În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Întrunire a preoţilor parohi în Capitală
Preoţii parohi din sectorul 2 al Capitalei s-au întrunit marţi, 7 februarie, în cadrul unei şedinţe administrative. Întâlnirea prezidată de părintele Mihai Cristian Popescu, protoiereu al Protopopiatului Sector 2 Capitală, a fost găzduită de Biserica Popa Soare din Bucureşti.
În debutul întrunirii conducătorilor unităţilor de cult din Protopopiatul Sectorul 2 Capitală, părintele protopop Mihai Cristian Popescu a transmis un mesaj de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care a prezentat aspecte privind Anul comemorativ şi omagial 2023.
Lucrările şedinţei administrative au cuprins două părţi, prima fiind alocată discuţiilor pe tema anului 2023, care a fost dedicat, în Patriarhia Română, pastorației persoanelor vârstnice, precum şi comemorării imnografilor și cântăreților bisericești (psalți). În cadrul consultărilor pe această temă au fost propuse mai multe proiecte şi programe ce urmează a fi implementate la nivel de protopopiat şi parohie pentru marcarea acestuia.
În a doua parte a întrunirii au fost discutate probleme administrative și s-au stabilit întâlnirile pentru cercurile pastorale, propunându-se două conferințe în contextul Anului omagial și comemorativ 2023 la care să participe toți preoții din protopopiat, inclusiv preoții de caritate. Prima, ce va fi susţinută de părintele asist. univ. dr. Alexandru Marius Dumitrescu, este intitulată ,,Desăvârșirea procesului de românire a cântărilor bisericești începând cu secolul al XIX-lea în Muntenia”, iar a doua, cu titlul: ,,Contribuția lui Macarie Ieromonahul la românirea cântărilor bisericești și tipărirea primelor cărți de muzică bisericească în limba română”, de către părintele asist. univ. dr. Nicolae Giolu.
La finalul ședinței, părintele Ginel Aurelian Ivan, preot capelan în cadrul cimitirului eparhial „Sfântul Nicolae”-Străuleşti a făcut o prezentare a serviciilor furnizate în acest aşezământ funerar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.



.jpg)
