Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Final de proiect filantropic în Arhiepiscopia Târgoviștei
În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat sesiunea de finanțare a proiectelor social-filantropice derulate prin Fondul Pastoral Eparhial, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Această ediție a fost dedicată inițiativelor cu tematică specifică sărbătorii Nașterii Domnului și a vizat sprijinirea parohiilor de categoria a III-a.
Au fost susținute 20 de proiecte, implementate în preajma marelui praznic al Crăciunului. Prin aceste programe au fost ajutate 853 de persoane aflate în dificultate, din parohii cu resurse limitate, din toate cele cinci protoierii ale eparhiei.
Activitățile finanțate au inclus oferirea de produse alimentare și îmbrăcăminte pentru copii, adulți și vârstnici aflați în situații vulnerabile, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
