cuvântul lui Dumnezeu, din Scriptură sau din cărți duhovnicești. Există, din fericire, mulți credincioși, tineri sau adulți, care își fac timp zilnic pentru a se întâlni cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, citind din Biblie, din Noul Testament, din ediții de mici dimensiuni, ori din alte cărți de spiritualitate creștină. Unii nu se sfiesc să citească cuvântul lui Dumnezeu în public, alții preferă intimitatea casei, ori a locului de rugăciune. Important este să ne obișnuim să citim zilnic cuvântul lui Dumnezeu și vom simți neîntârziat folosul și binecuvântarea lui Dumnezeu în viața noastră”, a concluzionat ierarhul.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Coralei „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.

Pe parcursul întregii slujbe, credincioșii au avut ocazia de a cinsti un veșmânt ce a acoperit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Racla ce adăpostește odorul a fost adusă și așezată spre închinare, în dimineața zilei de duminică, de la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale.