Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit luni, 26 ianuarie, în mijlocul obștii monahale și al pelerinilor care au trecut pragul Mănăstirii Radu Vodă
Lucrare dedicată Centenarului Patriarhiei Române, prezentată la Facultatea „Justinian Patriarhul”
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a fost lansată luni, 26 ianuarie, lucrarea „Un secol de slujire patriarhală în Biserica Ortodoxă Română”, în două volume. Evenimentul, desfășurat în Amfiteatrul „ Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”, a reunit profesori, studenți, masteranzi și doctoranzi teologi, dar și angajați ai Administrației patriarhale și eparhiale, oferind un prilej de reflecție academică asupra misiunii și slujirii Bisericii Ortodoxe Române în ultimul veac.
Lansarea lucrării „Un secol de slujire patriarhală în Biserica Ortodoxă Română” a fost moderată de pr. lect. univ. dr. Cosmin Pricop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, care a subliniat în cuvântul de deschidere rolul formator pe care acest tip de lucrări îl are pentru cercetătorii teologi: „Avem la dispoziție în aceste două volume cele mai importante aspecte și elemente pe care trebuie să le cunoaștem în privința identității și istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Aș zice că aceste volume nu ar trebui să lipsească din bibliotecile profesorilor de teologie, studenților teologi, masteranzilor, doctoranzilor, pentru că ele conțin o sinteză a celor mai importante aspecte legate de istoria Bisericii Ortodoxe Române din perspectiva Autocefaliei și, cu precădere, a Patriarhatului. Facultatea noastră este onorată că acest volum se lansează sub auspiciile ei și pentru faptul că editorul principal al acestor volume este cadru didactic la facultatea noastră”.
Părintele prof. univ. dr. George Grigoriță, consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod și cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, coordonatorul acestei lucrări, a evidențiat arhitectura complexă a demersului editorial.
„Mă bucur că am ajuns aici, la lansarea acestor două volume care, împreună, alcătuiesc o lucrare dedicată Centenarului Patriarhiei Române [...]. În prima parte a acestei lucrări, în primul volum, am pus trei părți: o parte de studii dogmatice, o parte de studii canonice și o parte de studii istorice. Știm că, întotdeauna, teologia dogmatică ne spune ce să credem, dreptul bisericesc ne arată cum să credem, iar istoria consemnează dacă, într‑o epocă anume, am crezut corect. Cel de‑al doilea volum are, la fel, trei părți distincte. O primă parte este dedicată Ortodoxiei Românești, și aici avem toate documentele referitoare la autocefalia Bisericii Ortodoxe Române - nu doar cele din anul 1885, când acest lucru s‑a concretizat prin Tomosul de autocefalie -, ci începând din perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza și până în anul 1885, dar și toate documentele referitoare la ridicarea în rang a Bisericii noastre la această demnitate maximă din Ortodoxie, aceea de Patriarhie. În a doua parte, avem toate tomosurile de autonomie și de autocefalie emise de Biserici Autocefale. Cea de‑a treia parte a celui de‑al doilea volum reflectă modul în care legislația civilă a influențat direct și consistent viața Bisericii prin legi care au făcut modificări în ceea ce privește regimul de autocefalie și de patriarhie”, a spus părintele profesor George Grigoriță.
În continuare, a luat cuvântul pr. prof. univ. dr. Sorin Șelaru, consilier patriarhal și directorul Reprezentanței Patriarhiei Române pe lângă instituțiile europene, care a reliefat modul în care statutul de Patriarhie reflectă maturitatea spirituală a poporului român și respectul de care se bucură Biserica noastră în afara granițelor țării: „Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Ierarh Iosif Naniescu sau cel Milostiv. Și el a contribuit la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. De ce vă aduc în inimă acest exemplu? Pentru că Biserica Ortodoxă Română este autocefală, este neatârnată, este patriarhie, dar ea a născut și mulți sfinți [...]. Și, în ultimii ani, Biserica noastră a recunoscut sfințenia atâtor sfinți tocmai pentru ca să simțim care este identitatea noastră sau cum este Ortodoxia trăită în specificitatea românească. Și vă spun, ca unul care trăiește într‑un mediu în care întâlnești tot felul de frați ortodocși sau frați de alte credințe, că astăzi suntem cunoscuți, suntem respectați și suntem cinstiți după demnitatea noastră pe care Dumnezeu ne‑a dăruit‑o. De aceea, ar trebui să ne simțim ca un neam și ca un popor ortodox binecuvântat de Dumnezeu, iar volumele acestea nu fac decât să ne întărească această identitate a noastră ortodoxă și creștină românească pe care trebuie s‑o trăim”.
În cele din urmă, pr. prof. univ. dr. Mihail Săsăujan a evidențiat valoarea documentară deosebită a acestui demers editorial, arătând că accesul la texte traduse și izvoare istorice rare reprezintă un sprijin real pentru cercetarea istorică: „Personal, am preocupări pe cele două teme științifice și am observat deja unele texte pe care le caut de mult. Le‑am găsit în această lucrare traduse în română. Sunt documente foarte importante adunate la un loc și asta facilitează, ușurează foarte mult munca de cercetare a istoricului - student, doctorand, profesor -, la orice stagiu a ajuns acesta”.
La finalul prezentării, părintele Cosmin Pricop, decanul instituției de învățământ superior, i‑a acordat, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, părintelui profesor dr. George Grigoriță Ordinul „Credință și comuniune”. De asemenea, membrii echipei de traducere a documentelor publicate în cel de‑al doilea volum al lucrării, părintele Alin‑George Stoica, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Radu‑Victor Hagiu, inspector eparhial la Sectorul cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor; și Marius Nicolae Manolache, secretar de redacție la Departamentul „Carte de cult” al Patriarhiei Române, au primit Diploma omagială a anului 2025 cu medalie.



.jpg)
