În Duminica dinaintea Botezului Domnului, 4 ianuarie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a subliniat principalele teme ale pericopei evanghelice rânduite pentru această duminică, care pregătesc duhovnicește întâmpinarea praznicului Botezului Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de clerici din care a făcut parte și părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare eclesiarh al Catedralei Patriarhale.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, după citirea pasajului biblic de la Marcu 1, 1‑8, dedicat predicii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinția Sa a subliniat importanța Înaintemergătorului Domnului în planul de mântuire a omenirii.
„Sfântul Evanghelist Marcu ne vorbește despre cel care a fost Înaintemergător și Botezător al Domnului, Sfântul Proroc Ioan. Dintre toți profeții Vechiului Testament, el este cel mai mare. «Pecetea celor două testamente» a fost numit. El este cel care face trecerea de la vechiul legământ la cel nou, cel care s‑a învrednicit să Îl vestească pe Mântuitorul lumii, spunând celor care se aflau în preajma lui, la Iordan: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatele lumii». Voi vorbi despre ce înseamnă trăirea în pustiu pe care noi nu o experimentăm, aproape că nici nu o apreciem și nici nu dorim să o cunoaștem, deși locurile singuratice i‑au ajutat pe cei care au trăit în acel duh să fie aproape de Dumnezeu. Ioan trăia de multă vreme în pustiu. Părinții săi muriseră de când acesta era un copil. Nu știm cu exactitate ce vârstă avea în momentul în care s‑a înfrățit cu pustiul. Așa cum, adeseori, în istoria noastră zbuciumată, românul s‑a înfrățit cu codrul, cu munții, ascunzându‑se în ei, mai ales în vremuri de restriște, Ioan Botezătorul s‑a împrietenit de timpuriu cu pustiul. Ne spune Sfântul Evanghelist Marcu ce mânca: miere sălbatică și aguridă, care înseamnă, de fapt, o păstaie de copac ce crește în anumite zone ale pustiului și care este foarte apropiată ca termen cu «lăcustă». Din acest motiv, a fost tradusă în multe ediții ale Sfintei Scripturi astfel, însă nu este vorba despre o lăcustă, așa cum înțelegem noi astăzi, ci mai degrabă despre fructul, nu foarte dorit, al unor copaci care creșteau în pustiu”, a spus Preasfinția Sa.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.
.jpg)
