Îmbrăcarea noului botezat în Hristos la Afraate Persanul

Unul dintre cele mai folosite concepte din teologia siriană este "îmbrăcarea celui botezat în Hristos". Însumând o profundă încărcătură mistică, Taina Sfântului Botez devine în acest sens elementul-cheie în startul pelerinajului nostru spre mântuire. Acest frumos ancadrament teologic se găseşte dezvoltat în opera lui Afraate Persanul, scriitor sirian din secolul IV.

Pornind de la îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care le spune efesenilor: "Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea de mai înainte, de omul cel vechi care se strică prin poftele amăgitoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre. Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului" (Efeseni 14, 22-24), înţeleptul persan vede în Sfântul Botez o înnoire lăuntrică. Astfel, prin dezbrăcarea hainei murdărite de păcat şi înlocuirea ei cu veşmântul slavei, aşezat de Hristos în apa Botezului, Afraate afirmă că "oricine se leapădă de omul cel vechi trebuie să nu se mai întoarcă niciodată la el. Oricine se îmbracă cu omul cel nou, să se ferească de întinăciune. Oricine s-a îmbrăcat cu haina (armura) botezului, să nu o dea niciodată jos pentru a nu fi osândit. Oricine îşi scoate scutul care îl apără împotriva celui rău, nu se mai poate feri de săgeţile aruncate asupra sa" (Demonstraţia VI, 1).

Botezul ca pavăză împotriva păcatului

În înţeles ascetic, veşmântul Botezului se face prin credinţă "armă împotriva celui rău". Aici, legătura dintre credinţă şi îmbrăcarea în Hristos la Botez ar putea fi asociată cu coabitarea dintre perlă şi adâncurile mării, imagine pe care o putem regăsi mai târziu în imnele Sfântului Efrem Sirul. Puritatea perlei este asemănată cu puritatea hainei baptismale, iar strălucirea ei, cu starea de iluminare a sufletului, dobândită la Botez şi păstrată prin eforturile ascetice. Creştinul devine astfel "copil al harului", îmbrăcându-se cu "platoşa lui Dumnezeu" şi cu "armele luminii", asupra sa vrăjmaşul nemaiavând nici o putere. Lupta ascetului cu diavolul este descrisă de Afraate în chip simbolic, prin antiteza dintre întuneric şi lumină: "Cei îmbunătăţiţi îl văd atunci când se apropie şi armele sale nu au nici o putere asupra trupurilor lor. Nici unul din copiii luminii nu se tem de el, pentru că întunericul a fost umplut cu totul de lumină. Copiii Unului Dumnezeu nu se tem de Cel Rău, pentru că li s-a dat putere să-l zdrobească sub picioarele lor. Atunci când el ia forma întunericului, ei se transformă în lumină. Când se strecoară la ei în chip de şarpe, ei se fac sare, pe care nu este în stare să o mănânce. Dacă se face ca o aspidă pentru ei, aceştia se aseamănă copiilor. Dacă vine din nou la ei, ispitindu-i cu mâncare, după chipul Domnului, ei îl biruiesc cu postul. Dacă îi ispiteşte din nou cu frumuseţile vederii, ei îşi ridică ochii către ceruri. De încearcă să-i câştige prin păcatul mândriei, ei se fac surzi, nebăgând în seamă amăgirile sale. De va voi să se lupte deschis cu ei, aceştia i se ridică împotrivă, îmbrăcaţi fiind cu armura. De va încerca să vină la ei în somn, ochii lor priveghează, iar buzele lor vestesc cântece şi rugăciuni. Dacă-i ademeneşte cu bogăţii, aceştia le împart săracilor. De va veni să-i înşele cu dulceaţa, ei nu vor gusta pentru că îi cunosc amărăciunea. Şi dacă îi aprinde cu dorinţa trupului, pleacă singuri, lăsând în urmă pe fiicele Evei" (Demonstraţia VI, 2).

Circumcizia ca prefigurare a Botezului creştin

În controversa sa cu iudeii, înţeleptul persan subliniază valoarea credinţei creştine în Taina Sfântului Botez, comparativ cu ritualul mozaic al circumciziunii: "Circumcizia fără credinţă nu are nici o utilitate şi nici un avantaj, pentru că credinţa precede circumcizia şi circumcizia nu este decât semnul (marca) credinţei. Legământul i-a fost dat lui Avraam după cuvântul Domnului: "Iată legământul Meu pe care fiecare bărbat să-l păstreze prin tăiere împrejur". Astfel a fost păstrat de cei cărora le-a fost dat, însă sub porunca Legii, aducându-şi roadele sale. Atâta timp cât Legea nu a fost păstrată, tăierea împrejur nu a putut aduce nici un câştig" (Demonstraţia XI, 2). El vede astfel Botezul creştin ca "plinătate a adevăratei tăieri împrejur", căci "numai cei tăiaţi împrejur la inimă au viaţă întrânşii fiind tăiaţi împrejur a doua oară în Iordanul adevărului, prin Botezul iertării păcatelor" (Demonstraţia XI, 11).

Prin această Sfântă Taină, cei botezaţi ies de sub incidenţa Legii vechi şi intră pe traiectoria vieţii duhovniceşti, în căutarea mântuirii. De aceea, putem spune că Taina Botezului este: făclie ce luminează în întuneric, poartă spre Împărăţia cea Cerească, dovadă a credinţei, sprijin neclintit în lupta împotriva păcatului şi "Paşte al mântuirii noastre".

Botezul cel vechi şi Botezul cel nou

În continuare, Afraate face diferenţa între botezul credinţei, pe care îl săvârşea Sfântul Ioan Botezătorul, şi Taina Sfântului Botez, "din apă şi din Duh", instituită şi săvârşită de Mântuitorul Hristos. în acest context, Sfântul Botez devine calea prin care putem primi Duhul Sfânt, deschizându-ne astfel locuirii lui Hristos în noi: "Atunci noi am primit Duhul lui Hristos şi Hristos a coborât în noi, după cum este scris, căci Duhul spune prin gura profetului: "Voi locui în ei şi voi umbla în ei". Să ne pregătim, prin urmare, templul sufletului pentru primirea Duhului şi să nu-l întristăm, pentru a rămâne în noi. Să urmăm îndemnul Apostolului: "Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării". Aşadar, prin Botez noi am primit Duhul Domnului şi, în timp ce preoţii Îl cheamă, El deschide cerul, coboară, acoperă ochii şi cei care sunt botezaţi se trezesc la o nouă viaţă" (Demonstraţia VI, 14).

Viaţa în comuniunea Duhului Sfânt, începută la Botez, şi implicit coabitarea cu Mântuitorul Hristos sunt condiţionate de lepădarea patimii. Pornind de la îmbrăcarea omului cu Hristos, Afraate ajunge să vorbească despre primirea Duhului Sfânt şi despre îmbrăcarea în El, prin Taina Sfântului Botez.

Darurile Sfântului Botez

Locuirea Logosului în firea noastră, începută prin dumnezeiasca Sa Întrupare, a adus în lume cele mai de preţ daruri. În cea de-a II-a Demonstraţie, Afraate vorbeşte despre binefacerile izvorâte din bunătatea fără de margini a iubitorului de oameni Dumnezeu: "El a schimbat condiţia noastră sărăcăcioasă, făcându-ne sarea adevărului şi izbăvindu-ne din răutatea şarpelui. Ne-a numit lumina lumii, căci ne-a scăpat din ghearele morţii. Din răi ne-a făcut buni, din urâţi ne-a făcut frumoşi şi a aşezat în inimile noastre mila în locul urii" (Demonstraţia II, 19).

Condiţia dobândirii acestor daruri se regăseşte, după Afraate, în primirea Tainei Sfântului Botez. Mai mult decât atât, Botezul reprezintă locuirea desăvârşită a lui Hristos în noi, pentru că prin cufundare murim împreună cu El, ridicându-ne împreună cu El şi locuind împreună cu El odată cu ieşirea din apă. Ne facem astfel părtaşi morţii şi Învierii Sale. În felul acesta, Botezul creştin devine în mistica afraatiană ca un act al imitării lui Hristos, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia, dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos, începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui" (I Co. 15, 21-23).