Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Hirotonie întru diacon la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște
De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evocat semnificația istorică, duhovnicească și misionară a sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, arătând că Sfânta Cruce a devenit izvorul vieții și al harului dumnezeiesc și simbolul creștinismului, fiindcă prin ea a venit mântuirea la toată lumea. „Prin jertfa Mântuitorului pe Cruce, ea a devenit principiul vieții și al Învierii, altarul Bisericii noastre, dar și semnul biruinței asupra tuturor potrivniciilor vremurilor. De asemenea, Sfânta Cruce este simbolul pătimirii, al răstignirii și al morții Fiului lui Dumnezeu Întrupat pentru mântuirea lumii, din marea Sa iubire de oameni. Totodată, Crucea nu este despărțită niciodată de Înviere, ci este unită în mod tainic cu ea, pentru că ambele reprezintă momente ale aceluiași proces dumnezeiesc al mântuirii”, a reliefat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon.
La momentul rânduit, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ștefan-Mărgărit Florin Alin, pe seama Parohiei Crângași, Protoieria Titu.



.jpg)
