Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a să­vâr­șit, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie în Cate­drala Patriarhală din Bucu­rești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.

După citirea Sfintei Evanghelii rânduite (Marcu 8, 34-38; 9, 1), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțe­lesul cuvintelor adresate de Mântuitorul celor din vremea Sa, precum și tuturor celor care vor să Îi urmeze, în orice loc și timp, pe calea vieții: „Lepădarea de sine este un exercițiu foarte greu. Nici unul dintre noi, chiar și atunci când se străduiește, când face un efort personal ca, de exemplu, cel din vremea Postului Mare, nu va putea spune că a reușit, într-un timp scurt, să se lepede de sine. Lepădarea de sine este, în primul rând, o luptă cu orgoliul nostru personal, cu părerea de sine bizuită pe lucruri false. Noi ne considerăm centrul tuturor lucrurilor, al tuturor acțiunilor. Eu sunt cel mai important, iar ceilalți nu contează. Lepădarea de sine este, așadar, o lucrare îndelungată, iar unii dintre Părinții filocalici, după ce s-au nevoit mult, au spus că sunt abia la începutul pocăinței sau chiar că nici măcar nu au început-o. Lepădarea de sine înseamnă, așadar, lepădarea de omul cel vechi al păcatului, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Înseamnă lepădarea unui veșmânt zdrențuros pe care l-a țesut păcatul, după cum spune Sfântul Andrei Criteanul în cel mai frumos canon de pocăință. (...) Așadar, lepădarea de sine începe cu o stare de smerenie, dar nu arătată înaintea oamenilor, ci înaintea lui Dumnezeu, în interiorul odăii în care locuim, mărturisind că noi nu am reușit să ne ridicăm la înălțimea cuvenită, dar că dorim să devenim oameni noi”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.