„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Liturghie arhierească în Parohia Horia
Credincioşii Parohiei Horia, din Protopopiatul Arad, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor duminică, 4 decembrie, pe Întâistătătorul Eparhiei Aradulului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei. După îndătinata întâmpinare în faţa bisericii şi cuvântul de bun-găsit, ierarhul şi credincioşii au intrat în sfântul lăcaş, unde s-au slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie.
Venirea în parohie a ierarhului a fost mult-aşteptată, fiind socotită de toată lumea ca un moment de referinţă în acest an bisericesc, cu darul de a spori râvna creştinilor în umblarea pe calea poruncilor lui Dumnezeu şi în păzirea sfintelor rânduieli ale Bisericii, mai ales în această vreme de pregătire duhovnicească în vederea măritului praznic al Naşterii Domnului. Parohia Horia, situată la opt kilometri de oraşul Arad, este relativ tânără. Înfiinţată după al Doilea Război Mondial, pe vatra unui vechi sat de etnici germani, comunitatea românilor ortodocşi din Horia a crescut constant, mai ales după începerea emigraţiei locuitorilor germani. În anii â70, cele aproximativ 100 de familii de români, sub conducerea vrednicului de pomenire preot Sabin Sasu, au ridicat actuala biserică parohială, care a fost de atunci înainte locul de înălţare şi înfrăţire spirituală a credincioşilor parohiei. Înalt Preasfinţitul Timotei şi-a făcut bunul obicei de a-i cerceta cel puţin o dată pe an pe credincioşii din Horia, fiind primit de fiecare dată cu multă căldură. Evenimentul a avut loc şi anul acesta, în ziua amintită, când, la ora 9:30, clopotele bisericii au vestit sosirea înaltului ierarh. După ce a adresat credincioşilor cuvântul de bun-găsit, ierarhul a intrat în sfântul lăcaş, unde s-au slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie. Din soborul care a slujit alături de Înalt Preasfinţitul Timotei au făcut parte pr. dr. Lucian Farcaşiu, diac. dr. Caius Cuţaru, ambii lectori la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din Arad, şi preotul paroh Adrian Murg. Răspunsurile liturgice au fost date de tinerii teologi din strana bisericii şi de corul bisericesc al parohiei. La momentul cuvenit, IPS Timotei a tâlcuit textele biblice rânduite Duminicii a 27-a după Rusalii, stăruind asupra pericopei evanghelice despre femeia gârbovă (Luca 13, 10-17) şi a subliniat marea diversitate sub care se poate actualiza condiţia omului pe pământ: de la starea de cădere la cea de asemănare cu Creatorul care este, de fapt, vocaţia autentică a sa, ce se poate atinge prin credinţă şi asceză - căi pe care Biserica ne îndrumă mereu, şi cu mai multă stăruinţă în perioadele pregătitoare pentru marile praznice. Răbdarea femeii gârbove şi perseverenţa ei în participarea la cultul divin reprezintă un model de urmat pentru toţi cei ce aşteaptă harul vindecător al Domnului nostru Iisus Hristos. Ierarhul a vorbit, de asemenea, despre datoria creştinilor de a oferi, în orice zi, ajutorul lor celor aflaţi în necazuri, suferinţe sau neputinţe. Înainte de otpustul Sfintei Liturghii, pr. Lucian Farcaşiu a fost onorat de Înalt Preasfinţitul Timotei prin ridicarea la rangul de iconom, în semn de apreciere a activităţii sale la Catedra de teologie liturgică a Facultăţii de Teologie. La sfârşitul slujbei, preotul paroh Adrian Murg a mulţumit Părintelui Arhiepiscop pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor din Horia, pentru înălţătoarea slujire liturgică şi pentru bogatul său cuvânt de învăţătură. Parohul l-a felicitat, de asemenea, în numele tuturor credincioşilor parohiei, pe Înalt Preasfinţitul Timotei pentru împlinirea, pe data de 2 decembrie, a 27 de ani de slujire episcopală la Arad şi pentru aniversarea a doi ani, pe 28 noiembrie, de la ridicarea sa la rangul de Arhiepiscop. Deoarece, cu astfel de prilejuri, se caută evidenţierea trăsăturilor dominante ale celui sărbătorit, şi fiind aproape sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, preotul paroh l-a caracterizat pe Înalt Preasfinţitul Timotei ca fiind, asemenea Sfântului Nicolae, un "îndreptător credinţei şi chip blândeţelor". Vocaţia de dascăl al vlădicăi Timotei se confirmă cu orice cuvânt pe care acesta îl rosteşte: fie de la amvon, fie de la catedră, fie la ocazii festive. Marile sale învăţături pentru credincioşii săi sunt însă smerenia şi blândeţea sa. Deşi ar avea nenumărate motive de a se mândri cu realizările episcopatului său, Înalt Preasfinţia Sa alege să fie smerit. Şi, deşi ar avea câteodată motive să fie aspru, dânsul alege calea blândeţii, cu toate riscurile ei. Dacă ne vom aminti că Mântuitorul a zis: "Învăţaţi-vă de Mine, că sunt blând şi smerit cu inima" (Matei 11, 29), vom înţelege că păstorul nostru ne învaţă, de fapt, ceea ce şi el a învăţat de la Marele Păstor Hristos. Dintre numeroasele calităţi pe care trebuie să le aibă un arhiereu, poate că blândeţea şi smerenia, deşi uneori desconsiderate sau neînţelese, sunt cele ce îl apropie cel mai mult de Arhiereul cel Mare. La ieşirea din biserică, înaltul ierarh a împărtăşit arhiereştile sale binecuvântări poporului binecredincios. Apoi, am făcut şi noi precum temnicerul din Filipi cu Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila: "ducându-i în casă, a pus masa şi s-a veselit cu toată casa, crezând în Dumnezeu" (Fapte 16, 34), mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale cele mari revărsate peste noi.