În împărăţia lui Dumnezeu nu ajungem doar cu „paşaportul“ de creştin

Parabola evanghelică a nunţii fiului de împărat face parte dintr-o serie de istorioare profetice pe care Hristos le-a evocat în zilele premergătoare patimilor şi jertfei supreme de pe Golgota, jertfă care a avut ca finalitate restaurarea fiinţială a oamenilor şi inaugurarea împărăţiei lui Dumnezeu.

† Ioachim Băcăuanul,

Episcop-vicar al rhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

"Asemănatu-s-a împărăţia lui Dumnezeu omului împărat care a făcut nuntă fiului său" (Matei 22, 2). Când pronunţăm cuvântul nuntă, în gând ne survin noţiunile de bucurie, banchet, ospăţ festiv, petrecere, veselie, fericire etc. Pentru că Mântuitorul Hristos împărăţia Sa o asemuieşte cu festinul unei nunţi pregătite de Tatăl Său, această stare paradisiacă presupune suma tuturor noţiunilor care derivă din iubire, bine şi frumos. (...)

Pregătirea pentru nunta cu Împăratul ceresc

În creştinism iubirea este o lege pentru care Hristos S-a întrupat, este un fundament şi un liant care adună toate în Tot; ea izvorăşte din Dumnezeu, Care este iubire, se revarsă în făpturile zidite după chipul şi asemănarea Sa şi se reîntoarce integrator, ca rod al împlinirii Evangheliei. Aşadar, este o iubire interpersonală, deoarece este un har, o energie, care izvorăşte din fiinţa tripersonală a lui Dumnezeu şi se împărtăşeşte persoanelor umane.

Dacă pentru o nuntă organizată în manieră umană trebuie o perioadă îndelungată de pregătire, care înseamnă osteneală, asceză, muncă asiduă, sacrificiu etc., atunci care ar fi fost pregătirea pentru nunta cosmică în împărăţia cerurilor a Mirelui Ceresc? Putem doar presupune că aceasta s-a pregătit de Dumnezeu din eternitate. Însă ştim că atunci când a venit plinirea vremii, Dumnezeu Tatăl a trimis pe Însuşi Fiul Său în lume să pregătească ospăţul nunţii. Acest fapt a însemnat mai întâi predicarea Evangheliei, adică a premiselor de împlinit pentru cei ce voiesc să intre la banchetul nunţii cereşti, apoi, jertfirea Însăşi a Mirelui, din care aveau să se ospăteze nuntaşii vrednici de festinul ceresc. Să nu uităm că Hristos a început activitatea de pregătire a nunţii Sale la o nuntă pământească, cea din Cana Galileii, unde El, Mirele Bisericii, a prefăcut apa în vin, act prin care ne-a arătat că pentru a accede la nunta cosmică trebuie să ne schimbăm total din punct de vedere fiinţial.

Iubirea supremă, dăruirea totală

Când Dumnezeu Tatăl, la plinirea vremii, a hotărât începerea nunţii imperiale, a ordonat slujitorilor Săi să cheme la ospăţ pe cei invitaţi. Trebuie să precizăm faptul că Dumnezeu Tatăl, Care a pregătit din eternitate nunta Fiului Său, prin această însoţire, El, Dumnezeul cerului şi al pământului, înţelegea nuntirea Fiului Său cu umanitatea întreagă, dar care era păcătoasă. Sfântul Apostol Pavel, cu raţiunea sa parcă ruptă din raţiunea divină, a perceput acest mister al lui Dumnezeu şi, prin Duhul Sfânt, a precizat că "Dumnezeu Tatăl, de dragul nostru, L-a făcut pe El păcat, pe Cel ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca întru El să devenim dreptate a lui Dumnezeu" (II Cor. 5, 21). Iată iubire, iată jertfă supremă, iată dăruire totală pentru celălalt!

Dar cei invitaţi, potrivit cutumelor, sunt cei mai apropiaţi, adică membrii poporului ales, în care prima alianţă îşi găseşte inserţiunea şi începuturile. Însă aceştia, indiferenţi, nu răspund nobilei invitaţii, preferând să rămână la neguţătoria lor. Interesantă alegere: între Dumnezeu şi comerţ, au ales comerţul. Alegerea celor de demult, din păcate, a revenit mult mai pregnantă în zilele noastre. Deci, primii invitaţi de onoare refuză banchetul împărătesc.

Invitaţia adresată tuturor

În faţa refuzului categoric, precum şi în faţa comportamentului ostil faţă de supuşii împăratului, trimişi să invite la dineul oficial împărătesc, stăpânul suprem spune slujitorilor săi : "Mergeţi dar la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi chemaţii la nuntă" (Matei 22,9). Răspântii de drum înseamnă drumuri care vin dinspre toate zările şi se intersectează într-un punct anume. Altfel spus: Toate drumurile duc la Dumnezeu, El fiind punctul central al Universului.(...)

Invitaţia către aceşti diverşi oameni înseamnă că Dumnezeu a dorit să îşi extindă aria chemării Sale spre cele patru orizonturi ale Cosmosului. Toată firea raţională este invitată la ospăţul nupţial al Fiului lui Dumnezeu. Neamurile, unul după altul, ascultă chemarea slugilor stăpânului, adică chemarea apostolilor şi a urmaşilor acestora, şi vin la banchetul nunţii fiului de împărat. Printre neamurile care au avut privilegiul să fie chemate să guste din ospăţul Stăpânului a fost şi binecuvântatul nostru popor român, a cărui etnogeneză se plămădea în acele timpuri şi care a crescut prin două mituri fundamentale (Meşterul Manole - creaţia prin jertfă şi Mioriţa - existenţa noastră pastorală), pentru ca, în final, să primească inelul logodirii cu Hristosul propovăduit de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat. Prin tragismul lor, cele două mituri evocă tocmai lipsa din peisajul lor a unui Dumnezeu Care Se manifestă personal. Manole nu poate zidi casa lui Dumnezeu fără sacrificiul unei vieţi umane, care să justifice jertfa supremă a lui Dumnezeu, iar ciobanul moldovean, la moartea căruia participă Cosmosul întreg şi a cărui înmormântare îmbracă haina de nuntă, nu poate părăsi locul drag al transhumanţei sale fără prezenţa lui Dumnezeu, Care să suplinească integrator drama sa, oferindu-i existenţei sale un alt staul, care nu este din lumea aceasta. Astfel, jertfa şi moartea devin pentru poporul nou-născut trepte ale devenirii întru Hristos.

Doar certificatul de botez nu ne asigură mântuirea

Însă printre invitaţi, spune Evanghelia, s-a strecurat şi unul care nu avea haină de nuntă. Cine este acest om, care, din păcate, de două mii de ani încoace s-a multiplicat în legiuni. În aparenţă, face parte dintre invitaţi, dar care a considerat inutil să îmbrace haina festivă primită la Botez, căci simţămintele sale nu mai erau aceleaşi ca la început şi nu se mai acordau cu cele ale circumstanţei. Aici este punctul forte al mesajului lui Hristos, Care a avertizat că "mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Matei 22,14).

Prin urmare, câţi astăzi - ne referim doar la fiii neamului nostru - se mai declară membri ai Bisericii: Mulţi! Priviţi doar rezultatele ultimelor recensăminte şi ale sondajelor de opinie. Mulţi! Dar puţini se împărtăşesc din ospăţul Stăpânului, pentru că au murdărit haina luminată din ziua Botezului. Nu putem participa la banchetul Tatălui ceresc de la nunta Fiului Său, doar având un certificat de botez, fără a avea în suflet roadele Duhului Sfânt.

Participarea la nunta fiului de împărat, din partea noastră, nu înseamnă decât răspunsul afirmativ la întâlnirea cu Dumnezeu şi gustarea din rodul viţei în împărăţia Sa, aşa cum a promis sfinţilor apostoli la Cina cea de taină. Aşadar, nu este doar o simplă prezenţă, ci o pregătire şi o implicare efectivă, o asumare a unei participări teandrice la viaţa duhovnicească, de aici decurgând importanţa hainei de nuntă ca etichetă la un astfel de festin imperial, de o demnitate metamundană, la care dorim să fim convivi.

De aceea, să reflectăm la situaţia celui exclus din sala nunţii şi să luăm aminte la faptul că nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu doar cu "paşaportul" de creştin.