În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Icoana „Prodromița” cinstită la Paraclisul Catedralei Naţionale
Paraclisul Catedralei Naționale și-a sărbătorit marți, 12 iulie 2022, hramul de vară, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al lăcașului de închinare de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop ales al Episcopiei Daciei Felix, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Credincioşi bucureşteni, dar şi din alte părţi ale ţării au participat în ziua hramului și în ajun la sfintele slujbe închinate sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa”, săvârșite la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, unde se află o copie fidelă a acestei icoane făcătoare de minuni de la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos.
Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos este cel de-al treilea hram al lăcașului de rugăciune începând cu anul 2011, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rânduit aducerea în această biserică a unei reproduceri a icoanei nefăcute de mână omenească. Sărbătoarea a început în dimineața zilei de luni, 11 iulie, când icoana aflată în patrimoniul paraclisului a fost așezată spre închinare în mijlocul lui, fiind oficiate, totodată, Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie. În seara aceleiași zile, icoana a fost purtată în procesiune, iar un sobor de preoți și diaconi, condus de părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria, a săvârșit slujba Privegherii.
Cu acest prilej, cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific.
În dimineața zilei de marți, 12 iulie, a fost oficiată slujba Acatistului Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, urmată de Sfânta Liturghie. Pe esplanada verde din fața Altarului de vară s-au rugat cu evlavie nenumărați credincioși, mulți dintre ei sosiți din alte zone ale țării pentru a lua parte la acest eveniment deosebit din inima Capitalei și pentru a se închina ocrotitoarei Paraclisului Catedralei Naționale. Prezenți au fost foarte mulți pelerini din Maramureș, care au purtat cu mândrie frumoasele costume naționale specifice zonei.
Din soborul de slujitori care s-au rugat alături de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop ales al Eparhiei Daciei Felix, au făcut parte: părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Pavel Toderiță, starețul Schitului Dragoslavele; părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria; părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele protosinghel Vasile Pîrjol, starețul Mănăstirii Cernica; părintele protosinghel Joachim Bejenariu, consilier eparhial; părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal; părintele Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală, precum și alți preoți și diaconi.
La momentul rânduit, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat principalele învățături ce reies din pasajul evanghelic al zilei, vorbind, totodată, despre cinstirea de care Maica Domnului se bucură și despre ajutorul neîncetat pe care creștinii îl primesc prin rugăciunile și mijlocirea ei: „Fecioara Maria este o persoană cu un rol cu totul special în lucrarea de mântuire. Ea se bucură de o cinste și de o lucrare cu totul deosebite, care se ridică peste cinstea și lucrarea îngerilor și a sfinților, pentru că ea a fost cea prin care s-a realizat întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu a creat lumea împreună cu Tatăl și cu Duhul prin propria voință, însă venirea Sa în lume, printre oamenii căzuți în păcatul neascultării, nu s-a mai făcut numai prin voia Sa. În măreția Lui, Dumnezeu, Care a creat și respectă libertatea omului, cere Fecioarei Maria, prin Arhanghelul Gavriil, îngăduința ca ea să fie împreună-lucrătoare în taina întrupării Sale. Este un lucru care ne uimește și ne smerește, pentru că Dumnezeu, smerindu-Se, pleacă cerurile, iar Fecioara Maria, care și-a sfințit viața ca nimeni altul dintre oamenii care au trăit pe pământ, a fost un adevărat chivot al sfințeniei, răspunzând vestirii îngerului prin cuvintele «fie mie după cuvântul tău». Ea a acceptat în numele nostru pogorârea Fiului lui Dumnezeu și să îi dăruiască trup Cuvântului, cum se spune chiar în cântările liturgice ale sărbătorii de astăzi. Maica Domnului a devenit, astfel, persoana umană care s-a învrednicit de cel mai înalt grad al sfințeniei, motiv pentru care o numim «mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii»”.
Preasfințitul Părinte Ieronim a vorbit, totodată, și despre istoria zugrăvirii minunate a Icoanei Maicii Domnului „Prodromița” și a sărbătorii cinstirii ei. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre importanța și necesitatea cinstirii sfinților reprezentați în icoane: „Să ne bucurăm de acest privilegiu deosebit pe care noi, creștinii ortodocși, îl avem, ca în Biserică să avem chipuri care ne înfățișează, prin harul lui Dumnezeu, o prezență sfântă, ce este în același timp o călăuză către cer și un loc de întâlnire cu lucrarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului și a sfinților. Maica Domnului a ales să nu rămână numai între zidurile mănăstirii, ci să meargă pretutindeni. Prin lucrarea Maicii Domnului și a Icoanei «Prodromița», multe copii sau replici ale acesteia sunt răspândite în țara noastră, inclusiv la Paraclisul Catedralei Naționale. Ne bucurăm împreună de această zi deosebită, de lucrarea Sfintei Fecioare și de evlavia și rugăciunile credincioșilor prezenți”.