În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Lauda de seară adusă Sfântului Mucenic Dimitrie pe Colina Bucuriei
Pelerinii și credincioșii veniți în aceste zile de aleasă sărbătoare la Catedrala Patriarhală din București, cu prilejul hramului închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, au participat astă-seară, 25 octombrie, la slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Slujba a fost oficiată la Altarul de vară din apropierea Catedralei Patriarhale de către Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și de la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală.
La finalul săvârșirii Utreniei, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a evocat personalitatea luminoasă a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul cetății Tesalonicului, cel care a strălucit prin credință, curaj și dragoste jertfelnică față de Hristos:
„Ne aflăm în zile de mare sărbătoare, când Biserica noastră îi prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor. Anul acesta, bucuria credincioșilor este deplină, căci, în Anul centenar al Patriarhiei Române, suntem binecuvântați să fim martorii unui moment istoric, sfințirea picturii Catedralei Naționale, un vis împlinit al înaintașilor noștri, rod al credinței, al jertfei și al nădejdii neamului românesc. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie ne este pildă de credință neclintită, de mărturisire curajoasă și de jertfă deplină pentru Hristos. Așa s‑a zidit și sufletul poporului nostru, din credință statornică, din mărturisire în fața încercărilor și din jertfă pentru adevăr și lumină. Asemenea regelui David, care a dorit să‑I ridice Domnului o casă, dar a fost binecuvântat fiul său, Solomon, să împlinească această lucrare, tot astfel și noi vedem astăzi împlinită făgăduința generațiilor trecute - Casa lui Dumnezeu se înalță în mijlocul poporului român, semn al biruinței credinței și al comuniunii dintre cer și pământ. Să ne bucurăm, așadar, și să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, pentru darul credinței și pentru lucrarea Sa cea sfântă în viața neamului nostru. Această zi binecuvântată rămâne o mărturie vie că Dumnezeu lucrează prin cei care Îl iubesc și Îi slujesc cu inimă curată.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, coordonați de părintele asist. dr. Nicolae Giolu.






.jpg)
