Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hramul de iarnă al Bisericii Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal

Hramul de iarnă al Bisericii Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal

Galerie foto (8) Galerie foto (8) Știri
Un articol de: Eduard Murariu - 12 Ianuarie 2026

Numeroși credincioși bucureșteni s-au reunit în rugăciune sâmbătă, 10 ianuarie 2026, la Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, pentru a-l prăznui pe unul din ocrotitorii spirituali ai acestui sfânt lăcaş, Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei. Aceștia au avut ocazia să se închine și la un fragment din moaștele sfântului, aflat în patrimoniul sacru al parohiei încă din secolul trecut.

Evenimentele liturgice dedicate hramului de iarnă au început în seara zilei de vineri, când a fost săvârșită, de către un sobor de preoți și diaconi, slujba Vecerniei cu Litia, urmată de o procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei, în jurul lăcaşului de cult.

În ziua de prăznuire a sfântului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, sub protia pr. prof. univ. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. În soborul de clerici slujitori s-au numărat pr. paroh Ștefan Ababei, consilier patriarhal coordonator al Sectorului stavropighii patriarhale și centre sociale din cadrul Administrației Patriarhale; pr. Zaharia Matei, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București; pr. Cezar Matei; arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal coordonator, director al Agenției de știri BASILICA; arhid. Georgel Ene și diac. Andrei Crețu. Cântările și răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Carmen” a Bisericii Domnița Bălașa, dirijată de Grigore Miron.

La momentul cuvenit, pr. George Grigoriță, după ce a punctat mai multe coordonate din viața Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Nyssei, le-a evidențiat credincioșilor prezenți importanța contribuțiilor majore ale sfântului la înțelegerea relației dintre om și Dumnezeu: „Sfântul Grigorie al Nyssei a fost, în secolul al IV-lea, unul dintre promotorii inițiali ai teologiei persoanei în Biserica noastră. El a arătat că nu sunt trei Dumnezei, ci un singur Dumnezeu în fire, dar întreit în Persoane, adică trei Ipostasuri: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Prin aceasta, el a deschis această teologie a persoanei. În acea perioadă, societatea nu recunoștea fiecărui om calitatea de persoană, unii oameni, potrivit dreptului roman de atunci, nu erau persoane, ci erau doar «lucruri» care puteau să fie folosite după voia stăpânului. Vedem, așadar, că Sfântul Grigorie vine și arată că în fiecare om este chipul lui Dumnezeu și că scopul omului este acela de a fi asemenea lui Dumnezeu”.

După Sfânta Liturghie, preoții slujitori au oficiat slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaş trecuți la cele veșnice. Credincioșii prezenți la slujbă au primit, la final, pachete cu alimente din partea bisericii.

Biserica Domnița Bălașa, Paraclis Patriarhal, mai are hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

 

Citeşte mai multe despre:   hram  -   Biserica Domnita Balasa  -   moaşte