În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Lansarea noului Îndrumător pastoral al Episcopiei Tulcii
La Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea a avut loc marți, 18 noiembrie, lansarea Îndrumătorului pastoral al Episcopiei Tulcii pe anul 2025, ajuns la al 17-lea an de la apariție.
Noul volum include Cuvântul înainte al chiriarhului, cronica bisericească, articole de teologie și misiune, precum și o amplă secțiune de istorie și cultură, semnată de cercetători și profesori din întreaga țară. Demnă de remarcat este și contribuția constantă a ierarhilor Bisericii noastre, care demonstrează o colaborare academică întinsă pe întreg teritoriul românesc și în diasporă. În felul acesta, Îndrumătorul pastoral se afirmă ca una dintre cele mai constante și valoroase publicații bisericești din România, un reper editorial pentru Dobrogea de Nord.
Articolele sunt de ținută științifică și tratează aspectele vieții religioase, spirituale și culturale din spațiul nord-dobrogean, național și internațional.
În volumul de anul acesta sunt prezentate 32 de materiale, dintre care un număr important este dedicat Anului omagial și comemorativ 2025, unde sunt incluse atât teme privitoare la Centenarul Patriarhiei Române, cât și chipurile unor clerici și mireni care s-au implicat în procesul de recunoaștere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române acum 140 de ani.
Evenimentul a avut loc în prezența Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a personalului administrativ al Centrului eparhial Tulcea, a autorilor, profesorilor, elevilor și invitaților din viața culturală locală.
În alocuțiunile rostite s-a vorbit despre misiunea culturală a cărții și despre importanța Îndrumătorului pastoral ca instrument de lucru pentru preoți și laici, care centralizează și reflectă peste timp cele mai importante evenimente locale și naționale din cursul anului.



.jpg)
